DECEMBRIE LA LUNA

Lunile de iarnă sunt în general mai anoste şi
ne îndeamnă la meditaţie şi izolare. Credeam că şi
în acest an se va întâm
pla întocmai, dar m-am
înşelat.

Luna decemdrie în mod deosebit, a fost plină
de evenimente, care ne-au demonstrat că în comuna
noastră există oameni care să realizeze momente
deosebite pentru toţi locuitori comunei noastre.
Această lună, a debutat cu Ziua Naţională –
1 Decembrie, când Primăria Luna şi Consiliul
Local în colaborare cu Şcoala Gimnazială Luna,
Biserica Ortodoxă şi Asociaţia Femeilor Voluntare
Luna (AFV), au desfăşurat activităţile caracteristice acestui eveniment (slujbe religioase, depuneri
de coroane şi scurt moment patriotic) la cele trei
monumente ale eroilor din satele Gligoreşti,
Luncani şi Luna.

Tot cu această ocazie, la iniţiativa Primăriei
Luna, au fost sărbătorite cum se cuvine, în respect
şi admiraţie, în incinta Căminului Cultural
Prof.Ioan Mazere, 28 de fericite cupluri din
comună, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.
Familia veterană, cu 68 de ani de căsnicie, a fost
nenea Hada Mihăilă cu tanti Susana( din Pustă). În
cadrul acestui eveniment AFV, a prezentat un
frumos moment coral cu colinzi.

În decembrie a continuat derularea proiectului
– Înfiinţarea Centrului Comunitar pt. Romi – cu
fonduri FRDS, care cuprinde renovarea vechiului
corp de cladire al şcolii, şi implementarea programului – after school – pentru 120 copii romii şi din
familii defavorizate, în cadrul căruia li se oferă
acestora o masă caldă şi 2 ore pe zi de activităţi
extra-şcolare. Proiectul este susţinut din fondurile
comunităţii norvegiene, iniţiatorul este Primăria în
parteneriat cu Şcoala Gimnazială Luna şi Asociaţia
pt Incluziune Socială Câmpia Turzii (APIS). În
cadrul proiectului, în 10 decembrie, a fost sărbă-
torită cu fast, Ziua Internaţională a Drepturilor
Omului, împreună cu toţi partenerii, iar copiilor
înscrişi în proiect într-un cadru festiv, Moş
Crăciun le-a făcut o surpriză.

Deoarece in comuna noastră convieţuiesc în
armonie trei etnii, la Şcoala din Luncani a avut loc
Festivalul de folclor multietnic, unde fiecare etnie
şi-a etalat cu farmec dansurile şi obiceiurile
tradiţionale.

Cum este deja obişnuit, în decembrie – luna
bucuriilor – Primăria şi Consiliul Local au primit
colindătorii, în Căminul Cultural – au fost elevii
Şcolilor din comună, Ansamblul Folcloric din
Luna, Ansamblul de Dansuri Cununiţa de la Luna
şi AFV Luna, iar cei colindaţi au răsplătit colinda
cu 420 de pachete pentru toţi elevii şcolilor,
cozonaci, mere, covrigi şi nuci.

Bucuriile au continuat iar membrele ASV,
prin propriul lor efort (şi financiar) au oferit 120
de pachete cu alimente specifice sărbătorilor de
iarnă, persoanelor în vârstă din Luna. Momentul a
fost unul încărcat la maxim cu emoţie pură de
ambele părţi.

În ziua de Crăciun AFV a fost la colindat la
Biserica Ortodoxă Gligoreşti. Bucuria şi surpriza a
fost pe măsura evenimentului prezentat.
Anul 2015 s-a încheiat printr-un mesaj sincer
şi plin de respect cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi
a noului an, adresat de către d-nul primar Tor
Laurenţiu, în mass media locală şi în mediul
virtual, tuturor locuitorilor comunei noastre atât
celor de acasă cât şi celor plecaţi dar conectaţi la
locurile natale.

După modul cum am prezentat aceste evenimente, cred că o să-mi daţi dreptate că în comunitatea noastră se respectă încă tradiţiile, şi oamenii
sunt pentru locurile în care trăiesc.
Cu respect,
Ing. Susana Mirică Ocolişan

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.