„POVESTEA MAGULUI CĂLĂTOR ÎN STELE”, UN POEM DE INSPIRAȚIE DIVINĂ

1. Introducere

Povestea magului călător în stele, este o poezie de mari dimensiuni a lui Mihai Eminescu, publicată integral pentru prima dată, în revista „Viaţa românească”, nr. 9-12 din septembrie-decembrie 1932. Fragmentar şi cu comentarii, a apărut în George Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, III, 1935, p.159 – 174. S-a păstrat într-un caiet confecţionat de poet şi integrat în manuscrisul nr. 2.259 (f. 52-81). Elaborată probabil în 1872, este o transcriere cursivă, cu intenţia să fie publicată. Se pare că au existat mai multe variante în ciorne ce s-au pierdut. Poezia figurează în manuscrisul nr. 2.285 (f 114-122) din 1873 cu o completare sub formă de dialog între Mag şi Prinţ [1].

Titlul ei, propus de George Călinescu, s-a impus ca fiind potrivit şi sugestiv. Unii comentatori, printre care se află și Dumitru Murărașu, consideră că titlul corect ar fi: Feciorul de împărat fără de stea [2]. Acest poem postum nefinisat, pus alături de Memento mori (scris cam în aceeași vreme), îl determina pe profesorul Ion Rotaru să aprecieze că: „Postumele au dezvăluit posterității colosalitatea „icebergului” eminescian, mirifica forță „neptunică” a geniului său” [3].

2. Firul epic

„În vremi de mult trecute”…: bătrânul împărat, „ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie”…

decide să-și verifice fiul înainte de a-i preda tronul, trimițându-l la prietenul său din tinereţe, venerabilul Mag, rămas tot bătrân, dar pe care .„al vremurilor curs vecinic nu-l poate turbura”. După o călătorie plină de dificultăți și peripeţii Prințul ajunge la Mag, unde află că „semnul ”(destinul) său nu este trecut în „marea carte a sorților” pentru că tânărul, „în tot cerul, nu are nici o stea! Pentru a-i descifra totuşi soarta deosebită, Magul îl conduce pe fiul de împărat (care printr-o substituire de personaje devine însuși Împăratul) la o peşteră, ce va fi folosită atât ca lăcaş de incantaţie cât si ca rampă de lansare în periplul cosmic printre stele, așa cum de fapt este sugerat în titlul poemului.

În cursul zborului sau cosmic, Magul poposește pe steaua unde „în scorburi de perete trăiește –un biet călugăr”. Iar aici se produce o nouă dedublare a personajelor. Călugărul este de fapt Poetul, care retras de lume „trăiește în ascese gândind la Dumnezeu”și dedică serenade Lunii. La un moment dat, Poetul se retrage „în țărmuri sterpi de mare”…„ Dar vai! ș-acolo-l urmă, visările-i amare”. Iar la sfârșit, Magul îi reproiectează soarta Călugărului/Poetului, căruia visarea sa adâncă luase chip de femeie: „E-aievea acea ființă, visele-ți nu te mint/Dar nu-i aici în lume …E sufletu-unei moarte/Pe care – nsă eu însumi pot ca să-l reaprind./Pot s-o topesc în forma de lut care s-o poarte/Și idealu-eteric în lut eu pot să-l prind ,/Dar nu aici .- Aicea de viață n-are parte;/Vom merge –n lumea unde trăiește mai departe”.

După Rodica Marian, „Povestea magului călător în stele”, este o ontologie a lunii, a morții și a creației poetice” [4].

Pentru Mihail-Nicolae Stanca, acest poem „reprezintă una din dovezile dobândirii unui potențial uman și creator incomensurabil, care se pretează-datorită tematicii speciale- la o profundă tâlcuire hermeneutică și duhovnicească”. În consecință, dânsul examinează opul prin prisma numerologiei și a relației cifrelor/numerelor cu perceptele religiei creștine [5].

3. Structura poemului

Poemul de mare întindere (844 de versuri) la care ne referim este structurat pe trei cânturi. Cântul I conține 128 de versuri, distribuite în 16 strofe a câte 8 versuri strofa. Cântul II cuprinde 419 versuri, incluse în 11 strofe a câte 5 versuri; 23 de strofe a câte 8 versuri; 36 de strofe a câte 5 versuri. Cântul III însumează 297 de versuri, aranjate în 38 de strofe a câte 4 versuri strofa, urmate de o strofă cu 5 versuri și una cu 6 versuri, apoi 2 strofe a câte 5 versuri urmate de o strofă cu 6 versuri și una cu 7 versuri, o prozodie cu 33 de versuri, o alta de 18 versuri, după care poetul introduce o strofă cu 4 versuri, apoi o prozodie de 16 versuri și în fine, 5 strofe a câte 8 versuri.

4. Despre proporția divină

Recitind cu atenție poemul și fiind oarecum avertizat de abordarea din lucrarea [5] mi-am pus întrebarea dacă la compunerea lui, Mihai Eminescu s-a aflat sub inspirația divină și unde oare s-a manifestat mai pregnant aceasta? Și pentru a încerca să răspund la dificila întrebare, mi-am adus aminte că însuși poetul spunea: „ Adevărul nu resultă din deduceri logice decât numai în matematică” [6].

În consecință am apelat la „Proporția divină”, „Proporția de aur”, sau „Secțiunea de aur” (sectio aurea în limba latină), evidențiată prin „Raportul de aur” sau „Numărul φ (phi)”, notat uneori și cu Φ, care semnifică o relație de proporționalitate care se realizează între un întreg și segmentele sale și care corespunde simetriei rapoartelor dintre întreg și segmentele sale [7].

Simbolul φ reprezintă prima literă din numele sculptorului grec Phidias considerat a fi primul artist care a utilizat „proporția de aur” în creațiile sale, printre care se numără statuia lui Zeus din templul Olympia și Parthenonul din Atena. Una dintre primele definiții ale ”proporției de aur” aparține matematicianului Euclid, care a denumit-o ca medie și extremă rație. În această accepțiune, întregul (a = b + c ) din figura 3, trebuie să fie divizat astfel încât raportul dintre întreg și segmentul mare să fie egal cu raportul dintre segmentul mare și cel mic, sau altfel spus :

a/b = b/c = φ

Notând cu 1 segmentul mic și cu x segmental mare, proporția de mai sus devine:

(x + 1)/ x = x/1

Efectuând produsul mezilor și respectiv al extremilor, rezultă ecuația:

x2 = x + 1 sau x2 – x – 1= 0

Ecuație are două soluții: x1 = (1 +√5)/2 și x2 = (1 – √5)/2 , dintre care se reține numai prima.

Astfel, valoarea „proporției/numărului de aur” este un număr irațional (1, fiind de fapt semisuma dintre 1 și rădăcina pătrată a lui 5 și anume: 1,6180339887…

Una dintre cele mai cunoscute aproximații ale „proporției de aur”se obține folosind seria numerică denumită șirul lui Fibonacci, ce se poate reprezenta printr-o spirală (figura 4). În acest șir, începând cu al treilea termen, fiecare rezultă din suma celor doi termeni dinaintea lui : 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144…Pe de altă parte, cu cât înaintăm mai mult în șir, raportul dintre termenii consecutivi se apropie tot mai
mult de valoarea lui φ =1,618… determinată mai înainte. De exemplu: 1/1 2/1 ;

3/2 /3 /5 /8 /13 /21
/89

5.Analiză matematică a poemului

Analiza are în vedere fiecare dintre cele trei cânturi ale poemului. Referindu-ne la segmentele din figura 3, situația se prezintă astfel:

Cântul I:

-16 strofe a câte 8 versuri; segmentul total a1=8;

-rima se realizează: versul 1 cu versurile 3 și 5; versul 2 cu versurile 4 și 6; versul 7 cu versul 8. Sunt deci trei modalități de versificație.(segmentul c1=3); rezultă că segmentul b1= a1- c1 = 8 – 3 = 5;

-φ’1 = a1/ b1 = 8/5 = 1,60; φ”1 = b1/ c1 = 5/3 = 1,66; deci 1,60 < φ1< 1,66

Cântul II, prima parte:

-11 strofe a câte 5 versuri; segmentul total a21=5;

-rima se realizează: versul 1 cu versurile 3 și 4; versul 2 cu versul 5. Sunt deci două modalități de versificație.(segmentul c21=2); rezultă că segmentul b21= a21- c21 = 5 – 2 = 3;

-φ’21 = a21/ b21 = 5/3 = 1,66; φ”21 = b21/ c21= 3/2 = 1,50; deci 1,50 < φ21 < 1,66

Cântul II, partea a doua:

-23 de strofe a câte 8 versuri; segmentul total a22=8;

-rima se realizează: versul 1 cu versurile 3 și 5; versul 2 cu versurile 4 și 6; versul 7 cu versul 8. Sunt deci trei modalități de versificație.(segmentul c22=3); rezultă că segmentul b22= a22- c22 = 8 – 3 = 5; -φ’22 = a22/ b22 = 8/5 = 1,60; φ”22 = b22/ c22= 5/3 = 1,66; deci 1,60 < φ22 < 1,66

Cântul II, partea a treia:

-36 de strofe a câte 5 versuri; segmentul total a23=5;

-rima se realizează: versul 1 cu versurile 3 și 4; versul 2 cu versul 5. Sunt deci două modalități de versificație.(segmentul c23=2); rezultă că segmentul b23= a23- c23 = 5 – 2 = 3;

-φ’23 = a23/ b23 = 5/3 = 1,66; φ”23 = b23/ c23= 3/2 = 1,50; deci 1,50 < φ23 < 1,66

Cântul III, prima parte:

-38 strofe a câte 4 versuri; segmentul total a31=4;

-rima se realizează: versul 1 cu versul 3 iar versul 2 cu versul 4. Sunt deci două modalități de versificație.(segmentul c31=2); rezultă că segmentul b31= a31- c31 = 4 – 2 = 2;

-φ’31 = a31/ b31 = 4/2 = 2,00; φ”31 = b31/ c31 = 4/2 = 2,00; deci φ31 = 2,00
Observație: Nu se ia în considerare; cifrele 2, 2, 4 nu corespund șirului lui Fibonacci.

Cântul III, partea a doua:

-o strofă cu 5 versuri; segmentul total a32=5;

-rima se realizează: versul 1 cu versurilel 3 și 4 iar versul 2 cu versul 5. Sunt deci două modalități de versificație.(segmentul c32=2); rezultă că segmentul b32= a32- c32 = 4 – 2 = 3;

-φ’32 = a32/ b32 = 5/3 = 1,66; φ”32 = b32/ c32= 3/2 = 1,50; deci 1,50 < φ23 < 1,66

Cântul III, partea a treia:
-o strofă cu 6 versuri; segmentul total a33=6;
-rima se realizează: versul 1 cu 2; versul 3 cu 6; iar versul 4 cu 5. Sunt deci trei modalități de

versificație.(segmentul c33=3); rezultă că segmentul b33= a33- c33 = 6 – 3 = 3;

-φ’33 = a33/ b33 = 6/3 = 2,00; ; φ”33 = b33/ c33= 3/3 = 1,00; deci 1,00 < φ33 < 2,00 Observație: Nu se ia în considerare; cifrele 3, 3, 6 nu corespund șirului lui Fibonacci.

Cântul III, partea a patra:

-2 strofe cu 5 versuri; segmentul total a34=5;

-rima se realizează: versul 1 cu 5; versul 2 cu 3, 4 și 6. Sunt deci două modalități de versificație.(segmentul c35=2); rezultă că segmentul b34= a34- c34 = 5 – 2 = 3;

-φ’34 = a34/ b34 = 5/3 = 1,66; φ”34 = b34/ c34= 3/2 = 1,50; deci 1,50 < φ23 < 1,66

Cântul III, partea a cincea:
-o strofă cu 6 versuri; segmentul total a35=6;

-rima se realizează: versul 1 cu 5; versul 2 cu 3, 4 și 6. Sunt deci două modalități de versificație.(segmentul c35=2); rezultă că segmentul b35= a35- c35 = 6 – 2 = 4;

-φ35 = a35/ b35 = 6/4 = 1,50; φ”35 = b35/ c35= 4/2 = 2,00; deci 1,50 < φ35 < 2,00
Observație: Nu se ia în considerare; cifrele 2, 4, 6 nu corespund șirului lui Fibonacci.

Cântul III, partea a șasea:

-o strofă cu 7 versuri; segmentul total a36=7;

-rima se realizează: versul 1 cu 4; versul 2 cu 3, și 5; versul 6 cu 7.; Sunt deci trei modalități de versificație.(segmentul c36=3); rezultă că segmentul b36= a36- c36 = 7 – 3 = 4;

-φ’36 = a36/ b36 = 7/4 = 1,75; φ”36 = b36/ c36= 4/3 = 1,33; deci 1,33 < φ36 < 1,75
Observație: Nu se ia în considerare; cifrele 3, 4, 7 nu corespund șirului lui Fibonacci.

Cântul III, partea a șaptea

-prozodie de 33 versuri.
Observație: Nu se ia în considerare; nu se mai pot aplica criteriile de analiză de mai înainte.

Cântul III, partea a opta -prozodie de 18 versuri.

Observație: Nu se ia în considerare; nu se mai pot aplica criteriile de analiză de mai înainte.

Cântul III, partea a noua:

-o strofă cu 4 versuri; segmentul total a39=4;

-rima se realizează: versul 1 cu versul 3 iar versul 2 cu versul 4. Sunt deci două modalități de versificație.(segmentul c39=2); rezultă că segmentul b39= a39- c39 = 4 – 2 = 2;

-φ’39 = a39/ b39 = 4/2 = 2,00; φ”39 = b39/ c39= 2/2 = 1,00; deci 1,00 < φ39 < 2,00
Observație: Nu se ia în considerare; cifrele 2, 2, 4 nu corespund șirului lui Fibonacci.

Cântul III, partea a zecea: -prozodie de 18 versuri.
Observație: Nu se ia în considerare; nu se mai pot aplica criteriile de analiză de mai înainte.

Pentru Cântul III, partea a unsprezecea:
-5 de strofe a câte 8 versuri; segmentul total a311=8;

-rima se realizează: versul 1 cu versurile 3 și 5; versul 2 cu versurile 4 și 6; versul 7 cu 8. Sunt deci trei modalități de versificație.(segmentul c22=3); rezultă că segmentul b311= a311- c311= 8 – 3 = 5;

-φ’311 = a311/ b311 = 8/5 = 1,60; φ”311 = b311/ c311= 5/3 = 1,66; deci 1,60 < φ39 < 1,66 Concluzii

1.Întreaga „structura matematică” a Cântului I se bazează pe cifrele 3, 5 și 8 (componente ale șirului lui Fibonacci), pentru care avem 1,60 < φ1 < 1,66, deci o înscriere în zona numărului divin 1,618…Se poate afirma că această parte a poemei, cel puțin prin prisma muzicalității, armoniei și a minunatelor figuri de stil folosite, este o mostră a perfecțiunii de inspirație divină. Iată un exemplu:

„În sala cu muri netezi de-o marmură de ceară,/Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond/Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară,/Cu stele, ca flori roșii pe-albastru ei plafond/Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară/Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond,/Acolo sta-mpăratul …-boierii lui de sfat-/Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat.

2. Cântul II, deși nu mai are structura de monolit a Cântului I, se bazează pe elementele 2, 3 și 5 din șirul lui Fibonacci (în prima și cea de a treia parte, unde φ21 = φ23) și respectiv pe 3, 5 și 8 (în partea a doua, unde φ22 = φ1).

La partea a doua, care conține strofe cu 8 versuri (ca și întregul Cânt I), nivelul inspirației divine pare a fi mai înalt, comparativ cu celelalte părți (cu strofe a 5 versuri), unde valoarea lui φ se află într-o zonă mai dispersată (1,50 < φ21; φ23< 1,66), ceva mai depărtată de valoarea 1,618…

3. Cântul III are o structură foarte eclectică, fiind dificil de analizat chiar și cu instrumentul matematic. Se întâlnesc strofe cu 4, 5, 6, 7 și 8 versuri intercalate cu prozodii de 33, 18 și 16 versuri, cu rime diverse. Întreaga construcție a poemei ne duce cu gândul că, pe lângă fond (abordarea cosmică, filosofică, de „ontologie a lunii, a morții și a creației poetice”, tânărul student „berlinez” – Mihai Eminescu a urmărit, poate sub inspirația divină, să exerseze și să optimizeze forma poeziilor sale. Prin metoda aplicată s-au depistat și la acest „cânt” unele părți considerate de inspirație divină (a doua, a patra și a unsprezecea/ultima), sfârșitul poemului fiind peste nivelul celorlalte două părți. Păstrând „canoanele” analizei, nu au fost luate în considerare întrucât elementele structurilor nu s-au încadrat în șirul lui Fibonacci: prima parte, partea a treia, partea a cincea, partea a șasea și partea a noua. De asemenea au fost ignorate și părțile cu prozodii (a șaptea, a opta și a zecea) la care nu s-au mai putut aplica criteriile de analiză stabilite pentru restul poemului. Nu înseamnă însă că părțile ignorate afectează cumva valoarea operei, însă ele nu par să se ridice la nivelul majorității pasajelor pe care, dacă luăm în seamă metoda de analiză – aplicată, cu toate imperfecțiunile ei și la alte lucrări eminesciene

[7], [8] – le putem considera de inspirației divină.

Bibliografie

1. Mihai Eminescu, OPERE.Poezii. (ediție Perpessicius comentată de Nicolae Georgescu), Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013.

2. Dumitru Murărașu, Comentarii eminesciene, Editua pentru literatură, București, 1967.

3. Ion Rotaru, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent, Editura Dacoromână, București, 2009 (ediția a II-a).

4. Rodica Marian, Povestea magului călător în stele-ontologie a lunii, a morții și a creației poetice. Studii eminescologice vol.6-BCU Iași (coordonatoare Viorica Constantinescu și Cornelia Viziteu), Editura

CLUSIUM, 2004, p.29-43.

5. Mihail – Nicolae Stanca, Povestea magului călător în stele (o tratare numerologică), Studii și cercetări de dacoromânistică , anul V, nr.3, 4, 5, Editura Dacoromână, București, 2016, p.169-197.

6. Ovidiu Ţuţuianu, Mihai Eminescu spirit enciclopedic, Editura RAWEXCOMS, Bucureşti, 2015.

7. Ovidiu Ţuţuianu, „Proporția de aur” în opera eminesciană, Bucureștiul literar și artistic, Anul VII, nr.1 (64), ian., 2017, p.3; 17.
8. Ovidiu Ţuţuianu, Primele poezii eminesciene, Bogdania/Focşani, Anul VI, nr.43-44/ian.-feb. 2018,

p.16-19.

6 martie 2018

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.