ANIVERSAREA A 40 DE ANI DE LA ABSOLVIREA PROMOŢIEI 1973 A LICEULUI INDUSTRIAL ENERGETIC DIN CLUJ NAPOCA

Semnificaţia unei aniversări în viaţa unei promoţii

În ciuda eforturilor disperate ale lumii în care trăim, de a impune induvidualismul ca valoare supremă, şi de a diminua progresiv rolul colectivităţii în viaţa oamenilor, omul este şi va rămâne o fiinţă socială. El se defineşte în primul rând prin apartenenţa la o familie, la o localitate, prin calitatea de cetăţean al unei ţări, şi împotriva tendinţlor de globalizare prin apartenenţa la o naţiune cu tot complexul de dimensiuni pe care aceasta îl implică, o dimensiune lingvistică, o dimensiune culturală, o dimensiune religioasă, o mare diversitate de tradiţii şi obiceiuri specifice fiecărui popor.

Din lungul şir al colectivităţilor din care inerent fiecare dintre noi facem parte, aparteneţa la promoţiile de absolvenţi  din şcolile pe care le-am parcurs în procesul de formare şi instruire are un parfum şi o semnificaţie aparte. În primul rând pentru că anii de şcoală sunt ani de creştere de formare şi dezvoltare în care înmuguresc speranţe  se nasc şi se plămădesc vise, se trăiesc cele mai frumoase clipe ale tinereţii.

Iată de ce consider că întâlnirea promoţiei 1973 a Liceului Industrial Energeticdin Cluj Napoca din care am făcut cu mândrie parte reprezintă un eveniment de suflet a cărui realizare merită consemnată pentru viitor. În plus la rugămintea colegilor în caliatatea mea de fost şef al promoţiei căruia i-a revenit atunci onoranta misiune de a scrie şi rosti un cuvânt de adio şi mulţumire, mi-am adunat toate forţele pentru a rosti câteva fraze articulate pentru deschiderea întâlnirii sub semnul cărora s-a desfăşurat întreaga bogăţie a acelei speciale zile pentru existenţele noastre  de 26 mai 2013, ziua reîntâlnirii cu colegii şi cu amintirea anilor de liceu.

Gheorghe Indre

CUVÂNT DE ADUCERE AMINTE

Dragi profesori, dragi colegi, stimaţi invitaţi

S-au scurs 40 de ani de viaţă de când cu sufletele pline de emoţii, cu minţile stimulate de speranţe şi entuziasme, cu sentimentul imens al bucuriei derivat din reuşita parcurgerii unei importante etape a formării noastre ca oameni şi viitori specialişti, am părăsit această şcoală de mare reprezentativitate pentru Clujul şcolar al anilor ’70 din secolul trecut.

Am început cursurile liceale aici într-o perioadă fastă pentru economia României. Ritmul de creştere economică raportat era de 9% pe an, întreaga Românie era un şantier, se construiau  uzine, platforme industriale, centrale termoelectrice şi hidroelectrice, reţele electrice  şi drumuri, căi ferate şi porturi, spitale şi scoli, universităţi şi cartiere noi de locuinţe în aproape toate oraşele ţării. Exista, pentru fiecare absolvent, indiferent cât de modestă era familia din care provenea, promisiunea şi perspectiva realizării fie prin continuarea studiilor, în şcoli tehnice superioare, în institute de învăţământ superior sau în universităţi,  fie prin integrarea în activitatea productivă, în unităţi economice, mai vechi sau mai noi sau pe şantierele în care se construia neîntrerupt.

Unui tânăr absolvent de azi această relatare i se poate  părea fantezistă, desprinsă dintr-o lume ireală, închipuită. Dar în tot ce spun nu este nici o urmă de exagerare, noi am fost generaţia care a inaugurat sediul nou al Liceului din Strada Nicolae Pascally nr.2, am inaugurat laboratoarele de electrotehnică şi maşini electrice, de măsurări electrice şi electronice, de fizică, de chimie, biblioteca liceului şi sălile de clasă dotate cu mobilier nou,  atelierul mecanic dotat cu maşini unelte noi, şeping, strung, maşini de găurit, mai apoi căminul, cantina, poligonul de instruire pentru electricienii de staţii şi reţele electrice şi câte altele.

Liceul Industrial Energetic, în acronim  LIE, era, deşi funcţiona de numai doi ani de zile, prima serie  a fost admisă în 1966 şi a absolvit în 1971, o şcoală în care se intra greu şi se învăţa temeinic  multă carte, o şcoală în care străluceau dascăli de mare valoare profesională şi umană,  în care cursurile teoretice de pregătire generală, matematica, fizica, chimia, studiul  materialelor, cursurile cu caracter tehnic ingineresc, studiul materialelor, elemnte de mecanică tehnică şi rezistenţa materialelor, utilaj industrial şi elemente de mecanisme, electrotehnică şi maşini electrice, centrale şi staţii electrice, cursuri de cultură generală cu mare deschidere spre cele mai largi orizonturi ale cunoaşterii omeneşti, limba şi literatura română, limba engleză, limba franceză, limba rusă, anatomia şi fiziologia omului, filozofie, dar şi educaţia fizică şi sportul destinat asigurării unei dezvoltări echilibrată şi armonioasă în conceptul generos şi ambiţios al  pregătirii  integrale pentru viaţă, toată această gamă impresionantă de discipline a fost predată cu competenţă, cu pasiune şi devotament.

Dar cea mai valoroasă zestre a LIE în acei ani o reprezentau elevii admişi în urma unui foarte sever concurs de admitere. Pentru mine cel mai greu examen concurs din toată viaţa mea de elev şi student a fost admiterea în liceu. Eram şase candidaţi pentru un loc, iar media minimă de admitere din 4 note a fost 7,75 în vară şi 8.25 la sesiunea din toamnă. Toţi elevii intraţi au fost premianţi în şcolile generale din localităţile lor de baştină, iar şcoala generală de 8 clase din acele vremuri era o instituţie matură, bine finanţată de stat, şcolile funcţionau cu ambiţii şi performanţe mari, cea mai răspândită zicală populară era ”Ai carte ai parte!”, extrem de importantă în condiţiile în care dispăruse diferenţierea după criteriul averii moştenite.

Toate acestea explică şi strălucitele rezultate ale procesului de educaţie din LIE, aproape toţi absolvenţii seriei noastre şi-au  continuat studiile devenind, ingineri, economişti, filozofi, profesori, artişti, lucrând ulterior în învăţământ, în proiectare, în cercetare, în învăţământul superior, în instituţii de cultură de importanţă şi dimensiune naţională, cum este TVR,  dar marea majoritate în industria, energetică sau în alte domenii ale activităţilor  industriale.

Pentru toate aceste izbânzi ale tuturor şi ale fiecăruia în parte cuvine-se să mulţumim toţi, acestei şcoli  şi profesorilor care ne-au format şi au reprezentat modele de comportament în lume, în viaţa de familie şi în societate.

Cei  40 de ani parcurşi  nu au avut o scurgere liniară, facem parte din acea generaţie care, în puterea vârstei la 35-36 de ani, în amiaza vieţii ei  (”Nel mezzo del cammin di nostra vita (La jumătatea drumului vieţii noastre)” cum indică  Dante Aligheri în primul vers din Cântu I începutul parcursului din Divina Comedie, inspirat de Psalmul 89 al Rugăciunii lui Moise) a asistat şi a participat vrând nevrând la spectacolul omenesc uriaş născut din schimbarea radicală a sistemului de valori, adusă de sfârţitul însângerat al  anului 1989 la exact 200 de ani după Revoluţia burgheză din Franţa.

Au căzut atunci mituri, s-au reconsiderat principiile de organizare şi funcţionare a societăţii româneşti, a fost descoperită în toată splendoarea ei libertatea de expresie  şi de mişcare, libertatea de alegere a drumului şi a soluţiilor pentru propria evoluţie şi devenire, dar şi toate riscurile asociate acestei libertăţi,  toate provocările noi la care eram chemaţi să răspundem conştient prin asumarea riscurilor pentru propriile decizii.

Nu avem acum şi aici timpul necesar să discutăm ceva mai detaliat despre aceste fenomene, dar de fiecare dată când reflectez asupra lor comunic o concluzie a mea conform căreia noi am fost educaţi şi formaţi în şcoală şi în prima parte a vieţii active sub semnul verbului auxiliar a fi, astfel încât pentru a fi apreciat trebuia:: să fi cuminte, să fii bun, să fii instruit, să fii cinstit, să fii harnic, să fi modest, să fi… iar în cuvântul de ordine valorică al lumii de azi, sau mai precis al lumii de după 1989, verbul auxiliar de serviciu,  a devenit a avea, nu trebuie să fii nici cinstit, nici bun, nici cuminte, nici măcar harnic, nici… dar pentru a fi apreciat trebuie să ai: să ai bani, să ai conturi grase, să ai terenuri, să ai case, să ai tupeu, să ai maşini, să ai afaceri profitabile, să ai averi, etc., etc.

Al doilea element esenţial în modesta mea opinie în procesul de reformare a regulilor de organizare şi funcţionare a societăţii a fost mutarea accentului de pe colectivităţile umane, în care vrând nevrând erai încadrat, spre individ, dacă până în 1989 prevala interesul colectiv, obştesc, ce era apărat de legi şi căruia i se subordona totul, după decembrie  1989, individul este invitat să lupte pentru el, este liber să dobândească, să creeze, să se exprime, să circule şi mai ales să îşi asume integral răspunderea pentru propriile fapte şi decizii.

În aceste noi condiţii lumea lui a fi se ascunde în spatele strădaniei, modestiei şi a calităţii devenind adeseori incomodă, supărătoare şi de nedorit.

Nu toţi dintre noi am trecut la fel prin acest exerciţiu de transformare a lumii, pe unii inadaptarea i-a înfrânt, dar avem şi exemple reprezentative şi spun eu nu puţine de colegi care au reuşit şi de fapt eu cred că toţi cei prezenţi aici suntem o mărturie a unui anumit grad de reuşită.

Trebuie ca în această zi fericită din viaţa noastră să ne gândim cu compasiune, cu înţelegere la toţi colegii care din diverse motive nu au putut să vină azi alături de noi deşi marea majoritate sunt sigur că îşi doreau acest lucru.

Noi nu mai suntem oameni tineri, în jurul vârstei de 60 de ani, nu mai reprezentăm speranţe, noi astăzi aici întruchipăm certitudini din punctul de vedere al triumfului în lupta cu greutăţile vieţii.

Din păcate pe câmpul acestei bătălii necruţătoare unii au rămas mai devreme, şi mulţi dintre foştii noştri profesori ne-au părăsit.

În amintirea tuturor cuvine-se să păstrăm un moment de reculegere, şi de pioasă aducere aminte:Vă mulţumesc!

În sfârşit pentru a nu fi prea lung ţin să mulţumesc din suflet organizatorilor să mulţumesc tuturor pentru prezenţă şi în numele nostru al tuturor să aduc mulţumirile noastre fierbinţii profesorilor noştri şi întregii şcoli pentru tot ce au făcut pentru noi.

Urez tuturor o petrecere frumoasă şi doresc să cred că pentru noi toţi şi pentru fiecare clipele acestei zile au strălucirea perfectă a cristalului de diamant capabil să alunge cu lumina lui  neliniştile şi însingurările care ne pândesc la tot pasul.Vă mulţumesc!

Gheorghe INDRE