Col. (r). Florea – Puiu Ciobanu – In memoriam
Col. (r). Florea – Puiu Ciobanu, 13 ian. 1933 – 23 Oct. 2012
În toamna asta, la data de 23 octombrie 2012, a plecat pentru totdeauna dintre noi – col. (r). Florea Puiu-Ciobanu, aflându-şi somnul de veci în cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Plecat de mic copil de pe meleagurile oltene din Bechet, Dolj, după un periplu de ucenicii în oraşul Craiova, Florea Puiu-Ciobanu, după terminarea licului, s-a înscris la şcoala militară, îmbrăţişând cariera de grănicer, căreia i-a rămas fidel toată viaţa.
A trăit pătimaş dragostea de copilărie şi ţinuturile natale, dăruind posterităţii, dincolo de alte lucrări şi colaborări scriitoriceşti, „Bechetul copilăriei mele”, în ale cărui evocări trăim într-o lume uitată, zburând prin satul natal de odinioară, contemporani cu drama celui de al doilea război mondial, în care atât trupele nemţeşti cât şi ruseşti au cantonat în Bechet, autorul, copil fiind, se juca printre barăcile lor.
Florea Puiu-Ciobanu a fost mesagerul Bechetului în lume, nescăpând niciodată prilejul să vorbească la modul pozitiv despre oamenii şi locurile atât de dragi.
În mărinimia sa, a donat Bibliotecii Liceului teoretic din Bechet un număr de peste 1000 volume de cărţi din biblioteca personală, precum şi o parte din mobilier şi lucruri personale, unor oameni de aici, mai puţin avuţi, de care era legat sufleteşte. De asemenea, a donat Clubului Copiilor din Bechet, spre bucuria lor: calculatoare, chitare, aparate foto etc. A făcut demersuri la Arsenalul Armatei Române şi a obţinut aprobarea obţinerii unei piese de artilerie (tun) pentru întregirea Monumentului Eroilor din parcul Bechet.
Pentru mărinimia sa, becheţenii îi rămân profund recunoscători, cu regretul pierderii unui OM deosebit.
În anul 2006, printr-o Hotărâre a Consiliului Local din Bechet, Florea Puiu-Ciobanu a fost făcut „Cetăţean de onoare” al acestei aşezări.
Dorinţa arzătoare a distinsului col. (r). Florea Puiu-Ciobanu a fost să fie înhumat în „Bechetul copilăriei sale” alături de MAMA sa, unde îşi rezervase loc de veci. N-a fost să fie aşa! Sfârşitul nemilos l-a găsit nepregătit, bolnav şi bătrân, alături de fiul său cel mic, Liviu, în apartamentul din Bucureşti, de unde a plecat să-şi întâlnească MAMA şi prietenii, într-o lume mai bună: „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”…
La revedere nobile Domn şi prieten, „Becheţenii tăi dragi” îţi vor purta recunoştinţă veşnică.
Dumnezeu să te odihnească!
Sever Constantin Răduică – Bechet, Dolj
