Actualitate şi trecut la LUNA – 740 de ani de atestare documentară

COMUNA LUNA PE HARTA ŢĂRII

Însemnări

Motto: „Ştiinţa reprezintă cunoaştere organizată.
Înţelepciunea reprezintă viaţă organizată”
Immanuel Kant

Cu acest episod plec de la o provocare lansată de părintele Popescu Nicolae, fost paroh în comuna Luna, când domnia sa într-o discuţie cu privire la 740 de ani de atestare documentară a localităţii, tam-nisam pronunţă laconic, „dacă ar fi după trecutul istoric îndelungat şi tradiţia, neîntinat românească a localnicilor, Catedrala Neamului ar trebui construită în Comuna Luna din judeţul Cluj”. O apreciere atât de generoasă, s-o recunoaştem te uimeşte şi te surprinde plăcut chiar foarte plăcut, dar te şi obligă dacă e să fii sincer cu tine şi generaţia ta. Mai concret să pătrunzi în taina trecutelor evenimente istorice pentru a afla urmele lăsate de străbuni prin trudă şi jertfe pătrunşi de
sentimentul destinului tradiţional românesc secolen şir de asuprire străină.
Altfel, fără dovezi palpabile cunoscute şi recunoscute săvârşite de străbuni pentru a-şi perpetua neamul, datinile şi a-şi apăra moşia moştenită, frumoasa sintagmă a părintelui Popescu, cu trimitere în trecut, ar rămâne fără conţinut, respectiv nejustificată şi neconvingătoare. În acest cadru despre care facem vorbire apare o nedumirire. Anume, dacă nici cu prilejul Jubileului a 740 de ani de atestare documentară a localităţii nu există preocupările necesare pentru omagierea evenimentului de către cei îndrituiţi să o facă, autorităţile locale, şcoala şi de către noi toţi lunenii, atunci când, şi cine s-o facă? Sau, nu cumva îşi face loc conceptul destabilizator că trecutul, în era globalizării şi-a consumat sursa de inspiraţie a tradiţiei noastre româneşti? Ar fi prea trist şi cu urmări imprevizibile. Mă opresc deocamdată la atât. Asupra acestora vom reveni după un scurt popas prin actualitatea locală la zi. Lipsind aniversarea Jubileului, la nivelul comunei, nu puteam lăsa nemarcat cât de cât momentul şi firesc, cu acceptul părintelui Iura, marţi 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci în biserică, la mai bine de o lună după serbarea oficială organizată de Primărie, am amintit pe scurt despre trecutul Comunei Luna la ceas aniversar. Am simţit atunci, acolo, cum credincioşii au primit cu satisfacţie cele spuse prin aplauze, neobişnuite
în biserica noastră ortodoxă. Înainte de 8 august am aflat pe căi neoficiale că Jubileul aniversar va fi înlocuită cu o serbare – ziua comunei – fără invitaţi, cuvântări şi masă, invocându-se lipsa banilor. Bizară justificare, ca şi cum trecutul ar fi o marfă ce se poate cumpăra ori vinde, cine mai ştie… mă
opresc deoarece comentariile sunt de prisos. În asemenea împrejurări neprevăzute, până la serbarea oficială cu pricina am făcut un tur prin Comună, ca să constatăm activităţi pe plan local care merită să fie consemnate după amploarea şi utilitatea lor cum ar fi:
– Strădania părintelui Iura Vasile şi a Consilierilor parohiali pentru a construi o capelă în cimitirul local, începută anul trecut şi terminată în anul acesta 2010 (vezi foto). Lucrarea este destinată depunerii rămăşiţelor pământeşti pentru 2-3 zile până la înhumare a celor trecuţi la cele veşnice şi pentru desfăşurarea obişnuitelor activităţi de cult şi tradiţionale în condiţii mult îmbunătăţite. Sala este spaţioasă şi dotată cu toate utilităţile inclusiv aer condiţionat, asigurând participarea unui număr mai mare de persoane la întreg ritualul de înhumare. Capela este foarte apreciată de săteni găsindu-şi imediat utilitatea. Dovadă, în toate cazurile ivite în anul 2010 Capela a fost folosită fără excepţie. Capela mai rezolvă o situaţie incomodă, evitarea deplasării alaiului mortuar pe distanţe lungi şi timp nefavorabil ploi, vânt, ger pe şoseaua Cluj – Târgu Mureş care străbate comuna şi care este foarte circulată de maşini cu dese accidente grave. Întrebat domnul Indre Gheorghe a cărui familie a folosit Capela, ce părere are de calitatea şi utilitatea ei, dumnealui, e mai ceva decât cea de la Belu, Bucureşti. Felicitări.
– Construcţia capelei cu toate utilităţile a costat 100.000 lei, bani proveniţi din donaţiile sătenilor, colectaţi de biserică, fără nici un leu de la bugetul primăriei.
Fără comentarii.

Remarcăm de asemeni preocuparea primăriei în acord cu sătenii pentru  importantele lucrări de canalizare angajate, simultan, în satele Luna şi Luncani, aflate în curs, ilustrate în fotografia de mai jos, care vor fi terminate probabil la anul viitor. Lucrări absolut necesare pentru igienizarea localităţilor şi crearea unui plus de confort civilizat pentru săteni, care s-o recunoaştem lipsea în mare parte.

Costul lucrărilor de canalizare în ambele sate se ridică la suma totală de 9 milioane lei asiguraţi din bugetul comunei. Până în prezent s-au făcut plăţi în valoare de 800000 lei. Tot în anul acesta s-a construit şi s-a dat în folosinţă o frumoasă sală de sport la şcoala comunală cu o suprafaţă utilă suficientă pentru a se desfăşura partide de volei, baschet şi handbal (vezi foto) iar pe timp nefavorabil pentru practicarea de exerciţii de pregătire fizică. Sala de sport, separat, este dotată cu aparatură sofisticată pentru mărit forţa musculară sau menţinerea forţei şi condiţiei fizice a sportivilor angajaţi în concursuri de nivel ridicat. În apropierea sălii s-a mai construit un teren de volei neacoperit. Este de aşteptat în aceste condiţii, ca într-un număr de ani, şcoala să lanseze cel puţin un sportiv de performanţă cu rezultate remarcabile pentru a se justifica pe deplin investiţia făcută de autorităţi. Costul ambelor lucrări este de 1200000 lei. În paralel, în satul Luncani s-a amenajat un teren de fotbal cu toate anexele adiacente pentru care s-au investit 500000 lei. (Costurile şi cheltuielile efectuate menţionate au fost furnizate de contabilitatea Primăriei comunei Luna).

Veşti bune am reţinut despre cele două asociaţii agricole, care au încheiat anul agricol la grâu cu aproximativ 4000 Kg Ha, în timp ce în alte părţi multe suprafeţe productive rămân pârloagă. Deşi în problema agricolă, care reprezintă baza activităţii economice a comunei, nu este treaba mea să dau sfaturi, cred totuşi că mai sunt destule probleme de făcut pentru stabilizarea populaţiei care migrează în masă, cum ar fi printre altele semifabricarea sau fabricarea pe plan local a unor produse agricole şi comercializarea lor, cum am văzut în comerţ la Câmpia Turzii smântâna de Lechinţa, brânză de Costeşti or Triteni mai nou, comune din apropiere.

*
* *

Duminică 08.08.2010 am participat alături de săteni la ziua Comunei, după programul orar stabilit de Primărie: 09-12 slujba de duminică; 12-13 depunerea de coroane la monumentul eroilor, o slujbă religioasă şi o scurtă comemorare a primarului Giurgiu Aurel, 13-14 tăierea panglicii şi darea în folosinţă a sălii de sport, apoi o slujbă religioasă, a treia, şi nimic, despre Jubileul 740 de ani de atestare documentară a localităţii. A urmat masa cu invitaţii iar în continuare un spectacol de dansuri şi cântece cu solişti de calibru, profesionişti recunoscuţi, angajaţi de Primărie, cu tentă de alunecare mai degrabă spre divertisment. Participarea sătenilor a fost numeroasă. Seara jocuri de artificii luminoase, ca la mare paradă. Nu cunosc şi nici nu am întrebat care a fost costul. Totuşi cu asemenea efort material şi financiar problema de bază socio-culturală a Comunei Luna, rămâne neacoperită, dacă a lipsit Jubileul aniversar? Ar fi fost un prilej remarcabil pentru a aduce în actualitate şi împrospăta memoria sătenilor cu fapte din trecut cum se cuvine la asemenea serbări tradiţionale. Deoarece contrar justificărilor puerile, au fost bani, invitaţi, chiar şi o masă pentru invitaţi. Nu vrem să facem din aceasta un capăt de ţară, căci lucrurile se mai pot îndrepta dacă este voinţă şi înţelegere. În continuare revenim la problemele de început animate de provocarea părintelui Popescu, pentru a sublinia noi pe această cale câteva aspecte istorice importante din trecutul comunei ce nu numai ă nu trebuie uitate ci trebuie evidenţiate ori de câte ori ocaziile oferă această posibilitate. Să ne explicăm aşadar în cele ce urmează.

*
* *

Comuna Luna acum ar fi văduvită de o apreciere pe măsură a meritelor mai aparte, dacă nu ne-am referi mai explicit la originea nealterat românească a lumenilor după port, obiceiuri, limbă şi credinţă, care le-a devenit crez păstrat cu sfinţenie încă de la începutul existenţei lor. Adică de pe timpul când satul Luna depindea teritorialadministrativ de Cetatea Turda, cu relaţii şi practici româneşti, de tip voievodal: când statul maghiar stăpânea o parte din Transilvania mai mult nominal. Condiţie prielnică ca lumenii să se bucure de un început promiţător în mai multă libertate. Totodată, trebuie subliniat că localitatea noastră nu este plasată undeva în munţi sau într-o zonă fără prea mare importanţă economică, ci în centrul Câmpiei Transilvane pe lunca Arieşului cu teren foarte fertil şi izvoare bogate în apă bună. Zonă atractivă pentru populaţiile migratoare în trecere sau stabilizare. Totuşi, aici la Luna apare ca un mister faptul că de-a lungul secolelor nu au reuşit să se stabilească alte populaţii. Deoarece în timp ce unii locuitori mureau de bătrâneţe sau în lupte, Dumnezeu să-i miluiască, la Luna alţii se năşteau cu inimă şi suflet românesc, generaţie după generaţie, hotărâţi şi capabili să ducă mai departe zestrea tradiţiei româneşti în condiţii istorice, mai mult decât defavorabile lor. Care să fie explicaţia acestei evoluţii româneşti în Comuna Luna, comparând cu alte comune unde românii convieţuiesc cu alte
populaţii în proporţii diferite. Iată o întrebare ce suscită interes pentru şcoală, pentru lunenii de azi chiar şi pentru cercetarea istorică. Fireşte suntem convinşi de dificultatea problemei în discuţie, dar considerăm că e mai rezonabil să ne asumăm riscul unei explicaţii sub rezerva corectării ei pe parcurs, decât să acceptăm tabu trecutul îmbrobodit în tăcere sau mai nou în
uitare voită cu mai multă sau mai puţină bună credinţă. Prin urmare, ca şi în alte situaţii complexe facem apel la istorie, susţinută de descifrarea înţelesului unor documente originale care nu mint, având ca punct de plecare atestarea documentară a Comunei în anul 1270, dar începutul neatestat e mai vechi. La care dacă adăugăm şi satul Luncani, component al comunei, atestat documentar în anul 1176 prin dedublare Grindul de Sus şi Grindul de jos, după profesorul Ştefan Pascu, ajungem la un memorabil trecut, alături de cele mai vechi 6 sate atestate documentar în Transilvania şi chiar în România, comparând cu capitala ţării, Bucureşti atestată documentar în anul 1459, cu 283 de ani mai târziu. Cunoaşteţi voi dragii noştri elevi ai şcolii din Luna, şi nu numai voi, acest fapt acum? Poate da, poate nu. O simplă întrebare retorică. Vechimea mare credem este prima condiţie în evoluţia românească a lunenilor, când se bucurau de mai multă libertate într-o zonă agricolă fertilă, pentru culturile de cereale şi favorabilă creşterii animalelor fără obligaţiile iobăgeşti, apărute mai târziu. Într-o atare situaţie obştea lunenilor s-a închegat repede economic, social şi moral în condiţii de viaţă românească specifică lor, la care ţineau şi hotărâţi să-şi apere moşia fiind vorba de existenţa lor, a fi sau a nu fi, după cum o dovedeşte pozitiv continuitatea până în zilele noastre pe acelaşi plai de legendă pe malul Arieşului şi a Câmpului neted ca în palmă, păstrate cu sudoare, lacrimi şi jertfe fiind tot timpul greu încercaţi. De aceasta ar trebui să fim ceva mai conştienţi ca să nu devenim noi veriga slabă a legăturii continue dintre ce a fost şi va fi. Pentru că ce a fost şi ce va fi. Pentru că ce a fost ne-o dovedeşte şi relatarea următoarelor încercărilor prin care au trecut cu succes lunenii. La 12 martie 1291 „secuii – Scaunului Secuiesc al Arieşului” obţin de la regele Andrei al III-lea al Ungariei o scrisoare de întărire în dania oferită de fostul rege Ştefan, pentru a se constitui administrativ-teritorial în scaunul secuiesc cu centru în (Varfalău) Moldoveneşti. În expansiunea lor se aşează şi în alte 20 de sate printre care
Hărastăş şi Cucerdea, vecine cu comuna Luna.

În condiţiile de atunci nu cred să nu-i fi tentat pe secui hotarul fertil, Arieşul şi izvoarele bogate de apă, dar nu au reuşit să treacă creasta dealurilor, Hărastăş şi Thotului, pentru că s-au izbit de opoziţia şi rezistenţa lunenilor, bine organizate pentru a face faţă unor venetici în mişcare. Secuii care mai sunt se află şi azi după sute de ani şi în alte condiţii istorice, în aceleaşi limite. Încă o dovadă a capacităţii şi hotărârii lunenilor de a-şi apăra destinul şi moşia. Care a fost preţul acestei lupte de apărare, documentele rămase nu ne dezvăluie, dar a fost un preţ mare ţinând cont de tentaţiile de expansiune ale secuilor sprijiniţi de regatul maghiar. Dintr-un alt document al Episcopatului
româno-catolic din Alba din 1268 aflăm că iobagul Cute al Cetăţii Turda, probabil român, vinde moşia sa de moştenire, din Grind, cu 15 mărci de argint lui Samson din Grind iar fiii săi Iacob şi Petru peste 2 ani, pentru unele servicii aduse regelui în luptă cu rivalii coroanei, primesc ca danie moşiile Luna şi Hădăreni şi pun bazele cu sprijinul regelui a unei curţi nobiliare, prima cunoscută în istorie la Grind (Luncani) iar lunenii devin supuşii nobilului. Cu precizarea că darea moşiei nu înseamnă pământul, ci dreptul juridic al nobilului de-a impune obligaţii iobăgeşti, materiale, financiare şi zile muncă neplătite. La început obligaţiile au fost impuse mai timid, apoi crescute mereu până la revoluţia din 1848 când nu se mai puteau suporta. Să mai precizăm aici că deşi lunenii sunt supuşi ai nobilului din Grind, Comuna
Luna rămâne românească neamestecată etnic cu maghiari şi nici cu satul Luncani. Lunenii în demersul lor pentru a-şi păstra tradiţia au fost ajutaţi şi de credinţa lor strămoşească. Primul document cu date evidente a cultului ortodox practicat în Comuna Luna apare prin anii 1336. Este vorba de un registru descoperit în arhiva Episcopatului romano-catolic din Oradea. Registrul a fost întocmit de Iacob a lui Berengartu trimis popă pentru strângerea dijmelor din regatul Ungariei. Documentul respectiv a fost copiat de Zenobie Pâclişan în 1915 şi publicat în 1935 în limba latină În registru s-au consemnat numele satelor, numele preotului şi valoarea dijmei în dinari. Studiind 15 sate din jurul Comunei Luna apar: Sâncrai, Harastăş, Grind, Cristur, Viişoara, Sânmartin, Turda… lipsesc satele Luna, Urca Gura Arieşului, nu din eroare, ci pentru că nu aveau parohii romano-catolice subordonate papalităţii. Deci o confirmare prin omitere a faptului că se practica cultul ortodox în Luna, fără alte parohii de alte neamuri.
Că ipoteza de mai sus este o dovadă reală, ne-o reconfirmă în 1461 documentul regal „Census quinque genimalos valahorum” care tradus liber ar însemna „datul oilor, zis cincizecime”, adică după 50 de oi proprietate trebuie să dai anual regelui o oaie, impozit impus comunelor româneşti care nu plătesc dijmă papală. „Luna, Urca, Voiddasig şi Ţicud împreună sunt obligate să dea regelui 300 de oi anual valorând 83 de florini din care 24 berbeci castraţi, 2 oi bârsane şi 2 oi plăvane”. Documentul reconfirmă continuitatea lunenilor după etnie români, iar după religie ortodocşi
neamestecaţi, nefiind parohie romano-catolică şi având o anumită stare materială. Dar vremurile devin tot mai tulburi şi constrângătoare pentru românii ardeleni, respectiv, pentru luneni, capătă nevoia unor forme noi de luptă. Prima răzvrătire a lunenilor (împotriva nobilului) apare într-un document emis de regele Carol Robert în anul 1324. În documentul respectiv, este vorba de faptul că regele dorind să mărească autoritatea coroanei a suspendat parte din autonomia de care se bucura Transilvania, voievodul Ladislau se opune sprijinit de unii nobili printre care şi comitele Nicolae din Grind, care ocupă cu supuşii săi Cetatea Liţa de lângă Turda pentru a fi păstrată de partea voievodului. Timp de 7 ani se duc lupte cu mulţi morţi şi distrugeri materiale. După 7 ani comitele Nicolae trece de partea regelui, pentru care regele îl iartă pe comite, prin scrisoarea amintită din care rezultă dramatismul opoziţiei nobilului şi a supuşilor săi când interesele nobilului coincideau cu ale iobagilor, „iar noi vrând a răsplăti cu milostenie regală pe comitele Nicolae fiul lui Petre din Grind, iertându-l pentru toate pagubele, vătămările, nimicirile şi arderile de sate, jefuirile, luarea în prinsoare, ciuntirile de oameni, atacarea oştilor regale”. Se înţelege cele enumerate au fost suportate de partizanii regelui şi oştile regale. Pe comite îl iartă regele dar nu-l iartă pentru trădare supuşii după cum tot scrisoarea regală o dovedeşte „şi legându-se cu totul de majestatea noastră nu s-a temut să-şi lase în mâinile celor necredincioşi (adică iobagii şi supuşii n.a.) moşiile şi bunurile sale, lăsându-le pradă nimicir ii, jefuirilor şi pustiirii.” După acest scurt parcurs de început alComunei Luna jalonat de date istorice indubitabile, pe care le reamintim cu răspundere şi respect pentru neuitare. Mai cu seama că datorită vredniciei şi jertfei străbunilor spre sfârşitul secolului XIV Comuna Luna cu existenţa ei îndelungată, aflată într-o zonă de primă clasă pentru agricultură şi creşterea animalelor, s-a integrat repede economic, social şi moral în tradiţia românească capabilă să reacţioneze la apariţia intruşilor.
La sud apar secuii în expansiune, organizaţi administrativ în Scaunul Secuiesc al Arieşului care nu reuşeşte să treacă creasta dealurilor Harastăş şi
Cucerdea spre Luna, unde se aflau lunenii din vechime. La vest moşia Episcopatului romano-catolic Alba cu centrul în Sâncrai şi interese pentru a
răspândi catolicismul nu au avut spor, lunenii rămân ortodocşi. La nord-est se întind moşiile nobililor din Grind, sub jurisdicţia cărora se află Comuna Luna, fără a putea schimba structura etniei, cel mult în unele documente apare numele Olah Luna, care de fapt ne confirmă etnia. Comuna Luna, în noile condiţii, împresurată geografic de autorităţi şi interese străine lunenilor, nucleul tare al românismului în zonă, s-a adaptat repede nevoilor pentru a supravieţui şi evolua în legea lor strămoşească. Deoarece trecutul le-a fost şi rămas suport pentru inspiraţia tradiţiei româneşti, iar tradiţia liantul care a ţinut obştea unită. Cu trecerea timpului, tradiţia, martirii şi simbolurile naţional-patriotice au devenit lege morală pentru respectat în România Mare de toţi români iar dacă Jubileul 740 de ani de atestare documentară a localităţii nu a constituit prilej de comemorare la nivelul comunei, de vină nu este criza economică, ci criza morală care este mult mai parşivă şi păguboasă pe timp mediu şi lung.

În final: Aş vrea să ne călăuzească/ Calea izbânzilor din trecut / Prin pustiul uitării/Jalonat de legendarele glorii/ /Despre care puţini aezi mai cântă /Să rămână pentru obştea din sat/ Reper cu jertfa străbunilor marcat.

(continuare în numărul următor)
Col. (r) Ion MAZERE LUNEANU