Gândul Anonimului

Publicaţia „Gândul Anonimului” a intrat în anul IX de existenţă şi sperăm, cu ajutorul Celui de sus şi al celor de jos, colaboratori şi cititori, să continuăm. Pentru că există o motivaţie, credem, a celor implicaţi, care necesită să fie cunoscută şi recunoscută ca un merit. Prin urmare, odată intraţi în acest an, al nouălea, se impune o retrospectivă a drumului parcurs în timp, a mijloacelor folosite, a eforturilor materiale, fizice, morale şi intelectuale pentru a ne da seama prin comparaţie de valoarea rezultatelor scontate, atâtea câte sunt. La o privire generală, ne apare adevăr indubitabil că publicaţia „Gândul Anonimului” în acest răstimp, cum necum a supravieţuit şi a evoluat de la simplu, ca orice început, la mai bine cantitativ şi calitativ, cu scriitura colaboratorilor, majoritatea neconsacraţi, dar care ţintesc consacrarea de a exprima prin scris, cum pot mai bine, experienţa de viaţă şi sentimentele moral volitive, printr-o activitate stăruitoare şi dezinteresată.

Dovadă rezultatele palpabile redate mai jos, care se pare ne îndeamnă să continuăm cu aceeaşi râvnă şi dorinţă de a ne îmbunătăţi stilul scriiturii şi de a lărgi aria tematică.

În continuare redăm sumarul bilanţ fie şi sub formă de inventar a celor publicate până acum, lăsând aprecierile pe seama cititorilor prezenţi şi viitori, după cum urmează:

1)       Publicaţia „Gândul Anonimului” a ajuns la nr. 40, cu un tiraj ultim de 400 exemplare şi un număr variabil de pagini. În conţinutul acestora s-a publicat proză scurtă şi poezie. Costurile, care sunt şi acestea o condiţie, de la nr. 1 – 24 au fost suportate exclusiv de membrii fondatori şi alţi susţinători.

2)       SALA COLOANELOR – ANTOLOGIE de proză scurtă şi poezie, 3 volume cu acelaşi titlu, editate succesiv în anii 2004, 2005 şi 2007 (250 exemplare fiecare, cu peste 120 pagini). În cuprinsul acestora, o selecţie din articolele trecute prin purgatoriul publi­caţiei Gândul Anonimului, corectate şi adăogite alături de altele inedite, Editura BREN Bucureşti.

3)       Cărţi de autor, care şi-au găsit finalizarea şi mai ales editarea sub auspiciile mediului cultural promovat de Cenaclul „Anonimul” şi publicaţia sa „Gândul Anonimului”:

a)       ”Profesor Nicolae Mazere – Un destin asumat“, 209 pagini, 300 exemplare, cu o prefaţă de Dan Gîju (redactor şef la „Observatorul Militar”), postfaţa de părintele prof. Nicolae Popescu, autor col. (r) Ion Mazere-Luneanu. Editura BREN Bucureşti, 2007. Costul suportat de autor şi par­ţial de părin­tele prof. Nicolae Popescu şi dr. ing. Gheorghe Indre, câte 500 lei. Distribuite gratuit.

b)   ”MASACRUL DE LA LUNA” – septembrie 1848, ediţie omagială la 160 de ani de la neferi­citul eveniment, 224 pagini, 400 exemplare. Autori: col. (r) Ion Mazere-Luneanu şi dr. Gelu Neamţu (Cluj), prefaţa de prof. univ. dr. Ioan Bolovan (Cluj). Editura PERFECT, Bucureşti, 2008.

c)   ”COMUNA LUNA – ISTORIE. Trăinicie şi adevăr pe Valea Arieşului”. Autor: col. (r) Ioan Mazere-Luneanu, cu o elaborată prefaţă de dr. ing. Gheorghe Indre, un punct de vedere al părintelui prof. Nicolae Popescu şi o postfaţă scrisă de prof. Dan Nicolae, 434 pagini, format mare, 320 exemplare. Editura PERFECT Bucureşti, 2008.

d)    În manuscris au rămas cărţile FOCUL SACRU (proză) şi PIRAMIDA (poezii), autor Teodor Dobre, din care unele fragmente au fost publicate în cele 3 antologii amintite.

Trebuie să remarcăm progresul incontestabil în evoluţia calitativă a conţinutului publicaţiei noastre. Născută ca un document modest cu valoare preponderent culturală de stimulare a talentului şi interesului mem­brilor cenaclului pentru creaţia literară şi artistică, Gândul Anonimului a reuşit să crească şi să dobândească şi o dimensiune ştiinţifică şi informativă ilustrată de articole de valoare cum sunt cele reprezentate în acest număr de: interviul cu istoricul Ioan-Aurel POP, membru al Academiei Române. De asemenea în acest număr dublu publicăm poeme şi texte scrise de poetul Lucian Gruia şi o rubrică nouă de incursiune în lumea folclorului transilvan.

Colaboratorii care au publicat în „Gândul Anonimului” în intervalul de timp 2003 – 2010 îi redăm în ordinea alfabetică:

Andrei Constantin, student, Ardutean Alexandra, elevă, Baciu Vladimir, pictor, Bălăei Ioan grl. lt.(r), Bercea Victor, profesor – preşedintele Asociaţiei Culturale pe ţară ”Avram Iancu”, Bucurenciu Traian, ziarist – col. (r), Baciu Livia, profesor, Câmpia Turzii, Boariu Cornelia, elevă, comuna Luna, Catone Mircea (postume), Ciobanu Puiu Florea, col.(r), Creţu Gheorghe, gl. bg.(r) – ziarist, redactor al revistei „Rezerva Oştirii”, Dan Nicolae, profesor (pensionar) com. Luna – Cluj, Dobre Teodor, mmp – membru fondator, Dobre Marin, inginer (pensionar), Dobre Ramona – studentă, Dorobanţiu Adina, pen­sio­nară, Elisabeta Dumitru, lt. col.(r), Epure Ion, col. (r) dr. ing., Giurgiu Aurel, primar com. Luna – Cluj, Gheorghe Tudora, pensionară, Gângă Aurelia, pensionară, Indre Gheorghe, dr. ing. – Director „Transelectrica” Bucureşti, Iuga Cornelia, învăţătoare, Iura Vasile, preot paroh în com. Luna – Cluj, Lechinţan Vasile, doctorand – cerce­tător la Arhivele Statului, Filiala Cluj, Lucian Gruia, poet, Mazere Patricia, elevă, Miron Mihai, col. (r), Mihalcea Mihai, ziarist, col. (r), Mihăilă Alexandru, scriitor, Mazere Ion, col. (r) – membru fondator (a publicat în toate numerele), col. (r) Modovan Vasile, scriitor, Prodan Dumitru aviator (r), Scurtu Ioan prof. univ. dr, Scutelnicu Vasile, col.(r), Suciu Ioan, col. (r), Vatrici Mircea, col. (r), Vaduva Gheorghe Grl. Bg.(r) dr., Vintilă Nicu avocat, prof. univ. dr.

Dintre colaboratorii activi amintiţi, au trecut în lumea umbrelor:

  • Teodor Dobre – 5 aprilie 2006
  • Suciu Ion – 30 noiembrie 2008
  • Vatrici Mircea – 23 august 2010

Dumnezeu să-i odihneacă!

Publicaţia „Gândul Anonimului” este apolitică, non-guvernamentală, non-profit, se menţine activă prin altruismul colaboratorilor, sprijinul Parohiei Ortodoxe din Luna şi al sponsorului nostru Energobit SRL, pe care îi aşteptăm cu aceeaşi plăcere şi cărora le mulţumim anticipat. (I. MAZERE)