Selectați pagina

Un pas mic pentru om un pas mare… pentru poezie

Am primit la redacţie numarul 42 al publicaţiei  CRONICA FUNDAŢIILOR editată de Fundaţia Internaţională “MIHAI EMINESCU” din care reproducem recenzia   scrisă de Mariana Criş pentru  a semnala apariţia la Editura Biblioteca Bucureştilor a poemului Year 1961, scris de colaboratorul revistei noastre, poetul George Canache.

“Un pas mic pentru om” un pas mare… pentru poezie”

Mariana Cris

In peisajul nostru contemporan, si nu numai, George Canache este un poet atipic. Nefiind un discursiv, un versificator, el coboara în zonele profunde ale trăitului, pentru a aduce de acolo ofranda cuvântului poetic. Aşa cum s-a întâmplat şi în volumul de debut, În Alt tărâm (publicat la Editura Vinea in 2007, dupa o tacere de 27 de ani), poetul nu este un darnic al cuvintelor. El le încarcă cu semnificaţii profunde, pentru că i-a fost dat să poată coborî în acele zone în care puţini oameni pot ajunge. Este vorba despre marginea unei dimensiuni noi a înţelesului, care se traduce în cuvinte puţine, dar cu o încărcătură ideatică şi semantică foarte puternică. Esenţele tari din care se hrăneşte poetica lui George Canache pot fi puse in degetarele timpului, pentru a sta mărturie civilizaţiilor viitoare.

Acum, el vine cu o „ispravă” poetică nemaiîntâlnită la noi. Este vorba despre Year 1961, apărut la Editura Biblioteca Bucureştilor. V-ţti aştepta sa fie un volum de versuri? Ei nu. Este un poem, ca un gând, ca o rugăciune adresată constelaţiei, unde planeta noastra înseamnă un punct.

Anul acesta s-a împlinit, pe 12 aprilie, o jumătate de secol de când Iuri Gagarin a efectuat primul zbor in Cosmos. Pe atunci, George Canache avea doar un deceniu de viaţă. Însă acest fapt 1-a impresionat atât de mult pe copilul Canache, încât, de-a lungul vieţii lui, 1-a purtat un gând: de a scrie o poezie, ca o rugăciune a unui pamântean adresată Infinitului pe care il vedem, dar nu-1 putem nici cuprinde şi nici înţelege. Totodată, a aflat mai târziu că Gagarin scrisese o scrisoare adresată familiei, pe care nu a mai apucat s-o trimită. Acest poem Year 1961 este închinat primului om care a reuşit sa vadă ceea ce noi nu putem pătrunde. Mulţi ani mai târziu, poetul 1-a întâlnit pe Dumitru Prunariu, primul nostru cosmonaut şi de atunci s-a legat între ei o mare prietenie. De altminteri, în această jumătate de secol, constelaţia noastră a fost „vizitată” de 519 cosmonauţi, însă, aventura lui Gagarin a fost cea care a marcat civilizaţia umană. George Canache crede că atunci cănd naviga printre stele,  Gagarin şi-a spus în gând o rugăciune. Astfel, s-a născut acest poem, care este tradus în rusă, engleză, lhincc/ii, sanscrită şi urdu. Traducerea, pentru versiunea rusă, aparţine lui Viaceslav Samoshkin, iar pentru celelalte limbi Julietei Rotaru. Totodată , poemul , care este inscripţionat pe o imagine, ce ne relevă Calea Lactee, este însoţit de un Cuvânt înainte semnat de Viacelav Samoshkin, în limba engleză. Este de remarcat faptul ca acest poem va fi dăruit celor 519 cosmonauţi sau familiilor acestora. Oricum, soţia lui Iuri Gagarin, Valentina, care trăieste în oraşul Zvezdii, din apropierea Moscovei, precum si fiicele cosmonautului, Elena si Galina, au fost foarte impresionate cand au auzit că un poet român a dedicat soţului, respectiv tatălui lor un poem. O istorie inedită, care îl aşează pe George Canache în rândul celor mai ineteresanţi autori ai acestui început de mileniu.

Fiind el însuşi, poemul, povestea unei rugăciuni. Steaua Iuri, reprezentând o culme a inteligenţei omeneşti, a apărut dintr-un fluviu, ce izvora din ceruri, se ruga şi se închina Supremului. Toţi de pe Area Terra se rugau sş nu cadă această stea. Doar Dumnezeu vedea cum în ceruri „o lacrima plutea”. Aceasta maieutică poetică, pe care ne-o propune George Canache, este o demonstraţie a faptului că înainte de a exista Pământul, au existat Cuvântul şi Lacrima. Cuvântul este întruparea lui Dumnezeu, pentru că numai prin cuvânt existenţa omului şi a planetei pe care el trăieşte pot fi numite. Poetul este întruparea demiurgului ce numeşte slăbiciunea umană. Cum se manifestă ea? Prin rugăciune. Ea este, după cum spun Sfinţii Părinţi, „maica tuturor faptelor bune”. Ea este, asa cum spune Apostolul Pavel, cea care „îl lipeşte pe om de Dumnezeu şi îl face un duh cu el”.

Acum, Duhul Gagarin pluteşte alături de Dumnezeu, traversând anii lumină, fără ca noi să-1 vedem. ÎI putem numai simţi, iar acest fapt îl datoram poetului George Canache, care a chemat Cuvântul spre a ne duce în Marele Necunoscut.

Este un caz unic, când poezia ajunge in Cosmos, iar această „ispravă” nu putea s-o înfaptuiască decât un om cu o ţinută morală ireproşabilă şi al cărui talent şi putere de înţelegere a neînţelesului au ajuns la graniţa esenţei. Dacă ar fi să-1 parafrazez pe Neil Armstrong, cel care a fost primul om care a pasit pe Lună, în 1969, George Canache reprezintă „un pas mic pentru om”, un pas uriaş pentru poezie.

Gândul Anonimului

Arhivă