ÎNTOTDEAUNA SE POATE MAI RĂU, SAU MAI BINE…

George Canache în dialog cu Mihai Neagu Basarab

G. C.: Domnule doctor
Mihai Neagu Basarab,
aveți în urmă mai mult
de o jumătate de secol de
activitate scriitoricească
și publicistică, aproape
o jumătate de secol de
activitate medicală și de
cadru didactic universitar,
în țară și în străinătate. Nu
spun „în Germania”, pentru
că știu că la un moment
dat ați ținut un curs de
homeopatie la Universitatea
din Basel
.

.N.B.: Domnule
Canache, în Germania, nu
am avut de la început, numărul de pacienți cu
care eram obișnuit să lucrez în România. Au
trebuit să treacă mai mulți ani, până când am
ajuns să lucrez la
capacitate maximă adică
optimă.
Și în cei trei, patru ani în care m-am
acomodat, am putut să desfășor o activitate
științifică și didactică mai intensă,
am avut timp.
Oricum, astăzi, pentru a lăsa impresia că aș avea
randamentul de acum treizeci de ani, trebuie să
lucrez în fiecare zi o oră sau două în plus. Și mă
înspăimântă perspectiva că, peste nu prea mulți
ani, în ziuă n-o să mai încapă orele de care aș
avea nevoie în plus pentru a lăsa impresia că-mi
păstrez randamentul din perioada studenției. Mă
pregătesc pentru a mă mulțumi cu un randament
evident mai scăzut, cu speranța că nu voi deveni
depresiv cu această ocazie.

G.C.: Știu că ați fost un scriitor precoce.
Ca student v-au apărut primele trei volume,
ați făcut și multă publicistică în periodice și la
radio. Ați avut rubrici la „Viața studențească”,
„Amfiteatru”, „Albina”, „Săptămâna”, „Filatelia”,
„Astra”, „Magazin” ș.a.
Numărul revistelor și
ziarelor la care ați publicat
ocazional este încă mai
mare, cuprinzând și o
serie de reviste românești
din străinătate, ale
exilului ca „Vatra”,
„Cuvântul românesc”,
„Dorul” și bineînțeles,
„Buletinul bibliotecii
române din Freiburg”, pe
care îl editați și îl redactați
singur de aproape șase
ani. Care din colaborările
dumneavoastră v-au
mulțumit în mod deosebit?

M.N.B.: Ca să fiu sincer, „Buletinul
bibliotecii române din Freiburg” și revista
„Filatelia” deci revistele pe care le-am condus
personal, rămân favoritele mele. Trebuie să
recunosc și că la „Albina” lui Ion Bănuță, la „Viața
studențească” a lui Nicolae Stoian și la Radio, la
emisiunile lui Sebastian Sârcă și, mai recent, la
cele cu Valentin Protopopescu, am participat și
particip încă plin de încântare, în ciuda cenzurii
de altă dată, cea de acum nesocotind-o într-o
oarecare măsură, fiind pensionar.

G.C.: Considerați că astăzi mai
funcționează cenzura?

M.N.B.: Atâta vreme cât poți fi pedepsit
pentru opiniile tale
teoretice, cenzura există.
Nu e ceva rău, în principiu. Depinde de cine o
face și cu ce intenții. Fără o minimă cenzură,
s-ar instala anarhia. Într-o omenire decăzută
și incultă, mass-media este mult mai puternică
decât la Academia Română.

G.C.: Despre Bănuță și Nicolae Stoian
nu se mai vorbește astăzi decât că ar fi fost
comuniști. Cum de v-ați înțeles cu ei?

M.N.B.: Toți șefii de edituri și periodice,
ca și toți șefii, în general, erau comuniști sau se
prefăceau că sunt comuniști pentru o bucată de
pâine mai mare, deci se îndepărtau de poziția
lui Vasile Voiculescu, sau Codin Mironescu,
sau Alexandru Dragomir, sau Petre Țuțea. Nici
Voiculescu și nici Țuțea n-au fost directori de
publicații comuniste, chiar dacă au devenit
directori de direcție culturală și religioasă pentru
mulți tineri de valoare, marginalizați în ziua
de azi, ca a suta dovadă, că încă ne mai conduc
comuniștii. Comuniștii care lucrau în cultură,
deci cei care făceau
educație și nu reeducare, în
măsura în care erau inteligenți și măcar patrioți,
dacă nu în stare să pună interesele națiunii
deasupra intereselor personale, nu erau ca aceia
din alte branșe ale construcției socialismului
cu
orice preț.
Desigur, erau și printre culturnici
unii mai proști, alții mai ambițioși, oportuniști
hotărâți să treacă peste cadavre ca să facă atunci
o carieră, încă ne compromițătoare în ziua de azi,
acest ultim element constrângându-mă să nu dau
alte exemple decât pe răposații Adrian Păunescu,
Vadim și Paler. Cei încă vii, deși au trecut bine
de 80 de ani, sunt mai tari ca niciodată, pentru
că nu-i mai poate oricând lichida Ceaușescu, așa
cum ar merita încă, din orice punct de vedere.
În această agonie generală a civilizației omenești
pe care am început de ani buni s-o trăim, cei mai
periculoși oameni sunt carieriștii ambițioși care
se bagă în politică și distrug țară după țară. Să
sperăm totuși, că
graba strică treaba.

G.C.: Apreciez optimismul dumneavoastră.
Dar am avut impresia că ați evitat să folosiți
cuvântul naționalist, pe care l-ați înlocuit prin
vechea lui definiție.

M.N.B.: Domnule Canache, sunt sigur că,
dacă omenirea va supraviețui unui război atomic,
nu va reuși aceasta decât după o
restructurare,
care, dacă aș supraviețui atâta, ceea ce e imposibil,
în mod sigur nu mi-ar conveni.
Reașezarea
prețurilor
, din epoca de aur, cum o numea Paler
ca demnitar comunist, m-a făcut foarte prudent
și chiar ușor ostil schimbărilor. Nu știu însă
în ce măsură nu suntem caraghioși criticând
comunismul, când astăzi, din multe, destule
puncte de vedere, situația generală este încă mai
vitregă pentru marea majoritate a românilor,
ca urmare a faptului că garnitura întâia a
fost înlocuită cu a doua, mai incompetentă
decât prima, și pe deasupra fărâmițată într-o
sumedenie de partide.

G.C.: Totuși, dumneavoastră ați reușit
să vă realizați într-o oarecare măsură, atât în
străinătate, în Germania, cât și în țară, unde
continuați să contați ca român, și nu numai
la scrutinele electorale. Sunteți membru al
Academiei de Științe Medicale din România,
ați fost distins cu „Meritul academic” de către
președintele Academiei Române, ați publicat
zeci de cărți care s-au bucurat de un binemeritat
succes, fiind premiate de diferite foruri culturale
și științifice. Am putea spune: o viață împlinită.

M.N.B.: Dacă mi-aș considera viața
împlinită, m-aș retrage. Continui însă să mă simt
din ce în ce mai dator față de patria din ce în ce mai
amenințată, față de strămoșii noștri de valoare,
din ce în ce mai uitați, față de contemporanii
noștri, din ce în ce mai nepăsători față de propriul
destin, față de urmașii noștri, uitați încă înainte
de a se naște. Nu văd o soluție salvatoare, dar
observ totuși că, pentru ei, chinezii au găsit una:
„Perestroika fără Glasnost”. E mai mult decât
Perestroika plus Glasnost, care pe români ne-a
livrat dușmanilor. Democrația a ajuns la o vârstă
la care nu mai produce decât monstruozități,
este complet scăpată din chingile constrângerilor
morale și chiar juridice (mai ales în România,
unde democrația nu este admisă de autorități
decât ca sursă de aberații de tot felul. Să ne
amintim câteva proiecte legislative: „Infracțiunea
de mită începe de la 200.000 de euro în sus, dacă
e înmânată personal, și de la 1.000.000 de euro
în sus, expediată prin intermediar, sau invers,
nu-mi mai amintesc acum cu precizie proiectul
de lege. Aici încep discuțiile: dacă se varsă direct
într-un cont intermediar din Lichtenstein, e prin
intermediul băncii, sau direct? Problema cinstei
și a corectitudinii nu se mai pune.)

G.C.:Totuși, oamenii cinstiți n-au dispărut
complet.

M.N.B.: Micșorarea continuă a numărului
lor este o tragedie. Actualul sistem de învățământ
poartă vina maximă, deși nu este decât o rotiță
care se mișcă armonic într-un sistem infracțional
și antinațional perfect. Este îngrozitor: de
câteva sute de ani ne străduim să ne ridicăm
popoarele la rangul de națiuni, iar acum luptăm
cu toată violența posibilă ca, în puține decenii,
să transformăm națiunile în populații analfabete
funcțional, să formăm suboameni, astfel ca să nu
conteze cine vor fi cei 5-6 miliarde de urmași de
foști cetățeni care vor trebui exterminați după
înlăturarea tuturor celorlalte pericole, pentru a
nu mai fi înghesuială pe planetă.

G.C.: Exagerați și-mi pare rău, pentru că
toată activitatea dumneavoastră, ca și a altora
din aceeași familie spirituală este îndreptată
pentru restaurarea competențelor profesionale,
a cinstei, a patriotismului, civilizației și valorilor
morale, în general. Știu că scoateți anual, de
șase ani, un „Buletin al Bibliotecii Române din
Freiburg” de peste 600 de pagini, format mare și
cu literă mică, în care luptați pentru combaterea
racilelor actuale. Această înfrigurată activitate
susținută vă contrazice scepticismul, ca și
convingerea că mai sunt destui de aceeași parte
a baricadei cu dumneavoastră.

M.N.B.: Ceea ce contează astăzi sunt banii
și armele. Cei care vor să salveze prin cultură
omenirea astăzi, n-au nici bani, nici arme.
Pesimismul meu nu e nejustificat, pentru că
dușmanii acționează sinergic cu entropia. Nu
uitați că în războaie, în revoluții și-n regimurile
totalitare au fost întotdeauna uciși cei mai buni.
De mii de ani omenirea cunoaște astfel o selecție
negativă. Strădaniile unora ca noi nu fac decât, cel
mult, să amâne deznodământul. Dar toate aceste
strădanii nu reușesc să producă o întârziere mai
mare decât ar fi posibil să aibă loc prin greșeli ale
dușmanilor omenirii, pe care-i putem deja numi:
multinaționalele, imperiile celor fără patrii.
Norocul nostru este că încă se mai concurează.
Până când numărul lor nu se reduce cam la un
sfert din câte sunt astăzi, mai putem spera la o
întârziere. La luptă nu trebuie însă renunțat,
e o problemă de demnitate, de delimitare de
cozile de topor care vor avea ce merită, când
vor și sacrificate, cu o anumită scârbă, așa cum
stârnesc uneltele cu care se comit netrebnicii.
Urmașilor noștri li se va da această satisfacție,
mimarea unei reintroduceri a ideii de justiție în
societatea omenească.

G.C.: Cu multă plăcere aș continua
interviul acesta, dar mi-e frică să nu-mi
sporească și mie prea tare pesimismul. Vă
mulțumesc.

M.N.B.: Cu plăcere. Oricând sunt gata să vă
fac preziceri relativ amănunțite, fără a vă putea
mărturisi însă date exacte. Mecanismele sunt
prea complicate pentru a putea fixa niște repere
în timp. Cred însă că nu mă hazardez când afirm
că nu voi apuca triumful dușmanilor secolelor de
înflorire a umanității.

Neagu Mihai Nicolae, pseudonim literar Mihai Neagu Basarab , s-a născut la 3 mai 1946 la București, medic și
scriitor, a urmat Liceul Gheorghe Lazăr din București, apoi Facultatea de Medicină Generală a Universității de Medicină
și Farmacie Carol Davila din București, absolvită în 1971.

Intern prin concurs al spitalelor din București (1971-1973), apoi asistent la Facultatea de Medicină Generală din
București, la catedra de Istoria medicinii și Deontologie medicală. Specializat în psihiatrie (1975-1978), doctor în științe
medicale în 1977, medic primar psihiatru din 1990, la Spitalul Clinic de Psihiatrie Dr. Gh. Obreja din București.
După mineriada din iunie 1990 obține o bursă la Freiburg în Germania, unde va continua să lucreze ca medic de
familie în propriul cabinet medical.

A publicat numeroase cărți de medicină și de popularizare a medicinii, ca: „Medicina de voiaj”, „150 de remedii
homeopatice vegetale” și „Nevrozele și turismul”, în colecția „Vacanța și sănătatea” a Editurii Sport Turism”, „Medici
despre geniu”, în colecția ”Cristal” a Editurii Albatros, ”Pe urmele lui Victor Babeș”, ”Paracelsus, călătorie neîntreruptă”,
dar și numeroase studii de specialitate

Ca scriitor, după debutul în 1967, publică încă în perioada studenției 3 volume de teatru („Butoiul lui Diogene și
Mica publicitate”, în colecția „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură,1969; „Frânghia de rufe a familiei”, la Cartea
Românească și „Scurtă poveste cu un suveran zănatic”, la Editura Eminescu, ambele în 1971). Urmează încă două volume
de teatru, din care „La Gura leului” a fost distinsă cu premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor din București
în 1985. Ca student, a mai primit Premiul I pentru dramaturgie al revistei „Amfiteatru” în 1968. A tradus și prefațat un
volum de „Teatru”, de Tristan Bernard. După 1990, a publicat la Editura Magic Print din Onești 6 volume de „Conferințe
freiburgheze și alte scrieri”, „Ultima boemă bucureșteană (1964-1972)”, „In vino nobilitas”, aceste două din urmă cărți
fiind reluate spre republicare, după amplificarea lor de către Editura Compania din București. Și după pensionare, a
continuat să publice cărți și studii de istoria medicinii, homeopatie și acupunctură mai ales la Editura Magic Print.

 

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.