AMINTIRI, AMINTIRI…

O, amintiri ce ardeți,
Purificându-mi drumul,
De zbuciumul ascuns,
Eu vă sărut pe rând
Pe fiecare boabă,
Mătănii numărând.
FLORENCE BARCLAY
Odată cu înaintarea în vârstă,
amintirile trecutului te încearcă
tot mai des, proiectându-ți imagini noi și
înțelesuri aparte despre viață și despre
trecut.
Când au trecut anii? Parcă mai ieri treceam grupuri
de elevi de toate vârstele, cântând pe ulițele satului doine și
romanțe, în timp ce ne îndreptam spre „amfiteatrul natural
Groptila”, care străjuia cu iarba-i verde cursul domol al
Arieșului în drumul lui de odihnă, în brațele Mureșului.
Noi, domnișoarele, nu aveam poșete sau genți, dar îi
duceam sub braț pe Eminescu, Coșbuc, Goga, Rebreanu, în
format „Biblioteca pentru toți”,, iar acolo recitam, cântam
„Seara pe deal”, „Numai una”, „Doina” sub îndrumarea lui
Ioachim Nemeș. Se dramatizau schițe și nuvele de scriitori
de seamă.

Când treceam pe drum, bătrânii satului se ridicau
de pe iarba verde a șanțurilor ca să ne salute căci, vezi
Doamne, eram copii școliți. Și ce, conta că eram nepoții
sau copiii lor? Respectul față de știutorii de carte era la un
nivel foarte înalt la bătrânii locuitori ai comunei Luna, sat
valah cu multe izvoare, atestat documentar din anul 1176,
printre cele mai vechi 6 localități din Transilvania.
Cine erau acești bătrâni? Erau urmașii celor care
au îndrăznit să se rupă de jugul iobăgiei, făcând parte
din primele sate revoluționare: Luna, Bradul și
Mihalțul, sate ardelenești care au îndrăznit să spună
„DESTUL!” iobăgiei.

Apoi, acești țărani frumoși și cutezători au
hotărât să schimbe statutul de lucrători la „grofi” al
copiilor lor și, sub îndrumarea și sfatul unor
dascăli înțelepți precum Simion Nicoară,
Arieșan Ioan și al unor preoți din comună,
și-au trimis copiii la școală.
În primul rând s-au orientat
spre școli de „Arte și meserii” sau școli
profesionale. Apoi, deoarece copiii
lunenilor aveau o inteligență nativă deosebită, au cutezat să
deschidă porțile Școlilor normale de învățători „Gheorghe
Șincai”din Blaj, „Maria Radna” din Beiuș, ale Teologiei
din Blaj etc.
Tot mai mulți copii voiau să schimbe plugul cu
știința de carte. Au pornit spre liceele teoretice și cele
comerciale din Turda și Cluj. Părinții lor, încă cu opinci
în picioare și desaga în spate, îi întrețineau cu greutate la
internate, ducând alimente și bani de taxe. Greu, dar așa au
hotărât și așa au făcut!
Și, fiindcă ambiția lunenilor era tot mai mare, au
îndrăznit tot mai mult! Tot mai mulți tineri s-au îndreptat
spre universitățile din Cluj, Timișoara, Iași, București,
care au început să-i cunoască și să-i aprecieze pe tinerii
studioși din Luna. După anii de studii, tot mai mulți s-au
înapoiat acasă, arătându-le părinților cum arată o diplomă
„MAGNA CUM LAUDE” de avocat, de inginer, de medic,
de profesor, de farmacist, de învățător, educator sau asistent
medical. Anii au trecut și tot mai mulți elevi pregătiți

temeinic de către corpul didactic de sub conducerea
directorilor Ioan Bogdan și Dan Nicolae s-au făcut
remarcați și au cutezat și mai mult, și mai sus. Au observat
catedre universitare neocupate și și-au spus: de ce nu?! Și
astfel prof. N. Mazăre, prof. istorie Maria Urcan, dr. Nelu
Călușer, dr. Traian Giurgiu, dr. Maria Călușer-Popa, prof.
Tulai Constantin-Cușcu, prof. Toadere Toader, col. prof.
Augustin Giurgiu, prof. inf. Alexandru Tulai au hotărât să
ocupe aceste catedre și au făcut-o cu mare profesionalism.
Și, când granițele s-au deschis, mulți dintre strănepoții
foștilor iobagi au hotărât să facă puțină inginerie în Noua
Zeelandă, iar frații Nelu și Măriuța Ciungan fac inginerie
în Canada. Peste tot în Europa, America sau Canada,
găsești informaticieni școliți la Cluj care au rădăcinile la
Luna. Cine le mai știe numărul? Prof. Sandu Tulai, ing.
Giurgiu Gheorghe-Nechita, ing. Gh. Mureșan, ing. Ioan
Fetița, ing. Sandu Fetița, dr. ing. Gh. Indre, ing. Traian
Indre, ing. Miuța și Aurel Munteanu, ing. Susana OcolișanMirică, ing. Carolina Tulai, ing. Iulia Tulai, ing. Hășmășan
Teodor, fiind foarte capabili, au hotărât să conducă mari
întreprinderi de stat de o deosebită importanță.
Spre cei ce au fost și nu mai sunt, îmi îndrept gândul
cu pioasă aducere aminte și recunoștință și îi asigur că
investiția făcută nu a fost zadarnică.
Înv. Valeria Mureșan