PROMOȚIA 1968 LA 50 DE ANI

Ziua de 1 iunie 2018, o zi strălucitoare de început de vară, plină de pace, soare și viață, pe care foștii absolvenți ai promoției 1968 a Școlii generale de 8 ani din Luna nu o vor uita niciodată. Intenția de

organizare și invitația de participare au fost anunțate de Viorica Hudrea și Mihai Cuc, doi foști colegi inimoși care locuiesc încă în zonă: Mihai în comună, unde este și consilier al Primăriei din Luna, iar Viorica – învățătoare pensionară care locuiește în Turda și este căsătorită cu Ștefan, fost coleg de clasă în Școala generală. Pregătirea s-a făcut sistematic și cu o oarecare metodă, folosind în principal forța de comunicare a rețelei de socializare Facebook pe care a fost creat un grup de discuții special și a posibilitățile rapide de comunicare prin Messenger.

Am pătruns în curtea școlii cu sufletul încărcat de emoție și bucurie, cu pulsul accelerat și cu imensa dorință de a ne revedea – atâția câți mai suntem în viață și capabili de efortul necesar pentru a participa la un asemenea eveniment de suflet. Îmi răsunau în minte versurile unei strofe pe care am citit-o în cuvântul de despărțire de promoția din 1967 și care erau atribuite ca rugăminte a mamei poetului Ștefan

Octavian Iosif la plecarea lui de acasă: ”Ochii aceștia

amândoi/ Așa frumoși, așa senini/Să mi-i aduci dragă-napoi/Să nu mi-i lași printre străini.” Am sosit din păcate prea târziu: părinții noștri părăsiseră această lume, mulți poate și din cauza dorului după noi. Așa cum am spus-o și altădată, de câte ori sosesc în LUNA redevin cel puțin pentru o clipă copilul desculţ, visător şi fericit ce simțea vara colbul fin al drumurilor de pământ mângâindu-i tălpile picioarelor într-o atingere protectoare, aproape ocrotitoare. Răscolind în 2012 printre pozele de familie în căutarea mărturiilor materiale ale unor alte momente de marcă din existenţa mea legate de absolvirea școlii şi întâlnirea cu toţi colegii, am descoperit o modestă fotografie alb-negru cu margini zimţate, din care priveau doi copii de 9-10 ani, în pantaloni scurţi, desculţi, cămăşi cu mânecile suflecate şi cu cravatele de pionieri la gât, fotografiaţi la şcoală într-o pauză de ore.

Totul era modest în acea imagine, mai puţin măreţia şcolii de la LUNA, al cărei zid era fundalul pozei dar care, ca instituţie, ne-a încununat cu zestrea de cunoştinţe predate dar mai ales cu dorinţa noastră de a învăţa, a sădit în noi curiozitatea productivă a strădaniilor de a descifra inteligibil şi raţional complexitatea acestei lumi.

Era în naivitatea noastră o forţă uriaşă, un potenţial de creştere şi dezvoltare care cel puţin în ce mă priveşte a dat roade, alimentat de rădăcinile înfipte adânc aici, în solul fertil al acestei aşezări, în trecutul şi tradiţiile ei seculare.

Ceea ce scriu astăzi aici este mai mult decât o mărturie personală, este un mesaj de dragoste şi recunoştinţă faţă de părinți, faţă de dascălii de excepţie pe care i-am avut la LUNA: învăţătoarea mea Saltiria Gheorghe, profesorii Dan Nicolae, Cornelia Urcan, învăţătorii Mureşan Grigore, profesorul Ibănescu Mihai, profesoara Iustina Bodea, profesorul Florin Iclozan, profesorul Mirea Ioan şi mulţi alţii al căror nume ar trebui pomenit în această listă, adevăraţi luminători ai satului, ale căror suflete au ars pentru a ilumina minţile şi sufletele copiilor, pentru a alunga noaptea tristă şi înfricoşătoare a neştiinţei de carte.

Prezentul în care noi trăim azi este o realitate mai greu de descifrat şi de definit ca cea din perioada copilăriei noastre. El este populat de explozia speranţelor individuale de a putea valorifica virtuțile libertăţii de alegere.

Din cei 49 de absolvenți din clasele a VIII-A și a VIII-B, entuziaști și plini de speranțe, ne-am reîntâlnit 21: dintre foștii colegi 10 (toți bărbați) au părăsit această lume, iar restul de 18 nu au putut participa.

Am avut bucuria imensă de a avea între noi foști profesori: doamna profesoară de matematiacă și dirigintă a clasei A, Iustina Bodea, domnul profesor Nicolae Dan, domnul profesor de istorie Mirea Ioan – atunci directorul Școlii, domnul profesor Mihai Ibănescu și domnul profesor Florin Iclozan.

Am ascultat cu atenție citirea catalogului și intervențiile colegilor care și-au prezentat rând pe rând parcursul existențial și realizările înregistrate în profesie și în familie: realizări frumoase, ținând cont de caracteristica acestor 50 de ani trăiți din momentul plecării din satul natal. Ei nu au avut o scurgere lină, dimpotrivă, au adus schimbări radicale nu ușor de depășit. Generația noastră a trăit spectacolul omenesc uriaş născut din schimbarea radicală a sistemului de valori adusă de anul 1989, la exact 200 de ani după Revoluţia burgheză din Franţa.

Au căzut atunci mituri, s-au reconsiderat principiile de organizare şi funcţionare a societăţii româneşti, a fost descoperită în toată splendoarea ei libertatea de expresie şi de mişcare, libertatea de alegere a drumului şi a soluţiilor pentru propria evoluţie şi devenire, dar şi toate riscurile asociate acestei libertăţi, toate provocările noi la care eram chemaţi să răspundem conştient prin asumarea riscurilor pentru propriile decizii.

Iată de ce revenind în sat îl regăsim total schimbat: cu ulițe cu instalații de alimentare cu apă asfaltate, dar mult mai lipsit de viață ca în copilăria și tinerețea noastră, cu multe case nelocuite permanent, unele nou construite, cu foarte puțini copii în școală și locuit preponderent de oameni în vârstă și mulți dintre aceștia neputincioși.

O parte dintre copiii colegilor nu mai trăiesc în România, și-au ales și își urmează destinele în Europa sau în SUA. Cu sufletul la gură i-am ascultat apoi pe profesorii noștri. Și dumnealor erau foarte bucuroși și emoționați de această revedere.

Vizibil marcată de intensitatea trăirii momentului, Viorica Hudrea, colega noastră care a gândit conținutul mapei omagiale distribuită participanților, a simțit nevoia să ne împărtășească gândurile sale legate de semnificația acestui moment special al existențelor noastre:

Viorica și Stefan au fost colegi de clasă în școala generală timp de 8 ani; după ce ea a absolvit Liceul pedagogic, iar el o școală profesională urmată de o școală de maiștri, s-au căsătorit și au durat o familie foarte frumoasă. Doamna învățătoare Zamfira Dan, impresionată de parcursul lor, le-a dedicat o poezie pe care Viorica a citit-o înecată de emoție, adresând peste timp un gând de mulțumire și recunoștință.

Ziua a continuat, în a doua parte a sa, cu o masă comună la Restaurantul La Lac, situat pe deal, pe malul unui lac între Luna și Luncani. (un local de mare eleganță, care are alături și o pistă pe iarbă și poate oferi clienților zboruri de agrement cu avioneta pentru explorarea frumuseților zonei): prilejul de a continua discuțiile și de a petrece împreună ore și clipe de neuitat, a căror amintire va reverbera în mințile și în sufletele noastre.

 

MULȚUMESC!

Sergiu Bogdan RAD

Mă numesc Rad Sergiu Bogdan și sunt absolvent al clasei a VIII-a a Școlii Gimnaziale Luna. După atâția ani în care am învățat și am petrecut clipe de neuitat la Școala din Luna, a venit și tristul moment al despărțirii. Trebuie să ne luăm la revedere de la toți profesorii care ne-au călăuzit primii noștri pași in viață și de la copilăria minunată pe care am petrecut-o în frumosul nostru sat. De aici, din satul nostru, au plecat oameni importanți, care acum sunt renumiți și care duc cu mândrie numele satului nostru mai departe. Nu voi uita niciodată clipele petrecute alături de colegi, cu care am legat prietenii strânse, nu-i voi uita niciodată pe dascălii care mi-au îndrumat pașii și de asemenea nu voi uita nici emoțiile dinaintea primului examen din viața mea, nici ce spun cărțile și oamenii despre „Masacrul de la Luna” și altele .

Mulțumesc de asemenea și părintelui Moldovan Gabriel, pentru cartea oferita ca premiu „Sfintele Evanghelii și Rugăciuni Alese”.Fiecare dintre cărțile cu care am fost premiat sunt foarte interesante, iar lecturarea lor mă va face să înțeleg cât de mult au suferit strămoșii noștri pentru ca noi să putem trăi azi fericiți, în acest sat bogat și frumos.

Vreau să mulțumesc redacției revistei „Gândul Anonimului” pentru cărțile despre istoria comunei noastre, în special domnului colonel (r) Ion Mazere, domnului Gheorghe Indre și domnului profesor Dan Nicolae.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.