LUNENII ȘI MIŞCAREA DE ELIBERARE NAŢIONALĂ – MEMORANDIŞTII

Fragment din cartea
COMUNA LUNA ISTORIE. TRĂINICIE ȘI ADEVĂR PE VALEA ARIEȘULUI

După înfrângerea revoluţiei din 1848 – 1849, aristocraţia habsburgică, pentru a-şi impuneautoritatea lezată, reintroduce absolutismul în tot imperiu.Măsura, ca un ultim spasm al muribundului, nu poateîmpiedica dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste,vehiculate de principiile – egalitate, dreptate, fraternitate,care dau un conţinut nou ideii de naţiune şi avântuluimişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni.Astfel, liniştea scontată de cârmuitorii ImperiuluiHabsburgic, degenerat ulterior în dualismul AustroUngar prea mult tributari trecutului nu se înfăptuieşte.Naţiunea română din Transilvania în contextul demai sus însufleţită de şcolile Blajului, de Astra înfiinţatăla 1861 şi de Partidul Naţional Român creat la 1869,devine tot mai matură şi conştientă de sine. Româniiorganizaţi mai bine, reuşesc să se afirme pe plan politic,opunându-se în primul rând dualismului austro-ungar şia măsurilor evidente de deznaţionalizare.

Deorece dupăcum se ştie, în 1868 se voteză în dieta maghiară – LegeaNaţionalităţilor, în contextul căreia se menţionează că înUngaria nu există decât o singură naţiune, cea maghiară, implicit cu impunerea forţată a limbii maghiare înşcoli şi administraţie. Gravă eroare de calcul a autorităţilor maghiare, a dus promt la boicotarea dietei de cătreromâni.Poziţia românilor transilvăneni în continuare se remarcă pe mai multe planuri, în deosebi prin declanşareaunei ample mişcări memorandiste, pentru drepturi politice, naţionale, precum şi dreptul la practicarea limbiimaterne şi a moştenirilor culturale tradiţionale.În astfel de împrejurări găsim obştea lunenilor după cum o atestă unele documente de epocă în primelerânduri. De fapt lunenii mai aveau proaspăt în memorie masacrul din 12 sept. 1848, iar procesele urbariale cunobilii, pentru pământ, erau în plină desfăşurare. Ei erau gata şi nu aşteptau decât momentul prielnic pentruexteriorizarea preocupărilor ce-i frământă. Aşa se explică faptul că, în 1862 lunenii duşi cu forţa la votare,pentru a da o brumă de legitimitate dualismului, fug de la Podul Turzii, fără a intra în oraş, de cum să voteze,atrăgând după ei şi pe alţii din satele vecine. Dr. Ioan Raţiu apreciază acţiunea lunelilor – „demnă de faptelelor din 1848” 1 – Aprecierea este onorantă pentru trecutul comunei, mai cu seamă că ilustrul conducător alromânilor Transilvăneni în toate acţiunile politice de masă ştia să se sprijine din plin pe ţăranii şi intelectualiisatelor româneşti din jurul Turdei; comuna Luna fiind unul din punctele sale de sprijin.Într-o scrisoare a Dr. Ioan Raţiu adresată lui Gheorghe Bariţiu la 25.01.1868 surprindem tocmai aceastăpreocupare. „Aici alăturat trimit abonaţii la „Gazeta de Transilvania” pe o jumătate de an pentru următorii :Ioan Păcuraru notar la Cheţa; Gheorghe Fetiţa notar la Luna, Marcel Pop notar la Gura Arieşului … NicolaeTamaş, preotul din Grind primeşte din greşeală două numere” 2. Cu acest prilej, aflăm numele unuia dintreprimii abonaţi din Luna la Gazeta de Transilvania , cotidian românesc, unica formă de legătură şi informareoperativă între românii transilvăneni. Simion Hada la 1867 şi Gheorghe Fetiţa la 1868 semnalaţi notari locali,împreună cu învăţătorul Simion Nicoară 1879 – 1902, preoţii Iosif Coltor, Gheorghe Bucşa, Simion Pop, pregătiţi la şcolile Blajului şi primarii Giurgiu Ilie 1863, Radu Constantin 1867 şi Hidişan Petru 1875 (din ceicunoscuţi) făceau parte din fruntaşii comunei prin care Dr. Ioan Raţiu ţinea legătura cu masa sătenilor. Aceştiaau fost totodată primii partizani locali participanţi în fruntea comunităţii săteşti la mişcarea naţională de protestîmpotriva nedreptăţilor dualismului austro-ungar condusă cu maturitate politică de dr. Ioan Raţiu din Turda.

Consultarea cu perseverenţă, angajarea fruntaşilor satelor şi a maselor de ţărani români în problemedecisive pentru interesele acestora rezultă şi din corespondenţa sa din 1882. „ Cele două sute exemplaredin memorial” – se adresează I. Raţiu lui Gh. Bariţiu, – „le-am împărţit încă în grabă mare între inteligenţa(intelectualitatea) română din jurul Turzii şi câţiva protopopi din apropiere, dar toate fără bani. După întoarcereamea de la Pesta am provocat pe toţi cumpărătorii să-mi trimită banii. Astăzi am primit de la bravul preotNicolae Tămăşiu din Grind (LUNCANI) pentru 30 de exemplare 41 florini şi 50 creiţari. Ce bine e când avemasemenea preoţi” 3 . Se subînţelege din contextul scrisorii că un număr neprecizat de exemplare din memorialfie din cele 30 preluate de Popa Tămăşiu, sau din cele încă neplătite au ajuns şi la Luna, din moment ce aria lorde răspândire au depăşit satul Luncani.Memorialul în discuţie nu este altceva decât primul protest public scris împotriva nedreptăţilor maghiare,tipărit şi răspândit în mase după unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş în 1882într-un singur Partid Naţional Român. Protestul românilor în cele din urmă a fost respins de împăratul FranciscIosif I, pregătind calea Memorandului din 1892 în care se amintesc detaliat toate încălcările şi abuzurile comisede autorităţile maghiare în dauna românilor transilvăneni.În paralel cu acţiunea pentru pregătirea memorandului s-a desfăşurat un aprig duel prin întruniri şi presă,între tinerii studenţi români şi maghiari.Confruntarea a fost declanşată de studenţii din Bucureşti, care în anul 1890 înfiinţează Liga pentruunitate culturală a tuturor românilor.”Liga culturală” (denumire prescurtată) publică în 1891 un memoriutradus apoi în 3 limbi europene, în care denunţă nelegiuirile şi persecuţiile maghiare, împotriva românilor dinTransilvania.Studenţii maghiari din Budapesta au tipărit şi ei un ”Răspuns”, pe cât de vitriolic pe atât de nefondatistoric şi politic, încât provoacă prompt ” Replica ” tinerimii române studioase din Viena, Gratz, Budapesta şiCluj.

Iniţiatorul şi redactorul acestei celebre ” Replici ”, Aurel C. Popoviciu, care cu ajutorul unui vastmaterial documentar a spulberat toate sofismele maghiare, a fost tradus în faţa curţii cu juraţi din Cluj. Arestareaacestuia, apoi condamnarea în 22 sept. 1893 la 4 ani temniţă, concomitent cu pregătirea istoricului porces de ”trădare ” intentat conducătorilor mişcării memorandiste ce avea să se desfăşoare la Cluj între 7 – 25 mai 1894a stârnit un val de protest în toate păturile sociale ale românilor.Presa nu răzbea să publice adrese de aderenţă şi solidaritate cu conducătorii mişcării memorandiste.Lunenii de atâtea ori angajaţi în confruntări majore pentru pământ şi drepturi nu rămân pasivi lamişcarea naţional patriotică declanşată.Dimpotrivă, aceştia sensibili cum sunt la probleme de natură naţională,se mobilizează numaidecât şi fac front comun împotriva legilor austro-ungare tot mai opresive împotrivaromânilor. Câţiva reprezentanţi ai lunenilor merg chiar mai departe depăşind sfera intereselor locale prinatitudinea şi rolul jucat în cadrul mişcării memorandiste.Astfel, Simion Nicoară învăţător la Luna se remarcă în fruntea tinerilor români protestatari din zonaTurzii alături de câţiva colegi de breaslă. Acesta deţinea în perioada mişcării memorandiste şi funcţia depreşedinte al asociaţiei învăţătorilor de la şcolile confesionale din Tractul (protopopiatul) Arieşul, care îi ofereao marjă de autoritate şi influenţă în plus. Documente inedite păstrate de urmaşii învăţătorului de care nefolosim mai jos, evidenţiază pregnant trăsăturile morale şi forţa caracterului său de militant dârz al aspiraţiilorromâneşti.

Aşa se explică faptul că la 10 sept. 1893 spre exemplu – “Cu ocazia obişnuitelor întâlniri (secrete)sâmbăta, prilejuite de târgul săptămânal de la Turda, un grup de tineri din care făcea parte şi luneanul NicoarăSimion, avea să-şi amintească mai târziu mezinul grupului Moldovan Valer – au decis să protesteze publicîmpotriva arestării lui Aurel C. Popoviciu semnând o adresă de aderenţă la – Replică ”.Adresa de aderenţă a fost publicată în ziarul Tribuna din Sibiu având un conţinut scurt, sobru şisemnificativ:“Domnule Aurel C. PopoviciuIntoleranţa şovinistică te-au pus în rândul celor mai mari martiri ai neamului nostru românesc. Cauzapentru care suferi este cauza întregii românimi.Sus stindardul nostru naţional Sîntem gata de orice sacrificii.”Semnatarii scrisorii de aderenţă erau:- Nicoară Simion (învăţător din comuna Luna)- Mureşan Bazil Septimiu (student la seminarul teologic din Blaj)- Florian Constantin (învăţător din comuna Copăceni)- Petricaş Iuliu (învăţător din comuna Coc)- Giurgiu Ioan (învăţător din comuna Iara)- Poruţiu Valer (învăţător din oraşul Turda)- Moldovan Valer (din Turda student la facultatea de drept din Cluj)- Gaia Ioan (proprietar din Turda)- Mareş Ştefan (student la seminarul teologic din Blaj)- Cadar Ioan (notar din comuna Inoc)- Romanţianu Romul (preot din comuna Sănduleşti)- Roşu Nicolaie (proprietar)- Trâmbiţaşu Teodor (învăţător din comuna Poiana)- Tătar Gheorghe (învăţător din comuna Mişchiu azi Cheia)- Mureşan I Iuliu (învăţător din comuna Feiurdeni)Grupul Turdean al românilor majoritatea învăţători, concomitent organizează şi participă la mai multedemonstraţii, printre care cea de solidaritate cu Dr. Ioan raţiu în urma devastării casei acestuia în Turda, deun grup de huligani maghiari, drept răzbunare pentru publicarea Memorandului pe care Simion Nicoară într-ocorespondenţă a sa le consideră ” africanismele de la Turda ”. În acelaşi document adresându-se autorităţilormaghiare, întreabă – ” Cum se poate numi goana generală ce s-a întreprins împotriva noastră a tuturor, careau întâmpinatu pre Comitetul Partidului nostru naţionalu şi l-am însoţitu până la Cluj ” – Este vorba dedemonstraţia românilor de la Cluj şi a altora sosiţi din toate părţile, cum a procedat şi Simion Nicoară, care s-aalăturat conducătorilor Partidului Naţional Român în trecere prin Câmpia Turzii însoţindu-i până la Cluj, undea rămas pe tot timpul procesului –Acţiunile menţionate şi altele pe lângă întâlnirile ” suspecte ”, care continuau la Turda, irită autorităţilemaghiare încât hotărăsc trimiterea în judecată a grupului de români disidenţi turdeni. Acuzarea se prevaleazăde încălcarea prevederilor articolului 174 al codului penal, care incrimina ca delict fapta celor ce preamărescsau se solidarizează cu un individ pe timpul ispăşirii unei condamnări. Respectiv scrisoarea de aderenţă la” Replică ” şi solidarizarea cu Aurel C. Popoviciu era proba cea mai palpabilă, plus participarea la diferitedemonstraţii şi întruniri considerate acte şovine.

Procesul întregului grup turdean a fost repartizat curţii cu Juraţi din Cluj. Presa Românească, „Gazeta deTransilvania” şi „Tribuna” Sibiului consemnează evenimentul acordându-i spaţiu larg cu riscul asumat cum afost cazul lui Balteş Andrei, redactor la Tribuna de a fi inculpat în proces alături de grupul turdean.Există chiar o similitudine între acest proces şi cel al memorandiştilor atît prin conţinut, prin judecareaacuzaţilor în „Reduta”Clujeană, prin felul cum s-a apărat în instanţă şi prin faptul că ambele au pornit de laTurda, din punct de vedere istoric. Fapt pentru care acuzaţii şi procesul cunoscut şi sub denumirea de „MiculMemorand” se constitue în preludiu, ce a pregătit opinia românească în 1894.La proces nefiind permis accesul publicului nici chiar al membrilor de familie, s-a organizat la „HotelulElisabeta” convorbiri politice cu românii acuzaţi la care participă studenţii, dar şi românii fruntaşi din Cluj şiîmprejurimi.La prima şedinţă din martie 1895 procesul se întrerupe la cererea de prescriere a advocatului Dr. GeorgePopescu din Turda şi publicistului I. Russu Şirianu sosit de la Sibiu pentru apărarea grupului.În preajma reluării procesulului s-a primit din partea tineretului român studios din Budapesta un manifestde încurajare pe adresa celui mai tânăr din grup, singurul student Valer Moldovan:-„ Iubite frate, peste câteva zile vei avea fericirea (cu întregul grup) de a sta în faţa judecătorilor maghiariîn acelaşi oraş în care încă zeci de români pentru manifestarea iubirii lor de neam osândiţi au fost şi din cares-a dictat orgolioasa poruncă de întemniţare asupra iubiţilor noştri martiri din Seghedin şi Vat ( Este vorba decondamnarea memorandiştilor în frunte cu Dr. Ioan Raţiu).Totul pentru naţiune!Budapesta în Conferinţa Tinerimii Române universitare ţinută în 16 martie 1895.Semnăturile: Victor Branişte; Dumitru Lupan; Ilarie Chendi; Traian Vuia; Paul Percea; Constantin Sotir; Maniu Iuliu; Aurel G. Vlad ş.a.” 5.

Adresa de solidarizare a studenţilor din Budapesta purtând semnătura unorbărbaţi iluştri de mai târziu ai României, situează activitatea Grupului Tineretului Turdean cu procesul intentatlor, în perspectiva istoriei ca una din manifestările de seamă ale românilor din ultimul deceniu al sec. XIX, încontextul amplu al mişcării memorandiste.După ce instanţa de apel a respins excepţia de prescriere, s-a fixat un nou termen de dezbatere a procesuluipe ziua de 3/15 mai 1895.Cu acest prilej învăţătorul Nicoară Simion inculpat, pronunţă în faţa curţii cu juri de la Cluj o celebrăpledoarie, care dă notă staturii sale de conducător al mişcării memorandiste şi om politic, din care reţinemcâteva idei:„Domnul procuror ne acuză presupunând că am fi comis (o infracţiune) în contra art. 174 din codicelepenal, prin care este interzisă glorificarea osândiţilor, sub pedeapsă până la 6 luni (închisoare).Ca să fie punibilă „aderenţa” noastră conform dorinţei D-lui procuror se recere:I. Curia „ (ultimul for de judecată din Budapesta) să-şi fi pronunţat verdictul de achitare ori condamnare(contra lui A.C. Popoviciu) încă înainte de 10 septembrie 1893 când am trimis adresa (de aderenţă) de cumnoi, dar nici chiar D-l procuror nu a putut şti (dacă cumva îl va achita, sau condamna pe A.C. Popoviciu …iar despre punibilitatea „aderenţei” la indivizi de osândă dubie şi problematică, articolul 174 din Codul penalnu aminteşte nimic”. În continuare luneanul Simion Nicoară demască atitudinea părtinitoare a organelor dinjustiţia maghiară cu exemple indubitabile.II. Chiar când nu ar abveni acele motive respingătoare de acuză, ce vi le-am amintit deja mai înainte,totuşi s-ar risca buna reputaţie de care trebuie să se bucure orice justiţie, când ne-aţi condamna pe baza art. 174,fiindcă atunci s-ar dovedi că acest articol se aplică numai faţă de români … şi deloc faţă de „Arad es Videke”(un ziar unguresc ce apare la Arad), care nu numai că glorifică pe criminalii sălbatici de la Oradea Mare, dar îiîndeamnă chiar şi la cea mai oribilă crimă: – la spânzurarea şi zdrobirea fără milă a episcopului român Pavelu.Acelaş ziar nr. 183/11 august 1894 scrie – Nu-i destul că bunii patrioţi i-au spartu fereştile reşedinţei, ce meritaca trădătoriu de patrie, mizerabilu, să fie spânzuratu de cel dintâi arbore de la marginea drumului de ţară…. unastfel de şarpe mişelu şi greţosu trebuie zdrobit fără milă, numindu-se elu Pavelu, fie elu chiar şi Excelenţie,ori domn şi mai mare …Acum judecaţi Domnilor juraţi şi vedeţi că s-a trecut cu vederea şi s-au lăsat nepedepsite ataritransgresiuni, care în privinţa punibilităţii faţă de pretinsulu nostru delictu stau în raportulu cămilei faţă deţânţar şi aşa stând lucrurile credem că Domnia Voastră ca bărbaţi serioşi, doară nu veţi cădea în ispita de astrecura ţânţaru înghiţind cămila … că în atare caz v-aţi atrage asupra-va osânda prevăzută de Sfânta Scripturăunde se zice – Voi vouă fariseilor…

Acesta demască totodată suferinţele românilor transilvăneni prin diverse provocări încălcându-se gravregulele de procedură Penală.- Apoi de cumva expresiunea de „Intoleranţă Şovinistică” din scrisoarea de aderenţă nu vă convine,atunci rogu-vă – Cum se poate numi procedura prin care Comitetul Partidului nostru Naţional a fost smuls cuforţa din braţele familiei, au fost târâţi în temniţă când ştiut este că şi criminalii osândiţi la îndeplinirea arestuluisunt chemaţi prin citaţie şi fără escortă de jandarmi …Cum se poate numi calomnierea şi batjocorirea neamului nostru românesc, fapt ce zilnic se întâmplă însocietatea maghiară cât şi în presă? …Cum se poate numi maltratarea barbară şi neomenească a preotului Popescu şi nenumăraţi alţi români ?Şi noi naţionalităţile nemaghiare neînzestraţi fiind cu o pacienţă supraomenească, după cum ar reclamatrista stare de lucruri, cădem adesea în mrejele provocatorilor şi astfel suntem pedepsiţi noi victimele, nuprovocatorii izvorul şi cauza tuturor relelor …Aduceţi-vă aminte Domnilor juraţi că sus este un Dumnezeu Atotputernic, care prin Sfânta scriptură zice– că tot cel ce judecă pe altul pe sine se judecă. Nu uita nici aceea că de modul cum ne veţi judeca pe noi vaatârna şi judecata ce şi-o va face Marele Tribunal pământesc, opinia publică imparţială despre justiţia maghiarăîn general …”.În finalul pledoariei sale Simion Nicoară cu o demnitate imperturbabilă specifică conducătoruluimemorandist, nu cere justiţiei maghiare iertare ci dreptate. Acesta de fapt nu pune accentul în celebra sapledoarie pe apărarea sa, ci demască jalea românilor despuiaţi de drepturi, jalea unui popor umilit.- “Aşa stând lucrurile eu nu cerşesc achitarea nici în numele meu, nici în numele colegilor mei acuzaţi,ceea ce vă cer legal de la Domnia Voastră este să chibzuiţi bine expresiunile mele … Înţelegeţi bine barem acum, până nu-i prea de tot târziu să întreprindeţi o cură (o schimbare) radicală chiar în întregu organismuluDomniei Voastre … căci viaţa publică are lipsă de un adâncu şi estinsu procese de purificare” 6…Cu aceiaşi demnitate s-au apărat şi ceilalţi acuzaţi, dovadă o crâmpee din pledoaria lui Mareş Ştefan …- „Înmulţiţi tribunalele, zidiţi închisori, făuriţi lanţuri şi cătuşe, dimpotrivă vom lupta pe mai departepentru dobândirea drepturilor noastre”.Fragmentele menţionate din pledoaria învăţătorului Simion Nicoară pe timpul procesului – MiculMemorand – sunt suficient de grăitoare pentru a-i defini personalitatea şi rolul jucat de acesta pe timpulmişcării memorandiste din Transilvania, încât alte aprecieri sunt de prisos.În ce priveşte poziţia sătenilor fără a mai fi nevoie de nominalizarea cuiva este suficient să menţionămcă aceştia prin exponentul lor Simion Nicoară, în masă au fost conectaţi continu la lupta pentru emancipareanaţională şi drepturi egale.

În condiţii crepusculare ceva mai limpezi pentru naţia română, oferite de mişcarea protestatară aromânilor ardeleni, local, alături de învăţătorul Simion Nicoară pe frontul luptelor politice îşi face apariţiaşi profesorul Mazăre Nicolaie n. 1865 – m. 1925. Acesta după cum vom vedea mai jos se remarcă printr-oactivitate şi sferă de influenţă mult mai întinsă. El va rămâne în istoria mişcării memorandiste ca unul din ceimai de seamă exponenţi ai comunei Luna şi nu numai, deşi nu îndeajuns scos la lumină.Mazăre Nicolae după terminarea liceului şi a seminarului teologic la Blaj în 1890, patriot înflăcărat şineâmpăcat cu starea umilă oferită intelectualilor români de către autorităţile maghiare, nu se hirotoneşte preot,ci trece Carpaţii ca şi alţi tineri din acea vreme, pentru a-şi desfăşura activitatea culturală şi politică în libertate.Este greu de apreciat cu certitudine dacă acesta în condiţiile istorice de atunci şi după rolul jucat, aplecat din proprie iniţiativă sau la îndemnul fruntaşilor români, pentru a acţiona alături de studenţi din ŢaraRomânească în sprijinul românilor transilvăneni.Sigur se cunoaşte faptul că după 1891 memorandiştii din Transilvania intensifică legăturile cu oameniipolitici şi cu liga culturală din Bucureşti, care devine un fel de stat major al întregii mişcări memorandiste.În aceste împrejurări Mazăre Nicolaie aflat la Bucureşti se impune în rândul studenţilor şi ajunge printre celemai de seamă personalităţi în conducerea centrală a Ligii culturale. De pe această poziţie, considerăm noi căprofesorul Mazăre Nicolae ca exponent al Transilvaniei, din 1891, „participă la difuzarea în ţară a primuluiMemorial al studenţilor bucureşteni, ulterior tipărit în limbile : franceză, germană şi italiană a fost distribuitîn străinătate celor mai importante personalităţi politice şi culturale”7. Pentru că Liga culturală în activitateaei – „prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemână: broşuri, articole în presă, conferinţe, mitinguri, participareala congrese internaţionale ale istoricilor etc. , a fost o tribună care a înfăţişat opiniei publice a VechiuluiRegat şi lumii întregi problema românilor din Imperiul austro-ungar, a sprijinit cauza memorandistă şi pememorandiştii transilvăneni (inclusiv cu bani)” 8.Liga culturală a fost fără îndoială o organizaţie prestigioasă şi cu autoritate în demascarea şi combatereatezelor tendenţios falsificate şi răspândite de unii istorici maghiari referitor la trecutul şi evoluţia poporuluiromân din Transilvania, care avea să contribuie la pregătirea unirii din 1918. În acest scop Nicolae Mazăre înparalel cu funcţia ce o îndeplinea în conducerea Ligii, urmează şi facultatea de istorie din Bucureşti. Păcat căarhiva Ligii a dispărut şi nu putem urmări îndeaproape întreaga activitate a acestui inimos lunean, decât dinfrânturi de corespondenţă rămasă întâmplător pe la unele personalităţi.Astfel îl găsim amintit indirect într-o scrisoare din 18 februarie 1892 a lui I. Lupulescu, secretarul Ligiiculturale, către Gheorghe Moroianu, diplomat român la Paris, în care se scuză într-o formă discutabilă de ce nui-a trimis la timp ziarele – „Voinţa Naţională” o să ţi-o trimit, dar am ca ajutor al secretarului un biet ardeleancare încă primeşte 100 lei pe lună (probabil compătimirea se referă la salariul mic), iar eu lucrez gratis, carea făcut bine şi le-a dispărut (uitat). Se vede că a uitat ce-i spusesem să le pună sub bandă şi să le trimităla Anvers” 8 bis. Ardeleanul din context este de fapt Nicolaie Mazăre, care la acea dată se vede era ajutorulsecretarului Ligii culturale.În această funcţie Nicolaie Mazăre s-a întâlnit cu Dr. Ioan Raţiu şi Vasile Lucaciu sosiţi în luna inauarie1892 într-o vizită la Bucureşti, pentru consultări cu oamenii politici şi conducerea Ligii culturale, în vedereadefinitivării memorandumului, dar mai cu seamă coordonarea acţiunilor pe plan internaţional după publicare.Aceştia, au adus cu ei şi „Replica” lui Aurel C. Popoviciu în limbile: maghiară germană, engleză şi francezăed. Tipărită la Sibiu pentru a fi distribuită filialelor din Anvers şi Paris.Comitetul Central al Ligii Culturale, preocupat de cunoaşterea exactă a situaţiei din Transilvania – atrimis la Turda (era în perioada agitaţiei provocată de publicarea memorandului, când locuinţa Dr. I. Raţiu a fost atacată şi devastată de huligani maghiari) un reprezentant al său (cine putea fi mai potrivit ca NicolaieMazere turdean) pentru a lua legătura cu elementele vizate. La începutul lunii iunie 1892 acesta a înaintat luiI. Lupulescu, secretarul Ligii o scrisoare.El scria printre altele – „moţii sunt foarte iritaţi. Dacă s-a adus aici miliţie … s-a adus numai de frică sănu se răscoale moţii.Doamna Raţiu şi d-ra Felicia (fiica lui Raţiu) care se află aici caută a-i linişti, de teama unor rele încă şimai mari. Îţi pot spune că aici (adică la Turda) şi în tot Ardealul e o puternică însufleţire, despre care voi faceo dare de seamă la înapoiere”. În iunie 1892 memorandul a fost distribuit în o mie de exemplare secţiilor Ligiiculturale din străinătate.

În noiembrie 1892 Dr. I. Raţiu în fruntea unei delegaţii a trecut din nou Carpaţii, „pentru a pune de acordacţiunile Partidului N.R. cu cele ale Ligii culturale şi ale oamenilor politici sprijinitori ai luptei românilortransilvăneni” 10.Dar, ca şi cum nu erau destui duşmani făţiş declaraţi împotriva românilor, în 1894 Nicolaie Mazereîmpreună cu câţiva colaboratori de seamă aveau de luptat şi împotriva partidelor politice, conservator liberal,care se întreceau pentru acapararea conducerii centrale a Ligii culturale din Bucureşti în scopul aservirii ei. „Osituaţie inacceptabilă, întrucât i-ar fi limitat marja de acţiune”11. Speranţa s-a pus în pregătirea cu minuţiozitatea congresului din 1894, care va hotărâ menţinerea Ligii ca organizaţie independentă.- „Un nou congres care se va convoca pe la finele lunii iunie 1894, va avea să hotărască dacă acestpartid al sufletelor negre şi mişele (o grupare a partidului liberal) va fi lăsat să ucidă Liga şi să curme mareamişcare a românilor … ce te rog şi te conjur este să delegi (scrisoarea este a lui I. Lupulescu, secretarul Ligiicătre Gh. Moroianu, secretarul filialei Ligii la Paris) printr-o adresă pentru congresul din iunie, 8 delegaţi: Dr. Stoicovici, Dr. Manu, Nicolaie Mazere, I. Lupulescu …”12. Faptul că I. Lupulescu în luna mai 1894 îlrecomandă pe Nicolaie Mazere ca delegat pentru congres pe lista filialei din Paris, ne permite să remarcămpersonalitatea acestuia aflat în strânse relaţii cu diplomaţi şi oameni politici din principalele capitale europene,într-o perioadă când se desfăşoară o intensă activitate pentru câştigarea sprijinului internaţional de partearomânilor transilvăneni. De asemenea Mazere Nicolaie era adeptul lui Lupulescu şi Gh. Moroianu, pentru amenţine Liga departe de amestecul partidelor politice, nu însă de politica sprijinirii românilor din Transilvania.Un aspect cu totul inedit din activitatea lui Nicolaie Mazere se impune a fi menţionat cu acest prilejpentru a-i înţelege personalitatea. – „În 1893 câţiva membri ai Ligii culturale din Bucureşti, au constituit oorganizaţie secretă în colaborare cu cei din Transilvania, în scopul dezlănţuirii la un moment dat chiar a uneirevoluţii în Transilvania, pentru obţinerea de către români a drepturilor lor legitime” 13.Cine puteau fi membrii acestei organizaţii secrete din cadrul Ligii ? În primul rând unul din ei MazereNicolaie, ardelean şi nu este exclus ca iniţiativa să-i aparţină, discutând-o în noiembrie 1892 cu Dr. IoanRaţiu şi V. Lucaciu, cu ocazia ultimei întâlniri la Bucureşti. Argumentul că Mazere Nicolaie a fost membrual organizaţiei secrete, deocamdată se bazează pe un fapt păstrat în amintirea sătenilor săi mai bătrâni astfel– „Cu ce se ocupa el pe la Bucureşti şi Iaşi, Dumnezeu ştie, afirmau unii, însă la câţiva ani, după ce a plecatîn regat şi-a făcut apariţia de mai multe ori în Ardeal şi chiar în sat, într-o stare de îţi era milă când priveaila el, după atâta carte ce-a făcut. Cu haine rupte, netuns şi neras ca un cerşetor. De multe ori zăbovea peuliţele satului fără nici un rost, încât unii îl mai miluiau cu câte ceva. Situaţia, îşi amintesc tot ei, dura untimp, apoi dispărea definitiv”.

Cu excepţia învăţătorului Simion Nicoară, prietenul său intim, şi el membrual acestei organizaţii secrete, pe care prof. Mazere Nicolaie îl aminteşte în Suplimentul la harta etnografică aTransilvaniei, nu se ştie dacă cineva din comună mai cunoştea motivele reale ale peregrinărilor misterioase aleacestuia prin Transilvania, probabil preotul Pop Simion. Acesta în virtutea funcţiei de protopop, ţinând seamaşi de relaţiile de rudenie cu familia Bariţiu după soţie (Maria Bariţiu) ca şi propriile lui concepţii, care s-adovedit un susţinător activ al mişcării memorandiste.Pop Simion de fapt se evidenţiază pe acest tărâm încă din 1873-1882 ca notar cercual, aflat în strânserelaţii cu inteligenţa română din Turda, care într-un fel determină pe luneni să ceară numirea lui ca preot încomună. Interesul mişcării naţionale române de al trimite pe Pop Simion preot la Luna, una dintre comuneleromâneşti cu tradiţie revoluţionară, rezultă din cererea acestuia către Mitropolia Blajului. „Recunosc că înultimii 9 ani nu am fucţionat ca preot, însă am ajutat biserica şi şcolile parohiale din răsputeri, dovadă cele cincişcoli parohiale ridicate în cinci comune, cu materiale şi peste 300 florini obţinuţi de la Comitat. Neavând a maiaminti dorinţa expresă a credincioşilor parohiei din Luna de a le fi preot, precum şi voinţa şi alte considerente,bazate pe cauze foarte momentoase (urgente, sau cerute de timp) a inteligenţei române din jurul Turzii, de a primi eu această parohie”14.Preotul era la curent deci cu activitatea profesorului Mazere Nicolaie prin Transilvania, dacă ţinemseama şi de faptul că ulterior acesta se va căsători cu Mariţa, fiica acestuia. Sătenii abia atunci au începutsă-şi dea seama că, apariţiile fantomatice ale lui Mazere Nicolaie nu au fost decât înscenări pentru a culegeinformaţii necesare Ţării Româneşti şi întocmirii unei hărţi secrete a Transilvaniei.Existenţa acestei societăţi secrete se deduce şi dintr-o scrisoare a lui Alexandru Vaida aflat la Viena cătreGh. Moroianu la Paris privitor la convocarea „ Biroului Apărării” în privinţa memorandumului.S-au creat apoi o seamă de fabulaţii care au concurat, ca mitul în jurul rolului şi personalităţii profesoruluiMazere Nicolaie, să se amplifice pe plan local, transmiţăndu-se oral în diferite variante.Satisfacţia unei împliniri, pentru el însă e efemeră, ca şi timpul, pe măsură ce trece odată cu oameniice au strălucit cândva şi profesorul Nicolaie Mazere se vede sortit să intre în conul nemilos al uitării. Noistăruind sub impulsul unei tradiţii ce se perpetuă local, într-o formă sau alta, nu facem altceva acum decâtsă consemnăm episodul de mai sus sprijinindu-ne şi pe frânturi de documente pentru a rămâne15 socotind căaceeaşi perisabilitate a uitării ne pândeşte şi pe noi ca şi preţioasa zestre a trecutului moştenită oral.Cercetând aceste deziderate se poate menţiona cu legitimă mândrie că, cele 2 glasuri ale prof. MazereNicolaie şi înv. Nicoară Simion în contextul mişcării memorandiste Transilvane au fost ecoul aspiraţiilor uneicolectivităţi de ţărani români din comuna Luna cufundată încă în noapte care, sensibilă se mişcă, nu doarme.

În final la acest capitol reţinem că reacţiunea aristrocraţiei austro-ungare încă influentă, din nefericirerăspunde mişcării memorandiste a românilor prin nesocotirea cererii acestora şi represalii, amânând pentruîncă un timp visul ce-a înflăcărat inimile tuturor.Astfel se întâmplă şi de data aceasta ca de atâtea ori, lăsându-ţi impresia că istoria s-a întors pe dos,când nelegiuirilor menţionate li se adaugă ulterior noi complicaţii, care adâncesc şi mai mult drama ţăranuluitransilvănean. Dintre toate cea mai devastatoare s-a dovedit criza din agricultură provocată de concurenţaproduselor americane. Criza astfel provocată, amplifică peste aşteptări sărăcirea şi dezorientarea ţăranuluiromân. În acest context, aproximativ pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, ţăranii transilvăneniasupriţi naţional şi sărăciţi economic, înglodaţi în datorii, încearcă una din cele mai disperate forme de protest.Aceştia confruntaţi cu dilema unei perspective sumbre, aparent fără ieşire, mulţi aleg alternativa emigrării înAmerica, părăsindu-şi satele în număr apreciabil în special bărbaţii cu dorinţa nestrămutată de-a agonisi bani.Ţăranii chiar în aceste condiţii nu s-au gândit nici o clipă să-şi părăsească definitiv meleagurile unde s-aunăscut, ci un timp, să câştige bani, pentru a-şi cumpăra apoi pământ, visul lor din totdeauna.Sătenii comunei Luna stăpâniţi de aceeaşi mâhnire a neâmplinirilor cu toate eforturile depuse peparcursul atâtor secole de aşteptări, alături de-o efemeră iluzie ivită a pricopselii, devenită obsesie endemică,participă la acest exod de proporţii în America, îngroşând rândurile românilor disperaţi cum rezultă din situaţiace urmează:

La cele aproximativ 287 familii cu 1437 membri existenţi în comună la 1900 au emigrat în America 50 din care 41 capi de familie reprezentând aproape 14%. Aceştia au lăsat în urmă pentru o bună bucată de timp, alţiidefiniv soţiile şi 117 copii, marea majoritate mici.Din totalul de 50 plecaţi, inclusiv cei necăsătoriţi, 10 persoane reprezentând peste 20% nu au reuşit să semai întoarcă, fie că au decedat după câţiva ani din cauza bolilor sau accidentelor, fie că nu au mai putut agonisiatât cât să-şi plătească drumul la înapoiere. Între timp intervine primul război mondial cu greutăţile inerente, eirămânând definitiv să îngraşe pământul Americii, în timp ce acasă îi aşteptau soţiile, copii şi nepoţii. Dintre toţiaceştia, singură Nemeş Maria profesoară, a închegat o familie cu ceva agoniseală în America, restul dispăruţifără urme.Dintre cei înapoiaţi din America 40 la număr, puţini au economisit atât cât să-şi cumpere pământulpentru care au riscat atât, cei mai mulţi au rămas tot atât de săraci ca la plecare.

Emigrarea în America la începutul secolului XX, a unui număr relativ mare de luneni, poate fi consideratăca una din multiplele căutări pe lângă atâtea câte le-a fost dat lor să înfrunte, în contextul general al lupteipentru libertate şi un trai mai bun. Chiar dacă riscurile asumate de ei nu au fost compensate pe măsură, mizas-a dovedit atrăgătoare şi curajul pe măsură.Cu acest periplu solitar prin trecutul enigmatic al comunei Luna, ajungem în faţa primului războimondial. Eveniment de fapt mai cunoscut, care în final, împotriva celor preconizate şi sperate de artizanii lui,va dezlega firele încâlcite ale multor intrigi şi suferinţe ale atâtor popoare subjugate nemilos secole la rând.Note bibliografice:1) KETTH HITKINS, LIVIU MAIOR – Corespondenţa lui Dr. Ioan Raţiu, către Gh. Bariţiu 1861.1892 p. 91. n.n.Dr. Ioan Raţiu de Nagyhok (familia se trage din Noşlac) n. 19 aug 1825 în oraşul Turda m. la 4 dec. 1902 a făcut studiila Budapesta şi Viena. ”Tribun al revoluţiei din 1848 se evidenţează în luptele conduse de el lângă Ocoliş, unde înfrângeoastea Br. Iosica din VARFALAU (MOLDOVENESTI). După 1848 devine unul dintre conducătorii cei mai încercaţi airomânilor din Transilvania şi al Partidului Naţional Român în a doua jumătate a secolului XIX. Jurist de carieră a avutreşedinţa majoritatea vieţii sale la Turda.Monumentul dezvelit în piaţa oraşului Turda la 1930 pentru a-i imortaliza memoria este opera sculptorului C.MEDREA.

Pe postamentul statuii stă consemnată celebra frază rostită de acesta la procesul memorandiştilor din 1894 –„Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă.”2) Ibidem p. 1693) Ibidem p. 2344) Tribuna, Sibiu Nr. 208/19 sept 18934 bis) Tribuna, Cluj nr. 9/3 martie 1988Valentin Vişinescu – File de istorie5) România Nouă 15 mai 19356) Extras din documentul aflat în păstrarea urmaşilor lui Simion Nicoară (nepot Eugen Nicoară)6 bis) Tribuna, Cluj Nr. 9/19887) Vasile NETEA – Liga Culturală şi unirea Transilvaniei cu România Ed. 1978 p. 458) Serban Polverejan şi Nicolae Cardoş – Mişcarea memorandistă în documente din 1885-1897 Ed. 1973 p.58 bis) Serban Polverejan – Corespondenţa lui Gheorghe Moroianu i 1981 p. 1179) Biblioteca Academiei Române fond manuscrise româneşti – Liga culturală Nr. 4853 fila 272; Vasile Neteaibidem p. 89.10) Vasile Netea . Ibidem11) n.n. – Menţinerea Ligii Culturale în afara amestecului partidelor politice se impunea şi pentru faptul că ŢaraRomânească atrasă de Regele Carol I a făcut parte în secret din Tripla Alianţă, iar partidele politice influente acceptautacit această situaţie care era în contradicţie cu scopurile mişcării memorandiste.12) S. Polverejan . Ibidem13) I. Popescu – Puţuri, A. Deac – Unirea Transilvaniei cu RomâniaII 1973 p. 237 – 238.14) A.S.A. . M.U.R. Nr. 2467/17 august 188215) Episodul cu privire la profesorul Mazere Nicolaie a circulat oral prin comună, noi l-am reţinut după amintirilelui Mazere Nicolaie (coincidenţă de nume) Fetiţa Ionoş, confruntat în anul 1986 cu învăţătorul pensionar Barta Constantincare l-a cunoscut personal pe profesor.16) Situaţia nominală a lunenilor emigranţi temporar în America a fost reconstituită pe baza unor frânturi dedocumente, cu sprijinul lui Simion Reteşan şi consultarea unor localnici, încât nu sunt excluse nici erori.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.