Ecouri în și din presă și aprecieri ale cititorilor nr. 66 – 67

Deși profesia mea este cea de biolog, mie mi-a plăcut să citesc, cu pasiune, încă de
pe băncile școlii, iar, din liceu, am început să comit și
eu unele încercări literare, în special poezii.
Pasiunea mea pentru literatură și artă în
general a continuat până în ziua de azi, iar, mai ales
după ce m-am pensionat, am început să frecventez
unele cenacluri literare bucureștene, unde am cunoscut
mulți oameni, la fel de pasionați de literatură ca și
mine, indiferent de profesiunea pe care o au.
Prietenia cu acești oameni m-a stimulat să mă
apuc și eu, mai serios, de scris și astfel am dat la iveală
șapte volume, 3 de proză și 4 de poezie, completate cu
participări la diverse reviste și antologii.
Ei, dar destul cu vorba, vorba lui Eminescu
„lustruindu-mă pe mine”. În momentul de față, în
limita timpului pe care îl am, urmăresc fenomenul
literar citind reviste, urmărind emisiuni radio și TV,
participând la lansări de carte sau la diverse conferințe
ale marilor noștri scriitori (care, fie vorba-ntre noi,
sunt tot mai rare) etc.

Acum câtva timp, la Palatul Mogoșoaia, la
o manifestare culturală dedicată Centenarului Marii
Uniri, organizată de Fundația Literar–Istorică Stoika,
m-am întâlnit cu prietenul meu, coleg în Cenaclul
Literar al inginerilor (AGIR), domnul inginer
Gheorghe Indre, care mi-a dăruit un număr al revistei
GÂNDUL ANONIMULUI, pe care domnia sa o
păstorește de ani buni de zile, dacă nu mă înșel, vreo
16 la număr, și m-am aplecat aspra ei cu toată atenția.
Mai întâi am reflectat asupra titlului acestei
reviste și am înțeles că „anonimul” suntem noi toți
care facem parte din poporul român. Și tot anonimi
sunt și toți eroii căzuți în războaie sau revoluții,
care și-au dat viața fără precupețire, pentru salvarea
poporului nostru.

Vă mărturisesc sincer că lecturarea acestei
reviste care este un adevărat magazin, în cuprinsul
ei găsindu-se creații literare (poezii sau fragmente de
proză), precum și considerații de critică sau de istorie
literară, m-a captivat. Sunt prezentate de asemenea
consemnări și ilustrații din alte arte, precum arte vizuale
(pictură, grafică, sculptură), arhitectură,cinema, teatru
etc. Dar inginerii nu se pot dezminți, prezentând
articole științifice de foarte bună calitate.
Revista este puternic implicată în actualitate,
prezentând interesante articole despre comemorări ale
unor personalități române, unele, din păcate, trecute
în uitare. De asemenea, sunt prezentate evenimente
culturale, precum lansări de carte și recenzii ale unor
cărți primite la redacție.
Nu lipsesc evocări din trecut și din actualitate
în mediul rural, în special evenimente culturale din
comuna ardeleană Luna, locul nașterii domnului
Gheorghe Indre.

Revenind la numărul de față –anul XVI, nr.
65-66, iunie 2018, de la bun început trebuie să remarc
un sumar absolut remarcabil, care te provoacă să
citești, cu mare plăcere, întregul conținut, așa cum se
spune „din scoarță în scoarță”.

Vă recomand, cu precădere, rubrica de poezie,
în care sunt prezentate poeme deosebite, unele în stil
clasic, altele în stil modern-postmodern, semnate de
poeți valoroși, membri ai cenaclului AGIR, precum:
Victoria Milescu, Gheorghe Văduva, Lucian Gruia,
Ovidiu Țuțuianu, George Canache și Florin Grigoriu.
De asemenea, v-aș recomanda, cu toată
căldura, extraordinarul articol ”Povestea magului
călător în stele – un poem de inspirație divină” semnat
de domnul inginer Ovidiu Țuțuianu, în care literatura
documentară se îmbină perfect cu știința inginerească.
Un alt articol excelent documentat este o
evocare a marelui critic de film Călin Căliman, plecat
dintre noi (25 aprilie 2018) și readus în memoria
noastră de Laurențiu Damian și Titus Vâjeu și ilustrat
în revistă prin articolul „Dinu Săraru, un scenarist
puternic” un mic articol din monumentala operă de
critic și istoric de film, o mostră de profesionalism și
talent literar a regretatului Călin Căliman.

În fine, ca o ultimă recomandare, cum spune
englezul ”The last but not least!”, vă sugerez cu cea
mai mare căldură, să citiți o capodoperă, o adevărată
lovitură de presă, articolul domnului Gheorghe Indre,
intitulat: „Despre arte, în noua epocă a non-artei” (pag.
6-10), care este, de fapt, un interviu cu domnul general
VASILE PARIZESCU, pe care l-aș numi eu, decanul
colecționarilor de artă contemporană din România.
Acest mare erudit în domeniul artelor, el însuși fiind
pictor, desenator, om de știință, scriitor, colecționar
și expert în arta contemporană, președinte din 1989
al Societății Colecționarilor de artă din România și
membru al Senatului Academiei Internaționale de
Artă Modernă din Roma. Militar de carieră, a urcat în
ierarhie până la gradul de general al Armatei Române.
A publicat 43 de cărți.

Biografia de excepție a acestui erudit al
artelor este atât de interesantă și de fascinantă, încât
recomand tuturor cititorilor să se aplece cu toată
atenția asupra acestui interviu și, dacă mai doresc
și alte informații suplimentare, pot consulta site-ul:
https:/ro.wikipedia.org/wiki/Vasile Parizescu.
Locuința domnului general Vasile Parizescu este
astăzi o importantă colecție de artefacte, cu precădere
tablouri, semnate de cei mai mari pictori români și
universali, toate având o mare valoare artistică și
estetică. Trebuie să remarcăm faptul că achiziționarea
majorității acestor opere de artă s-a făcut în timpul
regimului comunist, care disprețuia arta și pe artiști,
precum și, în general, pe toți intelectualii. În aceste
condiții, pe lângă problema financiară, mai exista și
cenzura, acel balaur cu șapte capete care decapita arta
adevărată, indiferent de domeniul ei de manifestare.
Spre deosebire de ceilalți mari colecționari de obiecte
de artă, dinainte de 1945, precum Krikor Zambaccian,
dr. Gh. Severeanu, familia Storch, frații Mina și Nicolae
Minovici etc., și-au putut achiziționa obiecte de artă în
condiții normale și au putut să amenajeze muzee, fără
să îndure vicisitudinile regimului comunist. Meritul
domnului Parizescu este cu atât mai mare că, într-un
regim condus de analfabeți, a reușit să colecționeze
artă de valoare atunci când,dau un singur exemplu,
au vrut să dărâme coloana infinitului a lui Brâncuși,
socotind inutil acest „morman de fiare”. (sic!)

În peisajul actual al revistelor de cultură, „Gândul
Anonimului”ocupă un loc aparte. În zilele noastre,
când situația social-politică a României este destul
de complicată, cultura este în mare suferință. De
ani buni, suferind de subfinanțare cronică, s-a ajuns
la o „manelizare” și o vulgarizare nemaiîntâlnită.
Limba română este și ea scăpată de sub control. Pe
lângă asimilarea masivă a neologismelor, în special
a anglo-americanismelor, mai suferă și de o vorbire
incorectă, de la elevi, studenți și până la „intelectuali
de frunte”, în speță de către mulți politicieni. Astăzi,
din păcate, se citește tot mai puțin, iar internet-ul
cotropește socializarea, cu toate avantajele, dar și
cu dezavantajele lui. Tineretul nu mai este interesat
nici de istorie, nici de marea noastră literatură clasică
sau modernă. Școala, și ea în suferință, nu reușește
să pregătească generații de absolvenți care să aibă
un orizont cultural cât de cât acceptabil. Cei puțini
cu adevărat valoroși se duc să studieze în străinătate,
de unde, de regulă, nu se mai întorc să muncească în
țară. Acum scara valorilor este cu totul răsturnată.
Intelectualii nu mai au valoare, singurii oameni care
sunt apreciați sunt cei care au bani, cât mai mulți bani,
indiferent prin ce modalitate i-au făcut.

Lumea astăzi se schimbă cu o viteză amețitoare,
datorită în special progresului tot mai accelerat
al tehnologiei digitale, la care omul trebuie să se
adapteze. Din cauza stresului, a poluării, a alimentației
nesănătoase și a schimbărilor climatice, se dezvoltă
tot felul de patologii, în special cele neuropsihice, dar
nu numai, care apar la vârste tot mai fragede.
În aceste condiții, revistele de cultură, atâtea câte au
mai rămas, sunt nevoite să facă față tuturor acestor
vicisitudini.

„Gândul Anonimului”, prin patriotismul sincer și prin
cultivarea istoriei României, cu eroii și oamenii ei de
valoare în varii domenii ale culturii noastre, reușește
să aducă, într-o perioadă de restriște, mari servicii
vieții noastre culturale. Îi doresc, din toată inima, o
viață cât mai lungă și mult succes în promovarea, în
continuare, a valorilor noastre din trecut, din prezent
și, de ce nu, chiar din viitor.
Recomand tuturor această revistă. Citiți-o și nu veți
regreta.
Mircea POPESCU

 

DISPARITII

Să ţii în suflet sfântă datoria
De-a strămuta pe Nistru iarăşi vama.
Aş vrea ca însăţi tu să porţi solia!
Acesta-i testamentul de la mama”.
(Natalia Rusu,
1931 – 2018)

Aplecat dintre noi, la sfârșitul săptămânii trecute, îndrăgita profesoară Natalia Rusu.
Natalia Rusu s-a născut la Tighina, în Republica
Moldova, la 16 noiembrie 1931, iar în anii grei ai
războiului s-a refugiat, împreună cu familia, dincoace
de Prut. A terminat liceul la Roman, promoţia
1950, şi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie la
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Timp
de 37 de ani, a predat Limba rusă şi Limba şi literatura
română la Liceul „Roman-Vodă”, la Şcoala nr. 7
(actuala Școală de Artă „Sergiu Celibidache”) şi la
Liceul nr. 5 (actualul Colegiu Tehnic „Miron Costin”)
din Roman.
A publicat volumele: culegerea de folclor
„Plaiuri muşatine” publicată în anul 2001 la Editura
Nemira Bucureşti, „Basarabie, raza mea de soare”,
„Poiana cu flori târzii”, „Bucurie”, „Cartea bucuriei
mele”, „Comorile copilăriei”, „Caruselul vesel”,
„Tu, iubirea mea cea mare”, „Inima regelui Saian”,
„Din amintirile unei octogenare”, „Însemnări despre
comunitatea armeană din Roman”.

S-a stins cea care a ars ca o torță o viaţă întreagă
!!! nota Cornelia Jora pe pagina sa de socializare.
Rămas bun, doamna profesoara Natalia
Rusu ,
«Mama Nata», pentru copiii ei, nepoți și
strănepoți si pentru toți cei care au iubit-o !!!
Foștii absolvenți de
«Roman -Voda »
mulțumim pentru tot ce ne-ați dăruit !!! Ați făcut
parte din
«Generația de Aur» a profesorilor din
acest colegiu de prestigiu .Vorba de duh, sfatul
înțelept, numeroasele acţiuni cu trupele teatrale
cărora le-ați fost spirit și suflet v-au consacrat ca
un remarcabil dascăl.

Vor rămâne în sufletele noastre și acele cârti
scrise
în a doua parte a tinereții care s-au bucurat
de succes:
Din amintirile unei octogenare, Plaiuri
mușatine
, Basarabia, dragostea și vatra mea, Tu,
iubirea mea cea mare
, Altfel de amintiri și multe
altele !!!
Dumnezeu sa vă odihnească în pace!
Condoleanțe familiei!
Alexandru MIHĂILĂ
23 iulie 2018

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.