CU GÂNDUL PRIN REALITĂȚILE VREMII  – EDITORIAL

Motto
”Vesnicia s-a născut la sat”
Lucian Blaga

Revista noastră a avut și are un caracter declarat apolitic. Ne străduim să rămânem neutri și neimplicați de partea vreuneia din forțele politice care decid prezentul și viitorul țării și destinul poporului român în istoria viitoare.

Dar nu ne este indiferent ce se întâmplă cu țara, nu putem să rămânem insensibili la Dimensiunile dureros tragice care se înregistrează în toate sateleromânești, despre care am mai scris și nici în ceea ce privește amenințările cu dezbinarea și cu disoluția sentimentului de patriotism și de dragoste față de neam și față de popor. Orice încerci să afirmi în acest sens este taxat de propaganda oficială a adepților globalizării și
dependenței cvasitotale de un anumit tip de a înțelege UE, ca populism, un adjectiv cu tentă de batjocură, care sugerează fie urmărirea unor scopuri electorale de moment, fie o anumită incapacitate de înțelegere a marilor probleme ale democrației contemporane.

În rândurile care urmează însă vom formula câteva observații și reflecții, în mare parte amare, asupra realităților cu care se confruntă societatea românească contemporană. Anul 2018 nu este un an oarecare în
istoria României. Este anul celebrării unui centenar cu totul și cu totul special. Se împlinesc 100 de ani de când s-a realizat marea unire și s-a constituit România Mare, România Întreagă. A fost poate cel mai glorios
moment din istoria poporului român realizat cu jertfa de sânge a eroilor din Primul Război Mondial, cu inteligența politică și patriotismul conducătorilor politici și militari ai României acelor vremuri de mare încercare pentru toate națiunile lumii.

A fost, fără îndoială, un moment de strălucire a gândirii politice democrate și civilizatoare promovată, așa cum se știe, de Woodrow Wilson, cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1913 – 1921), care a impus principiul autodeterminării popoarelor în negocierea tratatelor de pace după al Doilea Război Mondial. În acest mod locuitorii Basarabiei și Bucovinei au putut să-și hotărască propria
soartă prin declarațiile adunărilor populare și să ceară unirea cu România, ceea ce s-a întâmplat și cu adunarea populară de la Alba Iulia în care s-a pecetluit, la 1 decembrie 1918, și Unirea Transilvaniei cu patria mamă. A răsărit soarele speranței pentru poporul român și chiar dacă nu toate așteptările și obiectivele preconizate de guvernele României au fost atinse, marele vis al lui Mihai Viteazu și al intelectualilor și oamenilor politici patrioți și progresiști ai secolului al XIX-lea, între care a strălucit și ars ca o flacăra destinul lui Mihai Eminescu, s-a împlinit.

Chiar dacă unirea nu a durat foarte mult și trupul țării a fost din nou ciopârțit prin pactul Ribbentrop-Molotov și prin Dictatul de la Viena, după al Doilea Război Mondial, România a redobândit Ardealul de Nord și a integrat cele trei mari provincii istorice locuite majoritar de români, cu visul și cu speranța că
va veni o vreme în care, prin râvna generațiilor viitoare România va redeveni iarăși patria tuturor românilor.

Din păcate, în prezent, trăim într-o perioadă plină de frământări politice, plină de confuzii si de neliniști, peste care se suprapun, adeseori, dureros, avalanșa de fenomene meteorologice neprietenoase cum sunt inundațiile din ultimele zile, imputabile după opinia multor specialiști, schimbărilor climatice înregistrate in ultimii ani, dar și distrugerii sălbatice a pădurilor țării. Ceea ce tulbură cel mai mult liniștea și viețile trăitorilor din România de azi este însă dihonia, dezbinarea semănată în rândul oamenilor de deciziile,
acțiunile, mai precis inacțiunile oamenilor politici și instituțiilor din această țară. După ce alegerile din 2016 au fost câștigate de Partidul Social Democrat cu peste 40% din voturi în baza unui program politic articulat, cu obiective precis definite și pline de promisiuni încurajatoare, după ce, împreună cu Partidul Alianța Democraților și Liberalilor, s-a format o majoritate confortabil bătălie continuă în încercarea de a bloca
guvernarea țării și de a elimina PSD de la putere.

Au fost mobilizate, în acești ani, toate mijloacele de propagandă, unele vechi și utilizate în Europa și cu precădere în Germania și în perioada dintre cele două războaie. A fost ațâțată permanent o minoritate politică agresivă și violentă, care a umplut străzile și piețele cu strigăte de protest împotriva oricărei încercări a Guvernului de a îndrepta erorile și de a elimina abuzurile din sistemul de justiție folosit prin acțiunile procurorilor din DNA ca sistem de luptă împotriva adversarilor politici, sistem de eliminare și anihilare a adversarilor politici prin întocmirea de dosare (demontate rând pe rând in instanțe după desecretizarea protocoalelor), ce au reușit sa reînvie practicile și metodele de acțiune ale poliției politice din
sistemul comunist.

În asemenea condiții, în acest an de mare sărbătoare, societatea românească este foarte dezbinată, există și sunt întreținute de la cel mai înalt nivel al conducerii politice, dispute aparent ireconciliabile și distructive, se ceartă între ei uneori membri aceleiași familii, se destramă prietenii și relații de bună vecinătate iar politicienii din opoziție și președintele statului, care, conform îndatoririlor constituționale, trebuie să asigure concordia și armonizarea punctelor de vedere ale forțelor politice pentru o guvernare rațională și
eficientă a țării, în acord cu deciziile votului popular, participă la manifestații de protest neautorizate și ilegal ținute, îndeamnă și incită societatea civilă la proteste de stradă împotriva guvernului, desconsideră liderii politici ai partidelor de guvernământ și, ceea ce este cel mai grav, nu respectă și nu dă curs unor decizii ale Curții Constituționale a României, care, conform prevederilor Constituției, sunt obligatorii din momentul publicării motivației lor în Monitorul Oficial.

În ciuda largului suport popular de care se bucură alianța de guvernare și programul de guvernare în desfășurare, exprimată manifest și prin marele miting din 9 iunie 2018, președintele României continuă contestarea guvernului și acțiunilor sale, încurajând protestele de stradă și acțiunile (unele, violente)
ale unei minorități politice zgomotoase.

Toate aceste evenimente se întâmplă în orașe, în marile orașe. Dar țara nu are numai orașe mari, sunt și orășele și mai ales există și zona rurală a satelor românești, unde situația este total diferită. Tristețea cea mai mare, vecină adeseori cu disperarea, te cuprinde la orice vizită într-un sat, indiferent de zonă
geografică sau regiune a țării. Este la fel în Vâlcea, ca în Sălaj, în Maramureș în Cluj sau în Dâmbovița.

Multe localități rurale și-au schimbatînfățișarea, au ulițele aproape integral asfaltate, au rețele de alimentare cu apă, în unele și rețele de canalizare, rețele de distribuție a gazelor naturale, și majoritatea sunt integral electrificate. Acestea ar fi acolo unde sunt transformările în bine care, la prima vedere, la
o privire superficială, te impresionează plăcut. Ce te surprinde neplăcut și aproape dureros este numărul mic de locuitori care mai populează satele în zilele noastre. Numărul mare de case nelocuite permanent, unele nelocuite tot timpul anului, precum și vârsta foarte înaintată a locuitorilor pe care îi mai
întâlnești. Fiind multe case părăsite sau nelocuite, satele par a fi bântuite de fantome ale trecutului. Există săteni în vârstă care îți spun că după căderea serii îi cuprinde, adeseori, un fel de spaimă , o stare de neliniște cauzată de pustietatea din jur.

Conjugat cu plecarea tinerilor în căutarea unui loc de muncă, sau a unor iluzii de îmbogățire în străinătate, în sate a scăzut numărul de copii de școală și, deși există localuri de școli cu tot mobilierul necesar, cu
dotări, cu calculatoare și internet, nu mai sunt elevi. Structura populației s-a schimbat. La marginea satelor mai bogate, s-au pripășit comunități de rromi, care, în mare parte, beneficiază de sprijin, de alocații pentru copii și de ajutoare sociale. Din păcate, mulți sunt tentați de viața boemă și nu se prea îndeamnă la muncă, iar când sunt solicitați de săteni pretind trei mese pe zi, cafea, țigări, un pahar de țuică sau bere la masă și minim 80 de lei pe zi, cerințe care arareori pot fi satisfăcute.

Educația, primită acasă de copii lor, care reprezintă majoritatea în clasele din școală, este sumară, în majoritatea lor, înjură sunt obraznici și neascultători, agresivi între ei și cu personalul didactic. Pentru a aduce în centrul de comună copiii din satele aparținătoare, școlile au microbuze, care asigură și transportul cadrelor didactice care fac naveta la oraș. Foarte puține cadre didactice mai locuiesc la sat și adeseori sunt și mai puține originare din localitățile în care predau și stabilite acolo. În aceste condiții și rezultatele procesului educațional sunt modeste iar abandonul școlar frecvent. Despre toate aceste realități nu auzi
politicienii vorbind, decât cel mult cu promisiuni făcute în timpul campaniilor electorale, de regulă neonorate.

Ce va duce viitorul este greu de spus, dar faptul că, în fiecare oră, un număr de oameni tineri hotărăsc să-și părăsească țara vorbește de la sine despre încrederea pe care o au în viitor. Cu un asemenea inventar (foarte sumar) de aspecte ale realităților pe care le trăim, nu putem decât să ne rugăm și să sperăm, cu gândul la un cântec popular frecvent auzit în ultima vreme: „Doamne ocrotește-i pe români!” Gheorghe INDRE