Cea mai interesantă şi serioasă revistă de istorie recentă: „Vitralii – lumini şi umbre”

De curând Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, intitulată „Vitralii – Lumini şi umbre”, cu numărul 9 din decembrie 2011, a intrat în anul trei de apariţie.

Modest şi tăcut (dar mai ales înconjurat de tăcere), volumul de 150 de pagini este în fapt o „bombă” artizanală conţinând suficient TNT, cât să arunce în aer o duzină de „teorii” oficiale cu privire la evenimentele din 1989 dar şi cu privire la istoria Securităţii ca instituţie.

Revista are un Consiliu editorial format din istorici de primă mărime: prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, acad. Dinu C. Giurescu, prof. univ. dr. Corvin Lupu, dr. ist. Alex Mihai Stoenescu, prof. univ. dr. Cristian Troncotă şi preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, dl. col. (r.) Filip Teodorescu.

Colegiul de redacţie este şi el impresionant: şase generali şi doi colonei, toţi în retragere. Dl. Cristian Troncotă este redactor şef şi dl. Maria Ilie este secretar de redacţie.

Oamenii care editează, patronează şi girează revista sunt bărbaţi puternici, luptători, adevărate caractere, iubitori de neam şi ţară.

Primul număr al revistei Vitralii a apărut în decembrie 2009 când s-au împlinit 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

În Apelul publicat atunci se sublinia că după douăzeci de ani este vremea ca adevărul să iasă în sfârşit la lumină, să aflăm adevărul adevărat, necosmetizat şi nedistorsionat.

Numărul 8 al acestei reviste a fost lansat la Cluj-Napoca în 12 octombrie 2011 la Galeriile „Casa Artelor” în prezenţa preşedintelui ACMRR-SRI, col. (r.) Filip Teodorescu, prof. univ. dr. Cristian Troncotă, redactor şef al revistei Vitralii, şi prof. univ. dr. Corvin Lupu, în cadrul simpozionului „Istorie şi adevăr despre serviciile româneşti de informaţii”.

Acest număr 9, ca şi celalalte de altfel, aş zice că apar sub un motto pe care revista îl sugerează ca fiind foarte potrivit: „Dificultăţile pe care le întâmpină cineva când îndrăzneşte să scrie despre unele evenimente din istoria recentă, nu consistă atât de mult în a descoperi adevărul, cât în curajul de a-l rosti răspicat”.

Şi revista Vitralii o şi face număr de număr iar lectura ei este una fascinantă.

Cu fiecare nou fascicol, istoria noastră recentă devine tot mai bine cunoscută, mai precisă pentru că fiecare articol este un adevărat document, un fragment de adevăr trăit care vine să întregească, să completeze imaginea unui imens puzzle a celor 22 de ani (şi nu numai). Categoric, titlul revistei este simbolic.

Fiecare ciob de sticlă colorată care compune vitraliul este un fragment al marelui adevăr, acela că forţele răului a două superputeri ajutate de alţi prieteni falşi ai României, şi-au dat mâna nu numai ca să răstoarne un regim şi aşa detestat de români, ci şi pentru a jefui ţara, a-i devaliza economia, a-i acapara averea naţională, a le permite trădătorilor şi cozilor de topor să fure tot ce se mai poate fura, a aduce România în poziţia de colonie.

Sunt extrem de interesante în acest număr mărturiile din teritoriu, în care ofiţerii de securitate relatează potrivit informaţiilor lor, cum s-au desfăşurat evenimentele din 1989-1990, în oraşele lor, cum le-au perceput ei. De fapt, acestea sunt excelente pagini de memorii privind Brăila, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Iaşi, Focşani şi Mangalia.

Se dărâmă (în date concrete) o serie de mituri mincinoase despre Securitate (număr de angajaţi, număr de urmăriţi, număr de arestaţi etc.)

În revistă sunt expuse logic şi o serie de „ciudăţenii”, cum ar fi de exemplu că toate ţările au servicii de informaţii şi securitate, numai România nu are voie sau n-ar fi avut voie să aibă aşa ceva.

Sunt rubrici scrise cu o logică de fier, cum este „Trecerea la un nou Serviciu naţional de informaţii”, a d-lui Paul Carpen, sau articole extrem de convingătoare ca acela intitulat: „Unele consideraţii privind instituţia Securităţii în perioada decembrie 1989-martie 1990”, de dl. Corvin Lupu.

Articolele se mai ocupă şi de „Arta manipulării maselor”, de Paul Carpen, „O manevră din arsenalul manipulării” (interviu cu prof. dr. Corvin Lupu), „Perpetuarea manipulărilor” de gen. Victor Neculoiu şi o rubrică foarte interesantă „Istorie trăită” realizată de Paul Cernea.

Cine-şi ia inima-n dinţi şi reuşeşte să citească Vitralii nr. 9 de la început până la sfârşit va afla lucruri uimitoare şi care ne dezvăluie cele mai bine păzite secrete ale agenturilor străine.

Se devoalează întregul scenariu de destabilizare şi destructurare a României de către serviciile secrete străine, care cu mulţi ani în urmă şi-au recrutat trădătorii, mai ales din armată, pentru că aici era veriga mai slabă. Aşa a apărut acel general Militaru care amarnic şi-a mai urât propriul popor încât să trimită la moarte atâţia români nevinovaţi.

Las’ că nici pe Pacepa nu-l putem face nici erou, nici patriot. În ultimă analiză, tot un nenoricit de trădător a fost şi el, în ciuda faptului că o mână de antiromâni s-au căznit să-l „sanctifice”. Toată lumea cu capul limpede ştie însă că din coadă de câine, nu se poate face sită de mătase.

Din păcate, pe noi românii, ne-a bătut Dumnezeu cu trădători ca Militaru, Şerb şi cine-o mai fi fost în teribilul dosar „Corbii”, cu Pacepa şi cu alţii, care au servit şi în serviciile secrete ungare pentru a rupe Transilvania din trupul ţării (vezi trădătorii care au semnat Proclamaţia de la Budapesta din vara anului 1989).

În ciuda acelui blestem, noi am avut totuşi două suflete mari de români adevăraţi care au pus stavilă şi au ocolit războiul civil care fusese calculat până în cele mai mici amănunte să se declanşeze, mai ales că războiul psihologic fusese proiectat mult mai demult.

Cei doi oameni providenţiali au fost: generalul Iulian Vlad care a ordonat retragerea Securităţii în cazărmi şi dezarmarea ei, şi desigur, generalul Ştefan Guşe care a refuzat „ajutorul militar” sovietic şi a pus cu botul pe labe trupele ungureşti masate la frontiera de vest a României.

Din păcate, în perioada aceea scurtă din decembrie ’89 până prin martie ’90, o mână criminală a semnat deschiderea graniţelor ţării, interval în care serviciile de spionaj străine au infiltrat numai atâţia spioni câţi a dorit pentru a face din România un adevărat şvaiţer.

Şi dacă ne gândim bine şi cu capul nostru în 22 de ani, cei infiltraţi atunci, şi alţii care nu fuseseră depistaţi, au avut timp să se cocoaţe în posturile de comandă din care s-au jefuit şi se mai jefuiesc bogăţiile ţării, atâtea câte au mai rămas.

Se pare însă că misiunea spionilor-jefuitori se apropie de final, pentru că tocmai în timp ce scriam aceste rânduri am auzit la TV, că din 2013 se elimină din Codul Penal infracţiunea de Complot şi Subminarea economiei naţionale!

Incredibil, dar adevărat!

Forţele răului au mai câştigat o bătălie în România.

Totul petrecându-se la adăpostul unei campanii (din păcate pentru noi) magistral conduse împotriva celor ce apărau aceste bogăţii naţioale, începând cu acea lozincă fabricată în laboratoarele străinătăţii „securist-terorist”.

Aici trebuie avut în vedere însă şi faptul că mass-media românească, în bună parte din tembelism şi mimetism, a căzut în capcana agenturilor străine. Şi unde punem faptul că o mulţime de români mai slabi de înger şi oportunişti, cei ce în speranţa a cine ştie căror avantaje au adoptat servitutea voluntară (Vezi Étienne de La Boétie, Discurs asupra servituţii voluntare, Ed. Incitatus, Bucureşti, 2001) (mai ales intelectualii de mai slabă factură dar extrem de vocali).

Spre marea mea durere, aici se încadrează şi fraţi de ai mei, istorici, de bună factură, care s-au vândut extrem de ieftin (mulţi pentru nişte burse amărâte în străinătate, ale unui cunoscut şi malefic cumpărător de conştiinţe. Desigur, experimentul nu a reuşit cu toţi, dar din păcate, destui dintre ei, n-au încetat să-l slujească).

Faptul că în ultimul timp se aud tot mai multe voci despre „epoca de aur” a lui Ceauşescu, în care, chipurile, „a fost mai bine” nu se datorează doar cruntei jefuiri a României şi a pauperizării accelerate a marii mase a românilor, ci şi ieşirii la suprafaţă a mai multor adevăruri bine ascunse de diverşi guvernanţi şi de mass-media lor obedientă servită de lingăii ei antiromâni, vânduţi pe mai nimic şi deveniţi peste noapte „formatori de opinie”, deşi ei s-au „săturat demult de România”.

„Vitraliile” constituie acel factor care sapă peste tot – în arhive, în biblioteci, în memorii, în emisiuni TV şi de radio, etc., pentru a aduce la suprafaţă acele adevăruri care, cum am mai spus, au fost adânc îngropate de mai mult de două decenii, şi care acum trebuie să le privim cu mai multă atenţie şi responsabilitate pentru a ne regândi cu răspundere viitorul şi a înlătura falsificarea istoriei noastre recente.

Vitraliile – lumini şi umbre, atât prin conţinut, cât şi prin formă, este o revistă excelentă, interesantă şi serioasă, articolele dintrânsa sunt documente autentice, pagini de memorii scrise la cald, credibile şi verificabile, păcat că nu are răspândirea pe care o merită şi poate nici n-o citeşte cine trebuie sau dacă o citeşte, păcat că nu are curajul să ia măsurile care trebuie.

De aceea, deşi bătrân şi bolnav, mă încumet totuşi să scriu aceste rânduri, pentru că, n-aş vrea, Doamne fereşte, ca o revistă atât de importantă să fie împinsă în conul de umbră al ignorării, şi să fie înconjurată de „conspiraţia tăcerii”, aşa cum este tratată excepţionala lucrare masivă Fereşte-mă Doamne de prieteni… a lui Larry Watts.

Semnificativ şi grăitor pentru valoarea Vitraliilor este chiar faptul că remarcabilul istoric american a folosit date şi fapte din revista românească, iar în acest număr 9, ca răspuns probabil, se află şi o sinteză extrem de reuşită a ideilor cărţii lui Larry Watts, intitulată: Larry Watts dixit. Dezinformarea şi manipularea factorilor de decizie (p. 111-114), semnată Paul Carpen.

Citind atent revista, (cu creionul în mână) mi-am, pus şi fireasca întrebare, cine ar trebui să o citească şi cine nu?

Pe scurt, concluziile mele în ceea ce priveşte cercurile de cititori, ar fi următoarele:

  • Bine ar fi s-o citească în primul rând persoanele mai în vârstă, care mai pot judeca şi gândi cu propriul lor cap şi care s-ar lămuri acum, după 22 de ani, ce li s-a pregătit şi prin ce au trecut – cine au fost adevăraţii duşmani ai României şi care forţe interne au fost alături de popor şi care nu.
  • Bine ar fi să o citească şi tinerii care n-au cunoscut epoca şi nici evenimentele din 1989-90 şi cărora acum le este impusă o bibliografie mincinoasă şi o istorie falsificată (care la noi la Cluj-Napoca uneori mai este şi predată chiar de profesori de import – cu salarii uriaşe şi cu o ură incomensurabilă împotriva a tot ce este românesc). Mai notez că profesorii universitari mai în vârstă de 65 de ani care mai puteau face comparaţie între ce a fost atunci şi ce este acum, au fost pensionaţi de urgenţă şi trimişi la plimbare (exact ca şi la reforma învăţământului din 1948 făcută de comuniştii stalinişti).
  • Este extrem de util ca revista Vitralii să fie citită şi de trădători, cozi de topor şi profitori, fie ei tineri sau bătrâni.

–          „De ce?” Vor întreba ei.

–          „Simplu”. Pentru că poate, până la urmă, aceştia vor înţelege că despre faptele lor păcătoase, vor da samă, chiar în această existenţă, aici pe pământ, deşi se ştie că acestor fel de persoane nu le pasă nici de Judecata lui Dumnezeu şi nici de Judecata Istoriei.

Trădătorii, cozile de topor şi profitorii au fost în fapt obiectul muncii, Securităţii, ar trebui să fie la fel şi azi pentru SRI, ba chiar şi în viitor. Oare şi trădarea se va globaliza?

În mod special acest gen de indivizi ar trebui să citească şi un număr remarcabil al revistei Vitralii¸ nr. 6 din martie 2011, număr dedicat trădării şi trădătorilor de ţară.

Şi ca bibliografie suplimentară le-aş da şi poezia „Ziua Trădării”, din care cităm doar două strofe:

„Puţine conştiinţe mai sunt în ţară treze,

Protipendada râde şi micul vodă minte,

De silă, de ruşine, strămoşii din morminte

Se scoală dintr-odată şi vor să emigreze.

Trădarea pune frâul pe naţia săracă,

Reînfloreşte frica în ochi şi în ferestre,

Sporeşte sistematic importul de căpestre,

Poporul reînvaţă, înspăimântat să tacă”.*

  • În schimb, Vitralii nu are rost să fie citită de persoanele cărora le-au fost spălate creierele, pentru că neputând judeca evenimentele drept şi obiectiv, nu vor înţelege nimic din toată frământarea ultimelor 2-3 decenii.
  • Se recomandă ca Vitralii să nu fie citită nici de marii anticomunişti de după căderea comunismului (sau de anticomuniştii cu faţă bolşevică – cum mai sunt ei numiţi), pentru că aceştia au confecţionate propriile lor scenarii din care au reuşit pe bază de certificate să scoată bani, avantaje, privilegii şi faimă.

Şi pentru că ne apropiem de sfârşitul prezentării, apreciem că n-ar fi rău, pentru lărgirea orizontului pasionaţilor de istorie recentă (mai sunt şi din aceştia, şi-mi sunt foarte dragi), să dăm o minimă bibliografie care să completeze bogăţia informaţională a revistei Vitralii – lumini şi umbre:

1. Un risc asumat, de Filip Teodorescu. Am citit ediţia I-a pe nerăsuflate, într-o singură noapte.

2. România şi frontul secret, de Cristian Troncotă, Editura Elicon, Bucureşti, 2008.

3. România 1989 – de la revolta populară la lovitura de stat, de Corvin Lupu, Sibiu, Ed. Techno Media, 2010.

4. Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, de Aurel I. Rogojan, Bucureşti, Ed. Compania, 2011.

5. Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, de Larry Watts, Bucureşti, Ed. RAO, 2011.

Notăm că Fereastra serviciilor secrete a d-lui Aurel I. Rogojan, a fost lansată şi la Cluj-Napoca în 7 decembrie 2011 la sala „Muşlea” a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, bucurându-se de excelentele aprecieri ale d-lui prof. univ. dr. Vasile Puşcaş şi de remarcabila prezentare a fostului ministru Iulian Vlad, reuniunea fiind moderată impecabil de prof. univ. dr. Doru Radosav, gazda Simpozionului „Istorie şi adevăr despre serviciile româneşti de informaţii” şi despre care eminentul jurnalist Demostene Şofron a scris pe drept cuvânt că a fost o manifestare ştiinţifică de înaltă ţinută şi că aceia care „au lipsit au ce regreta” (Făclia, 8 dec. 2011, p. 6).

Ca un fapt divers, dar interesant, notez că autorul „Ferestrei” aduce noi dovezi, pe bază de documente, că episcopul Márton Áron, căruia i s-a ridicat o statuie în inima Clujului, a condus „reţele de spionaj şi diversiune” împotriva statului român (p. 526).

Asupra rolului de lider al iredentismului şi revizionismului maghiar din Transilvania am avertizat şi eu cu ceva timp în urmă în articolul „Se justifică oare ridicarea unei statui a episcopului Márton Áron în centrul Clujului?” (Făclia, 10 septembrie 2007, p. 1; 4).

Acum, deşi prea târziu, n-ar fi inutilă publicarea numelor celor ce au votat acest sacrilegiu împotriva demnităţii noastre naţionale.

În încheiere, îmi permit, ca istoric şi cititor fidel să fac unele propuneri conducerii Vitraliilor.

Ca bibliograf, consider că revista Vitralii – lumini şi umbre, deşi ajunsă doar la numărul 9, şi-a câştigat deja un prestigiu care îi permite să devină un instrument de lucru. Munca cercetătorului ar fi mult înlesnită dacă pe fiecare pagină pe care se pune colontitlul, acesta ar fi complet: ar anul peridicităţii, numărul, luna şi anul în curs.

Din aceleaşi motive de prestigiu, dar şi pentru popularizarea ideilor şi sporirea tirajului, Vitraliile pot iniţia un modest premiu anual pentru lucrările de istorie obiective şi care aduc contribuţii reale istoriografiei româneşti.

Consiliul editorial al revistei ar putea constitui astfel un ilustru juriu de care premiatul să fie mândru toată viaţa.

Şi tot datorită prestigiului imens de care se bucură în ultimii ani general-colonel în rezervă Iulian Vlad, ACMRR-SRI ar putea pune bazele unei „Fundaţii Iulian Vlad”.

În ceea ce priveşte conţinutul, alături de contribuţiile unor ofiţeri care ne povestesc cum au perceput evenimentele din 1989-90, n-ar fi inutil să o facă şi nişte civili care s-au aflat întâmplător sau nu, în mijlocul evenimentelor. Nici nu ştiţi ce surprize aţi avea, plus că numărul de pagini al unui număr din Vitralii ar putea spori semnificativ.

În afară de aceasta, ar putea fi cunoscut şi un alt punct de vedere (bineînţeles dacă el este obiectiv şi poate fi dovedit).

Colaboratorii competenţi ai revistei ar putea lua în considerare şi ultimele mărturii senzaţionale despre rolul lunetiştilor sponsorizaţi de Occident care au acţionat în „revoluţiile din primăvara arabă” şi care au fost prezenţi şi în România în 1989 (Făclia, 1-2 dec., 2011, p. 3).

Şi în fine, ca un ardelean de baştină şi căruia îi pasă de România, aş devora cu mare interes articole despre activitatea de spionaj a Ungariei în România după 1918, despre activitatea revizionistă şi irendentistă a Partidului Ardelean (Erdélyi Párt) şi a continuatorului său de azi, dar mai ales din perioada 1940-1944, pentru că românii noştrii au început să uite sau nu ştiu deloc ce a însemnat sau ce ar însemna pentru ei o stăpânire maghiară în Transilvania.

Să nu pierdem din vedere că multe din întâmplările anului 1989-90 îşi au rădăcinile în perioada 1940-44.

Va trebui să preluaţi aceste cercetări pentru că noi, bătrânii refugiaţi ne ducem, iar revista Pro memoria din Cluj nu mai pridideşte.

Aceasta o recomand şi din motive de logică istorică.

În 1989 – planul „A” al serviciilor secrete a fost, pe lângă înlăturarea lui Ceauşescu, destructurarea României prin război civil.

Dar tot în 1989 s-a pus la punct şi planul „B” ai cărui protagonişti au fost semnatarii Proclamaţiei de la Budapesta din 16 iunie 1989. Având în vedere că aceasta a fost semnată şi de Casa Regală, într-un magistral editorial din Făclia anului trecut, cunoscutul ziarist Ilie Călian, sugerează că regele Mihai ar fi fost dispus ca, repus pe tron, să domnească peste o Românie fără Transilvania (aceasta constituind preţul reînscăunării sale). Ar fi un gest de demnitate regală să fie retrasă această semnătură.

Pagini memorabile despre acest „Document uitat” a scris şi Lelia Nicolescu, reputata profesoară şi publicistă, militantă împotriva inculţilor, îngâmfaţilor, hoţilor, mincinoşilor ş.a.m.d. în excelenta sa carte „Între Da şi Ba”, apărută în decembrie 2011 la Editura Napoca Star în tiraj confidenţial (p. 140-147).

Acest plan de rezervă este încă în vigoare şi se lucrează intens la el după o perioadă oscilatorie de condominium cu Ungaria asupra Transilvaniei (vezi şedinţele comune ale guvernelor Ungariei şi României).

Planul „C” îl constituie autonomizarea Transilvaniei care se desfăşoară paralel cu planul „B”.

Pentru reuşita planurilor „B” şi „C”, asudă din greu atât bătrânii spioni cât şi cei „tineri”. Implementarea acestor planuri se face de către partidele etnice din România, şi cozile noastre de topor. Un timp, au avut ca instrumente „Puntea”, „Dialog interetnic” şi vicleana „Provincia”. Acum vâsleşte în aceleaşi ape tulburi ziarul „Servus” (Oare pe a cui bani? – Ghici ghicitoarea mea).

Toţi aceştia, au vrut sau vor să ne convingă că noi românii ardeleni suntem altfel decât ceilalţi români, „sudiştii” (se pronunţă cu dispreţ). Noi suntem mai deştepţi, mai frumoşi, mai buni, mai civilizaţi.

Ne sunt vândute şi gogoşi, cum că „Artizanii Marii Uniri din 1918 au crezut într-o Românie federală” (Servus – Cluj, II, nr. 328, 30 noiembrie 2011, p. 1, 4, 5, 6, 7).

„Transilvanismul” este tot mai insistent vânturat şi răspândit deşi el a fost pus „la stâlpul infamiei” de către „Înţeleptul de la Stoiana”,  regretatul prof. univ. dr. Raoul Şorban, în admirabila sa carte Chestiunea maghiară, Ed. Napoca, Cluj-Napoca,  2007.

Aici a precizat dânsul că „transilvanismul” este o tactică politică în serviciul expansiunii ungare, menită să-i izoleze pe românii ardeleni de marea lor familie naţională, iar „spiritul transilvanist este în ultimă analiză spirit maghiar” (p. 156, ed. I).

Planurile A, B şi C se pare că au în spate (şi revista Vitralii are posibilitatea să risipească umbrele şi să ne lumineze) misteriosul Tratat Kohl-Gorbaciov, dar şi înţelegeri mai vechi între Gorbaciov şi George W. Bush (Aurel I. Rogojan, Fereastra…, p. 526).

Activiştii de pe tărâmul „transilvanismului” se disting prin aroganţă, duplicitate şi viclenie, dar şi printr-o cunoaştere aprofundată a calităţilor şi defectelor sufletului poporului român.

Despre această pregătire a lor pentru un adevărat şi lung război psihologic, gazeta braşoveană „Orientul latin” scria încă în 1875: „Siguranţa şi netemerea ce i-o procuri faţă de tine, după ce l-ai lăsat (…) să te studieze până în rinichi, să-ţi descopere slăbiciunile şi să le adauge” face posibil ca adversarii de atunci, strămoşii celor de azi, să le infiltreze românilor pe toate căile şi cu toate mijloacele demoralizarea şi coruperea simţului „de drept şi demnitatea naţională”, preţ de mai multe generaţii.

Îmi cer iertare pentru că prea m-am luat cu vorba, dar tare mă doare că politicienii noştri nu ştiu istorie şi nu apelează nici la consilieri capabili iar pe cei ce au luptat şi luptă pentru demnitatea naţională şi pentru demnitatea lor socio-profesională i-au marginalizat (parcă la un ordin. Al cui?)

Oricum, pentru a ne cunoaşte mai bine oamenii şi pentru a-i evalua mai corect, să nu uităm o mai veche, dreaptă şi sănătoasă zicală născută sau făcută parcă pentru Serviciile Române de Informaţii: „Nu toţi cei ce fac jocul unor agenturi străine sunt spioni, dar toţi spionii fac jocul unor agenturi străine!”


* Adrian Păunescu, Tragedia naţională, 1997, p. 235.

You can leave a response, or trackback from your own site.

27 Responses to “Cea mai interesantă şi serioasă revistă de istorie recentă: „Vitralii – lumini şi umbre””

  1. arturo says:

    .

    áëàãîäàðåí!!…

  2. jeremy says:

    .

    tnx for info!…

  3. Frank says:

    .

    áëàãîäàðåí!!…

  4. Larry says:

    .

    ñïàñèáî!…

  5. steve says:

    .

    áëàãîäàðñòâóþ!…

  6. Lynn says:

    .

    tnx for info….

  7. greg says:

    .

    ñïñ çà èíôó!…

  8. carlos says:

    .

    ñïàñèáî çà èíôó!…

  9. louis says:

    .

    thanks for information….

  10. Alberto says:

    .

    áëàãîäàðåí….

  11. otis says:

    .

    ñïñ çà èíôó….

  12. Leo says:

    .

    ñïñ çà èíôó!…

  13. Antonio says:

    .

    ñïñ çà èíôó!!…

  14. Hector says:

    .

    ñïàñèáî çà èíôó!…

  15. Rex says:

    .

    áëàãîäàðþ!!…

  16. elmer says:

    .

    áëàãîäàðñòâóþ!…

  17. charles says:

    .

    tnx for info!!…

  18. tony says:

    .

    ñýíêñ çà èíôó!!…

Lasă un comentariu