Selectați pagina

CRONOS LA POARTA UITĂRII

fragmente din volumul cu acelaşi titlu, în curs de apariţie-

Identităţi pierdute prin locuri uitate

Scurtă prezentare a fostei aşezări Ciobanul de la Gura Jiului şi Vadul Cumanilor

În mod confuz, fără o cercetare documentare atentă, istoria Bechetului, prin monografiile existente îşi asumă identitatea evenimentelor întâmplate într-o succesiune de date şi timp petrecute în preajma”Vadului de trecere peste Dunăre”, a cărui identitate istorică i-o dă fosta aşezare Ciobanul, mai puţin mediatizată şi ştearsă de vreme din memoria locului.

Oare câţi dintre noi ştim că în reşedinţa actualului port Bechet a existat cândva o aşezare numită Ciobanul? Ca să nu mai vorbim despre cunoştinţele celor care vin după noi cu referire la acest subiect, care a stat la baza devenirii noastre şi care înseamnă istoria locului. Fiindcă “Un popor care nu-şi păstrează istoria îşi pierde identitatea şi este, pe bună dreptate, un popor mort.”

În acest contest este imperios necesară redarea identităţii locului prin consemnarea sa şi expunerea unor date şi considerente istorice cu privire la evenimentele petrecute aici, la fosta aşezare Ciobanul de la Gura Jiului.

Istoria consemnată de o parte din documentele ce le vom aminti “nu a trecut niciodată pe la Bechet, deoarece Bechetul ia fiinţă mult mai târziu, ca successor al aşezării Plopul.” În această aşezare a fost integrată cel puţin o parte a locuitorilor aşezării Ciobanul, desfiinţată din varii motive, încă neelucidate. În calitate de succesor, Bechetul de mai târziu poate rămâne un punct de referinţă cu privire la zestrea istorică adusă de la Ciobanul, cu precizarea cuvenită că actul istoric se petrece în cu totul altă parte.

Astăzi, când se caută repere istorice pentru promovarea turismului local, zonal, naţional, transfrontalier etc.,se cade să consemnăm şi să punem în valoare istoria acestor locuri, poartă a creştinătăţii, cărămida de temelie a existenţei noastre, prin valorificarea potenţialului rămas.

Poziţia geografică a aşezării Ciobanul

Aşezarea Ciobanul se află pe malul stâng al Dunării, la gura de vărsare a bătrânului Jiu, în vecinătatea actuală a stâlpului metalic înalt de 147 m. ce susţine cablurile electrice (dezafectate) care traversează Dunărea în Bulgaria. La sud peste fluviu sunt dealurile Rahovei, fostă garnizoană a Imperiului Otoman precum şi ruinele cetăţii de piatră Kamaka ce datează din secolul al IX-lea. La est se află actualul port Bechet, ale cărui denumiri care vin din timpuri străvechi se cunosc sub: Vadul de la Ciobanul – Vadul Cumanilor şi mai apoi Schela Ciobanului, toate păstrând etimologia aşezării Ciobanul. La vest aşezarea Ciobanul se învecina cu apa bătrânului Jiu (Rabon), care a curs pe aici până în anul 1879, şi pe care şlepurile intrau de pe Dunăre până în punctual numit toponimic ”Cotul Jiului” din fosta aşezare Plopul, unde aveau acostament la mal şi erau încărcate diverse mărfuri. Paralel cu malul Jiului exista drumul de legătură care mergea către Plopul şi mai departe către Munţii Orăştiei, spre capitala dacică de la Sarmisegetusa. La nord se întindea Lunca Dunării cu salba de bălţi şi satul Plopul, situate la trei – patru kilometric distanţă.

Locuitorii satului Ciobanul ca şi cei din Plopul erau clăcaşi pe moşia mănăstirii Sadova. (Documentul lui Matei Basarab de la 1636). Îndeletnicirile de bază erau pescuitul, creşterea animalelor (în special oi,(Ciobanul), pe care le valorificau peste Dunăre în Turcia). Totodată, munceau pământurile mănăstireşti şi practicau o agricultură de subsistenţă. Fiind posesorii “Vadului de trecere peste Dunăre”, pe care-l aveau din vremuri străvechi, ei se ocupau şi cu tranzitul de mărfuri, în special cu sare, care era la mare căutare în Orient şi în ţările balcanice, cereale, vite, cherestea etc., făcând negoţ cu lumea Bizanţului şi cu islamicul Orient.

Aşezat la confluenţa de drumuri care legau Valahia Mică, şi nu numai, de vadul de tranzit, cât şi un alt drum care cobora pe malul Oltului făcând legătura cu Romula cât şi cu cetatea antică Sucidava (Celei), cobora până la Ciobanul la Gura Jiului, făcând legătura vadul de trecere către Moesia, pământ al aceluiaşi neam tracic din vremea lui Buerebista. De la Ciobanul alt drum apuca malul Oltului, mergând până la capitala daco-romană de la Sarmisegetusa, legând castrele romane Lişteava (Lisidava), Castranova, Pelendava, Răcari, Motru (Motrium), trecând prin pasul Vâlcan către Munţii Retezat, iar un alt drum de la Ciobanul, urca paralel cu Lunca Dunării până la Drobeta şi mai departe (vezi C. Giurescu – Istoria ilustrată a românilor, harta drumurilor romane).

La această răscruce de drumuri de la Gura Jiului se afla aşezarea Ciobanul cu han de popas (vezi Gh. Nicola Stoian Ogrineanu – Cronică din Bechet, “Rezbelul” 1877), angrosişti, magazii, hamali şi “Vadul unde umblă podul…”, conform documentelor vremii. Ciobanul a fost o aşezare total diferită de aşezarea Plopul pe care se află actualul Bechet, ambele făcând parte din trupul moşiilor mănăstireşti administrate de călugării mănăstirilor Sadova sau Roaba, închinate de către boierii şi domnitorii români Sfântului Munte Athos (Xenofon).

Întinderile de pământ se numeau silişti: Siliştea Plopului, Siliştea sălciilor, Siliştea dintre ţărmuri, Siliştea broaştei etc, toate acestea amintite în documente. Siliştea Plopului întrupa şi aşezarea Călăraşi (Ascunsa). Moşia Călăraşi-Bechet, cuprinzând spaţiul dintre Jiu şi Resica, până la moşia Dabului, care era moşie boierească, situată în partea de est, iar la vest pământurile mănăstireşti se învecinau dincolo de Jiu cu aşezarea Petrojani (Ostroveni, Orăşani, Grindeni), care erau tot moşii boiereşti. Aşezarea Petrojani se afla pe locul toponimului “Biserica arsă”, dincolo de Jiuleţul (Jieţul) de astăzi, la fosta fermă zootehnică a C.A.P. Ostroveni.

În secolul al XIII-lea, moşierii, având satele răspândite pe întinderi mari au cerut “ ieşirea la linie” (Regon C. – Monografia judeţului Romanaţi). În această perioadă satele şi cătunele răspândite prin grinduri în Lunca Dunării au fost comasate în satele existente “la linie”. Aşezarea Ciobanul de la Gura Jiului, unde se afla şi un pichet de grăniceri, a fost destrămată. Dincolo de “ieşirea la linie” putând exista mai multe cauze pe care le cităm pe parcursul lucrării. O parte a locuitorilor (printre care mulţi greci şi turci, dar şi români), au trecut Dunărea în “Turchia”, populând satele româneşti din Bulgaria, în speranţa unui trai mai bun. O altă parte însă, în majoritatea ei români, a fost integrată în trupul aşezării Plopul, care se afla pe dunele Vârâţi, Nisip, Jii şi Arădan. Odată cu această perioadă dispar denumirile anterioare de Plopul şi Ciobanul. Aşezarea întregită cu o parte a locuitorilor de la Ciobanul, căpăta o nouă denumire oficială, pe aceea de Bechet, ca punct de referinţă etimologică însemnată strategic în numele celor veniţi de la pichetul de grăniceri înfiinţat la Ciobanul de voievodul Mihai Viteazul.

Vadul Cumanilor – Schela Ciobanilor

În urma năvălirii popoarelor migratoare, după avari şi slavi au mai apărut hunii, tătarii, pecenegii şi cumanii.

Cumanii au invadat ţinuturile noastre pe la jumătatea secolului al XI-lea.”De la ei, aici, a rămas în şi în limbă Vadul Cumanilor (Vadul Ciobanilor)”, de la denumirea aşezării găsite aici – Ciobanul. (Arhivele Olteniei, anul III,p.370). Ei au rămas în zonă până în secolul al XII-lea, când locul lor a fost luat de tătari. În concluzie, Vadul Cumanilor este locul prin care s-a produs invazia cumană asupra ţinuturilor noastre. Până la această dată vadul s-a numit Vadul Ciobanilor, de la aşezarea de aici, Ciobanul. Imperiul Otoman a întrebuinţat acest vad spre folosul său, de unde derivă şi numele de Vadul Cumanilor. Se pare că acest vad are o istorie lungă faţă de celelate vaduri din preajmă şi a avut la vremea respectivă un important rol economic şi strategic, vis-à-vis de aşezarea Ciobanul şi vadul său. Cu certitudine, amintiţii voievozi creştini nu au descins întâmplător pe aici.

După unele păreri, denumirea locului de Ciobanul îşi poate avea originea de la domnitorul Mircea Ciobanul, fiul lui Radu cel Mare, care a domnit de la 15 septembrie 1495 până în aprilie 1508, domnitor care îşi atrăsese porecla de Ciobanul de la negoţul cu oi, pe care le trecea Dunărea către lumea orientului prin vadul deja existent aici, cât şi de la ciobanii care veneau cu oile în transhumanţă, trecându-le Dunărea în ţinuturile balcanice cu ierni mai blânde.

Varianta cu Mircea Ciobanul (1495-1508) devine incertă, deoarece avem documentul lui Basarab cel Tânăr, emis cu 15 ani mai devreme de începutul domniei lui Mircea Ciobanul, mai precis în anul 1480, document în care se spune că “în secolul al XI-lea la Ciobanul exista vamă de tranzit”… Doar dacă nu cumva Mircea Ciobanul să fi făcut negoţ pe aici cu ei înainte de domnie, atrăgându-şi porecla din partea boierilor. Cu certitudine lucrurile aşa stau, având ca argument faptul că la înscăunarea sa domnitorul avea deja porecla de Ciobanul, cu care a rămas în istorie.

După înfiinţarea schelelor la Dunăre, Vadul Cumanilor capătă denumirea de Schela Ciobanului, iar în anul 1873 apare Portul Bechet.

Documente care atestă importanţa locului

din punct de vedere istoric şi administrativ

  1. Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247), acordată de regele Bela al IV-lea magistratului Rombald, perceptorul caselor ospitalierului din Ierusalim, în care sunt menţionate şi pescăriile din bălţile Jiului.
  2. Documentul lui Basarab cel Tânăr, dat în 1480, de unde reiese că în secolul XI la Ciobanu exista deja vamă de tranzit.
  3. Documentul lui Matei Basarab din 23 iunie 1636 (7144): “ Siliştea Plopului şi cu vadul ce se zice Ciobanul unde umblă podul. Să ia călugării toată vama şi venitul podului…”(ibidem, pachet 1, doc.2, Hrisoava lui Matei Basarab din 23 iunie 1636).
  4. Pisania Mănăstirii Sadova. În anul 1642, domnitorul Matei Basarab susţine două lupte cu turcii la Schela Ciobanului.
  5. Mihnea al III-lea(1658-1659) dă un hrisov unde este menţionat”…Vadul Ciobanul şi podul lui…”
  6. Un articol intitulat Oltenia după memoriile generalului von Bauer – 1778, vorbeşte despre satele din judeţul Romanaţi. Pe harta sa, la vărsarea Jiului în Dunăre este consemnat satul ”Obanu”, adică Ciobanul. (Ibidem).
  7. În timpul stăpânirii austriece a Olteniei (1718-1739), timp de 21 de ani, schela de la Ciobanul s-a numit Oreava(Olim Czobanii Dietus).
  8. Satul Ciobanul mai este pomenbit şi în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) de către istoricul său, italianul del Ciaro.
  9. Prin Vadul Cumanilor – Schela Ciobanul au trecut domnitorii:

-Iancu de Hunedoara, la 1444, purtând lupta de la Varna împotriva turcilor.

-Mihai Viteazul la 1598 îi alungă pe turci, cucerind Rahova şi Vidinul.

– Matei Basarab are două lupte cu turcii, în anul 1642, la Schela Ciobanul.

Timpul neiertător a şters identitatea locului Ciobanul, cioburi răzleţe, fragmente de timp mai dăinuie încă în albia Dunării, care a erodat malul. Cei care vin după noi, din păcate, nu-şi mai cunosc rădăcinile…

Sever Constantin RĂDUICĂ


Arhivă