POVESTEA LUI SIR PITT BROWN

Este unul dintre cei 3 fondatori ai Energobit, una dintre cele mai mari companii clujene. Are 60 de ani. A studiat la Liceul Industrial Energetic din Cluj în 1973, plecând apoi la Bucureşti pentru a urma cursurile Facultăţii de energetica din cadrul Universitatii Tehnice Bucuresti. In 1989 devine doctor inginer in energetica la aceeasi universitate, iar in 2003 obtine un certificat de manager in energie de la Association of Energy Engineers. In 1979 primeste repartitia la IRE Cluj, unde ramane până in 1992. Incepe de pe poziţia de inginer, iar in iunie 1986 este numit şef serviciu. Este căsătorit şi are doi copii.

Septembrie 1970. Era o zi obişnuită de toamnă clujeană cu soare şi culori de galben-maroniu. Eram în anul trei de liceu! În pauza de la ora 11 bunul meu prieten Gabi mă trage într-un colţ pe hol şi îmi spune în şoaptă: „Vezi că ieri am fost chemat la cabinetul Directorului. M-au întrebat dacă am scris la Europa Liberă! Mi-au pus multe întrebări! Dar m-au întrebat şi de tine”!

Era clar, m-au prins! Scrisesem 8 scrisori către Cornel Chiriac, realizatorul emisiunii „Metronom” de la Europa Liberă cu dorinţa de a dedica câteva melodii prietenilor mei! Am primit doar 5 dedicaţii! Niciodată nu mi-am scris numele, nici al meu, nici al prietenilor cărora le făceam dedicaţiile! Toate erau pseudonime, porecle…. Plicurile erau puse în diferite cutii poştale din Cluj. Totuşi… cum m-au depistat?

Au urmat zile de coşmar, transpiram, deşi afară era răcoare. Îmi făceam planuri cum să continui la o şcoală profesională… Ce le voi spune părinţilor?

După o săptămână, într-o zi de marţi, sunt chemat la biroul directorului. Intru în birou unde mă aşteptau directorul şcolii, adjunctul, Dirigintele şi un… străin! Mă întreabă direct dacă am scris sau nu la Europa Liberă. Răspund clar că DA! Urmează o serie de întrebări: cine sunt cei cărora le-am făcut dedicaţii, unde şi cu cine ascult Europa Liberă, cine sunt prietenii mei, ce fac sâmbătă seara,…. Până acum străinul îmi pusese toate întrebările. Mă întreabă şi directorul dacă ascult singur sau cu altcineva Europa Liberă. Vine o întrebare foarte curioasă de la Dirigintele meu: „- Părinţii tăi sunt tot cu probleme, s-au împăcat sau divorţează? Când au fost ultima dată la tine?” Eram bulversat, ai mei nu erau deloc certaţi sau în prag de divorţ! Răspund trist şi cu ochii în pământ: „Părinţii mei sunt certaţi şi vor să divorţeze. Nu au fost pe la mine de mai bine de două luni şi nici eu nu am fost pe la ei!” Urmează alte întrebări… apoi mi se spune să plec. Fără nici o altă precizare.

Sâmbătă plec acasă la ai mei. Seara tata mă întreabă ce probleme am la şcoală. Îl întreb de unde ştie. Îmi explică cu mult calm şi răbdare că s-au cerut câteva referinţe despre mine tovaraşei învăţătoare V… A fost întrebată ce fel de elev sunt, cum învăţam, ce preocupări am când sunt acasă în vacanţă. Era clar că eram „cercetat” în continuare.

Au trecut apoi săptămâni când la intrarea la ora de fizică Dirigintele mă întreabă „- Te-au mai căutat?” Spun clar că nu şi îi mulţumesc pentru întrebarea pusă la interviu! Zâmbeşte şi îmi strânge mâna, fără să îmi spună nimic! Au trecut luni…. şi nimeni nu îmi spune nimic… linişte deplină!

În vară ne organizăm cu colegii de clasă Radu, Simi şi Peti să facem o excursie cu trenul în circuit închis cu dorinţa „naiv tinerească” să vizităm printre alte obiective turistice (Sinaia, Mamaia…) şi realizările SSMD (Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată) în energetică, adică Porţile de Fier şi Curtea de Argeş. Zis şi făcut! Plecăm într-o zi de joi din luna iulie. Prima noapte ne „cazăm” undeva la marginea Timişoarei în cele două corturi pe care le aveam. A doua zi vizităm oraşul şi la prânz plecăm. Ajungem în jurul orei 16 la Orşova, gara de destinaţie pentru Porţile de Fier. Coborâm şi imediat suntem întrebaţi de un caporal asistat de un colonel, unde mergem. Suntem invitaţi toţi patru în biroul impegatului. Urmează o serie scurtă de întrebări concrete:” Ce chiloţi aveţi pe voi?”, „Câtă sfoară aveţi?”, „Pungi de plastic aveţi?”! La această ultima întrebare Peti le spune că are cam 30 de bucăţi de pungi noi-nouţe. Le pusese mama lui pentru orice eventualitate! Atunci ne invită să punem bagajele în maşină, o Volgă mare. Dar bagajele noastre erau multe şi voluminoase! Am umplut portbagajul şi am pus restul de bagaje pe bancheta din spate, aşa că numai Simi a mai avut loc în maşină. Ceilalţi trei am rămas în gară cu doi soldaţi. Ne spun că vom merge pe jos. Suntem escortaţi până la un viaduct unde suntem puşi spate în spate până a sosit acea Volgă. Ne duce la Unitatea Militară din Orşova unde suntem împărţiţi câte doi în locaţii diferite. În cameră avem două saltele pe jos şi tot timpul un soldat lângă noi. Întreb soldatul ce e cu chiloţii, pungile, sfoara! Aflu cum se poate fugi peste Dunăre! Ni se aduce de mâncare. Refuz să mănânc, supărat că ne-au reţinut pe nedrept.

Sunt invitat de un soldat să-1 urmez. Traversez curtea şi intrăm într-o clădire de birouri. În cameră, doi ofiţeri la o masă lungă plină cu bagajele noastre. Am văzut borcanele cu dulceaţă desfăcute, sarea, cele 30 de ouă erau pe masă…. haine… de toate…. Mă întreabă cum mă cheamă. Dacă ştiu să înnot! A cui e singura saltea. Sunt mirat de toate întrebările puse. Dupa circa 30 de minute mă trimit înapoi în cameră.

Pe la ora 12 noaptea intră un soldat şi îi spune lui Simi să-1 urmeze. Se întorc pe la ora 1 şi sunt chemat eu la interviu. O cameră pătrată, un bec, un birou şi în faţă un scaun. Un colonel începe cu întrebările: „Colegii tăi au recunoscut că au vrut să treacă Dunărea! Recunoşti şi tu?” Apoi „Ce politică face tatăl tău?” Spun că e membru de partid. „Ce partid?” vine întrebarea. Altă întrebare: „Ai neamuri în străinătate?” Răspund sigur „Nu!” întrebarea se repetă şi răspunsul la fel de două-trei ori. Curios întreb eu unde am neamuri şi el se dă bătut: „Bine, nu ai neamuri dincolo!” După circa o oră sunt escortat la „dormitor” unde Simi mă aştepta pe salteaua lui. Schimbăm opinii despre interviurile fiecăruia. Râdem, însă nu aveam un râs natural! Se pare că lucrurile au luat o întorsătură neplăcută!

Dimineaţa ni se aduce micul dejun obişnuit al cazarmelor! Apoi suntem scoşi la o plimbare în curte. Suntem escortaţi de un soldat cu baioneta pusă la armă. Îi vedem pe Radu şi Peti la un geam, ne facem semne şi râdem. Ne vede un colonel şi cu gura mare îl ceartă pe soldat de ce ne permite să râdem. Suntem duşi rapid în cameră. După mai bine de o oră ne duc în sala de sport a cazarmei. O sală clasică de sport cu câteva spaliere şi pereţi goi. Suntem puşi cu faţa la perete şi sfătuiţi să nu vorbim. Vin şi ceilalţi doi colegi. Suntem din nou împreună! Ne uităm unul la altul, râdem! Rând pe rând suntem chemaţi din nou la interviu. Aceleaşi întrebări, completate cu „De unde ai banii de excursie?”, „Ce limbă străină vorbeşti?”, etc…. Revin în sala de sport, unde văd alte trei persoane noi, dar care aveau cătuşe la mâini. Întreb mirat soldatul (un orădean blond) cine sunt şi de ce au cătuşe. Îmi explică că au fost prinşi azi noapte pe fâşie! Unul era profesor de limba engleză, altul inginer. Al treilea era „ghidul”, călăuza…! Trec ore în şir, plictiseală mare, oboseală, îmi schimb poziţia de pe un picior pe altul…. Din când în când ne ghemuim, însă soldatul ne previne dacă vine vreun şef. Vreau la toaletă. Este chemat un alt soldat care mă escortează! Am obosit, mă dor picioarele, nu mai pot… ore, zece ore cu faţa la perete… Seara suntem duşi în „dormitor”, ne culcăm cu lumina aprinsă!

Luni dimineaţa sunt escortat din nou la baie, apoi mic dejun…. Pe la ora 10 suntem duşi la două maşini ARO. Urcăm. În maşina din faţă Radu şi Peti. Vin şi cei trei încătuşaţi. Plecăm escortaţi de alte două maşini. Ajungem în Drobeta Turnu Severin! Suntem în faţa unei porţi imense. O zăresc pe mama lui Peti. Sunt îngrijorat! Ce caută aici? Cum a venit? De ce? Văd prin geam o plăcuţă „Tribunalul Municipal….”. Porţile se deschid şi intrăm. Cei patru suntem duşi într-o curte. Ceilalţi trei iau altă direcţie.

E chemat Radu! După 10 minute iese şi intră Simi. Îl asaltam pe Radu cu întrebări: ce e acolo, ce te-au întrebat? „- M-au pus sa semnez ca am fost arestat 24 de ore! Şi sunt liber!”

Mă cheamă pe mine. Un colonel îmi pune în faţă câteva hârtii şi îmi cere să semnez. Citesc… şi spun: „Cum să semnez că am fost arestat 24 de ore când noi am fost în arest mai mult de două zile?” Se uită la mine şi îmi spune pe o voce tare şi hotărâtă: „Mă!! Aşa îţi f… una! Tu nu ştii că duminica nu se pune?” Semnez rapid şi plec. În sfârşit, suntem lăsaţi liberi! Afară ne întâlnim cu mama lui Peti. A venit speriată să vadă de ce am vrut să fugim!

Iunie 1975, ultimul examen din anul I la filozofie. Profesoara îmi trece nota în carnet şi mă întreabă dacă nu vreau să devin membru de partid! Îi mulţumesc şi îi cer să dau răspunsul după vacanţă. „Da, e bine” zice dânsa şi îmi doreşte vacanţă plăcută. În octombrie mă caută şi îmi spune că sunt dator cu un răspuns! Spun că da, aş dori, dar am ceva probleme, un dosar, ceva scrisori la Europa Liberă. „- Bine, lasă că văd şi mai vorbim!” îmi zice profesoara. Trec zile, săptămâni, luni…. şi in 24 martie 1976 sunt chemat la sediul PCR din facultate! Profesoara de filozofie îmi spune cu zâmbetul pe buze că a primit aprobarea să intru în partid! Sunt stupefiat! Oare de ce au aprobat? Sunt iertat? Totuşi sunt bucuros, mi se pare că am scăpat de un…. dosar! Sunt reabilitat! Ce mult aş dori să-i spun vestea asta Dirigintelui meu!

Decembrie 1989! Fuge dictatorul! Scot din birou o sticlă de palincă! Lumea rupe carnetele de partid, le dau foc! Al meu este şi azi în dulap! Lunar pun în carnet cotizaţia! Dacă revin la putere sunt la zi cu cotizaţia!

16 aprilie 2008! Mă aflu la o masă în sala de lectură a Consiliului Naţional al Arhivelor Statului în faţa unui dosar numit „Jimy”! Se vede că lipsesc pagini multe! În dosar dau de un extemporal de limba română pe care în colţul sus stânga era un 9 (nouă) semnat Lucia Locuştean! Mă mândresc cu asta! Dar de ce era extemporalul în dosar? Răsfoiesc mai diparte. lată că vine şi explicaţia: o expertiză grafologică făcută în Bucureşti cu concluzia: „Confirm că scrisul din documentul ataşat este al elevului… şi este identic cu cel din scrisorile ataşate!” Aha, asta era! Citesc mai departe…. Nu înţeleg cum au dat de mine, de unde au ştiut că eu aş fi autorul scrisorilor! Nu-mi scrisesem niciodată numele şi n-am dat nici un indiciu care să mă deconspire! lată câteva spicuiri din rapoarte: „…G are vaste cunoştinţe în domeniul muzicii, topurilor… O influenţă negativă asupra lui o au Dumitru Antonel şi Balaş loan!” sau „De acord, dar să nu deconspirăm sursa. Să stabilim modalitatea acoperirii sursei „F” înainte de….Va fi lucrat informativ în continuare spre a se stabili reacţia sa.”Lt. col Fodor Emil!

Închid dosarul şi-1 predau femeii de la ghişeu. Mă întreabă dacă vreau o copie. „NU! NU VREAU!” Părăsesc clădirea cu tristeţe! Câtă muncă degeaba să găsească autorul scrisorilor! Şi măcar de era un pericol pentru societate!

Sir Pitt Brown

Gadola ŞTEFAN

Both comments and pings are currently closed.

23 Responses to “POVESTEA LUI SIR PITT BROWN”

  1. Tom spune:

    .

    ñïàñèáî!…

  2. milton spune:

    .

    ñýíêñ çà èíôó!!…

  3. jerry spune:

    .

    ñýíêñ çà èíôó….

  4. alex spune:

    .

    ñýíêñ çà èíôó!!…

  5. Kenneth spune:

    .

    tnx for info!!…

  6. jerry spune:

    .

    ñïñ!…

  7. john spune:

    .

    ñïñ çà èíôó….

  8. bernard spune:

    .

    good info!…

  9. jared spune:

    .

    áëàãîäàðåí!!…

  10. lee spune:

    .

    ñïñ!…

  11. Kent spune:

    .

    thank you!…

  12. don spune:

    .

    tnx for info!…

  13. Maurice spune:

    .

    ñïàñèáî….

  14. Adam spune:

    .

    good info!!…

  15. Arturo spune:

    .

    ñïñ!!…

  16. tyler spune:

    .

    ñïñ çà èíôó!…

  17. jackie spune:

    .

    ñïñ çà èíôó!…

  18. wallace spune:

    .

    thank you!…

  19. dennis spune:

    .

    thanks for information!…