CONSTELAŢIA GENIILOR

Geniul este făcut să se măsoare cu geniile. Intuind acest adevăr, Lucian Gruia aduce in lumea literară o nouă carte despre geniile româneşti: Eminescu, Blaga şi Brâncuşi, intitulată „Triptic Spiritual”, apărută la editura Feed Balk din Iaşi, adăugând fondului nostru lingvistic o operă literară de excepţie.

Numai citind numele celor trei mari genii ale culturii romaneşti şi universale te abţii de la comentarii gândind că ceea ce trebuia să se scrie despre ei s-a scris deja şi ar fi un sacrilegiu să mai adaugi ceva.

Lucian Gruia şi-a asumat acest risc şi a reuşit, a pus în operă, cu caracter de noutate, o altă viziune, o altă abordare a tripticului genial, al fiecăruia în parte dar şi într-o paralelă voalată şi convingătoare.

Operele create de cei trei oameni de cultură se cer a fi vii şi prin sensul ontologic al prezen­tului, prin marile emoţii pe care le conferă spiri­tualităţii.

În final, rămâne opera care ne poate des­cătuşa din solicitarea marilor întrebări ale vieţii, ale umanului, ale abstractului, ale încă necuprin­sului balans, al superbului balans dintre viaţă şi moarte.

Gândirea logică trebuie să ţâşnească din marea operă pentru a ne pătrunde asemeni unui fulger care străpunge întunericul, fulger pe care Lucian Gruia l-a generat cu o intensitate maximă.

A analiza o operă literară, artistică, chiar şi a unui geniu, trebuie să se pornească de la adevărul că orice interpretare nu posedă o metodologie tip, nici măcar nu este indicat a exista vreuna.

Cel mai important în analiza operei unui poet, sculptor, pictor sau muzician, este în prima perioadă, ca şi în cea ulterioară, modul în care criticul înţelege, discerne specificul posibil, opera pe care o ilustrează, disponibilităţile fiecărui cititor in parte şi modul în care i se oferă percepţia artistică sau literară.

De la acest postulat, Lucian Gruia s-a avântat într-o lucrare de valoare reuşind să surprindă, să intereseze pe cititorul avizat sau neavizat, să pătrundă în gândirea autorului, etalând neuron cu neuron tot ceea ce a sălăşluit în mintea acestuia.

Eminescu, Blaga, Brâncuşi, opera lor, în viziunea lui Lucian Gruia se aseamănă din mai multe puncte de vedere, amintind că ei au vrut să creeze universuri proprii iar viziunea care i-a unit a fost specific românească, regăsind în opera celor trei titani elementele provenite din matricea stilistic autohtonă.

Eminescu a intenţionat să redea prin versuri, proză şi dramă, istoria universală cu arc de boltă istoria noastră.

Eminescu a creat sintetizând genial:limba literară, stilistica si metafizica românească.

Blaga a construit cel mai unitar sistem filozofic românesc până în prezent, cu rezonanţă în opera sa literară.

Brâncuşi a tins să sculpteze formele prototi­purilor fiinţelor terestre care să ocupe toate mediile de viaţă, după modelul mitico-biblic.

Brâncuşi a vrut sa se asemene lui Dumnezeu şi a reuşit.

Fiecare dintre ei a reprezentat în cultura noastră naţională dar şi în cea universală, noc­turnul, crepusculul şi diurnul sufletului românesc.

Activitatea lor artistică şi literară, filozofică în accepţiunea noţiunii însăşi, nu poate fi con­cepută şi analizată decât pe baza a ceea ce au gândit şi reprezentat, luând drept călăuză acele atitudini mobile care trasează concret linii demar­catoare dar şi o reţea de relaţii reciproce în timp.

Această dependenţă de spiritul artistic şi filozofic al fiecăruia în parte şi al nostru cu referire la ei, îndeosebi gradul şi modul predeterminării sale, ne conduce la o întreagă problematică a analizei limitelor îndepărtate ale geniului creator.

Operele create de cei trei mari oameni de spirit universal prin viziunea celui care-i anali­zează şi percepe ideea că în orice clipă ei au acumulat experienţe şi au redat imaginea unei realităţi, trecute prin filtrul nenumăratelor expe­rienţe anterioare.

Acest tezaur de experienţe şi cunoştinţe a fost înglobat în ei, a fost în stare potenţială, ordonată totuşi unei scheme flexibile care s-a format în timp, o acumulare deosebit de aptă să furnizeze puncte de sprijin unor noi acte de creaţie expresive când autorul le „investeşte cu sinea lui” şi le dă formă în mod liber.

Ne putem îndrepta atenţia asupra conţinu­tului şi expresiei operelor celor trei magi, inde­pendent de realitatea imediată, ca şi când ce ar fi contat cu adevărat nu ar fi fost imaginea ci sensul figurat expresiv de autor, existenţa în lăuntrul lui a unor structuri vitale riguros ordonate şi coor­donate.

În mesajul lor creator exaltă interesul cognitiv îndreptat, a se avea în vedere, nu spre lumea obiectivă, ci spre posibilităţile structurale de realizare comunicativă, proprie unui sistem de idei bine armonizat.

Acest interes cognitiv, această posesiune sistematică, sunt simple mijloace cu care autorul ştie să ne comunice gânduri, sentimente, idealuri, fantezii.

Nu ni se pare curioasă această preamărire a mesajului artistic şi poetic în dauna mesajului comun, din partea unui creator asemeni demiurgului, care pare gata să sacrifice realul cu imaginarul.

Nu ni se pare curioasă abordarea lui Lucian Gruia a operei si demnităţii celor trei care se înscriu în zodia geniilor, în constelaţia geniilor româneşti.