Toadere TEODOR – CĂLĂTOR ÎN LUMEA FASCINANTĂ A ABSTRACTULUI MATEMATIC

Luna, acest teritoriu binecuvântat de
Dumnezeu care găzduieşte de peste 730 de ani o
comunitate de români îndârjiţi în lupta cu
vitregiile istoriei, demni, mândri şi pregătiţi în
orice moment de până acum să îşi apere
demnitatea cu orice preţ, fapt dovedit adeseori în
istoria lor seculară, oameni liberi în gândire, în
spirit, ambiţioşi şi pregătiţi să progreseze, să îşi
dea copii la şcoli pentru a-şi depăşi condiţia
socială, a fost de-a lungul vremii un receptacul
pentru aspiraţiile de progres şi prosperitate a
multor familii de români din Transilvania (din
zona văii Mureşului, din zona Hăşmaşului, din
zona Munţilor Apuseni), din sudul României de
azi, veniţi cu oastea marelui Mihai, Ban al
Craiovei şi domn unificator de ţară, rămas în
istoria naţională cu calificativul impresionant de
Viteazul, sau din diferite zone ale Moldovei,
fiind privită de noii veniţi ca o oază a speranţei
de progres şi mai bine, un spaţiu promiţător
pentru dezvoltarea şi împlinirea aspiraţiilor
familiare.

Această atracţie magică a acţionat în
toate perioadele fiind stimulată de factori interni
proprii comunei: pământul foarte fertil,
îndeosebi lunca Arieşului, apa curată şi uşor
accesibilă în izvoare de suprafaţă, situarea pe
malul înalt al Arieşului fiind ferită de periculul
inundaţiilor, situarea pe drumul naţional
(ulterior European) ce lega oraşele Târgu Mureş,
Luduş, Câmpia Turzii, Turda şi Cluj, şi de
factori externi cum au fost dezvoltarea
economică în zonă după primul război mondial,
catalizată de apariţia Uzinei Industria Sărmei din
Câmpia Turzii, apariţia şi dezvoltarea a însuşi
oraşului Câmpia Turzii, născut aproape odată cu
uzina.

Aşa se face că după război, în anii 40,
au coborât în Luna, pe valea Arieşului, din
verdele Munţilor Apuseni, din zona de piatră şi
pădure, din satul Finciu, comuna Călăţele, care
ofereau mai puţine şanse de dezvoltare şi
progres, patru surori: Ana, Maria, Vironica şi
Elena (Lina) Tripon. La început a venit Ana, cea
mai în vârstă, căsătorită mai întâi cu Ioan a lui
Catagole, apoi cu Ioan Kubik, muncitor la uzină,
care şi-au construit o căsuţă sub deal pe
drumeagul ce ducea spre Arieş. A venit apoi
Vironica, care s-a căsăstorit cu Simion Hetea
(Pifi) şi şi-a întemeiat familia în Luna, pe Vale
vis-a-vis de cei trei fraţi Giurgiu: Ilie, Gheorghe
(Boronescu) şi Aurel (Doctorul). Maria Tripon a
venit împreună cu familia: un copil mic Nicolae
şi soţul Teodor Toadere, croitor şi om harnic
pregătit să se califice şi să intre şi în marea
familie a muncitorilor din uzină. În final a venit
şi Elena (Lina) cu soţul, Aurel Vlaic, tot din
Finciu.

Plecarea Mariei şi a lui Teodor a fost
determinată şi de de problemele din familie:
părinţii soţului divorţaseră când el avea dor 2 ani
şi s-au recăsătorit fiecare mai târziu. Situaţia era
destul de complicată, aşa că tinerii soţi au decis
să îşi încarce tot avutul modest într-o căruţă şi să
se îndrepte şi ei în 1949 spre satul în care se
rostuise deja Ana, sora Mariei. Şi-au cumpărat
un teren şi şi-au construit în timp o casă în
Luna, pe Vale, având ca vecini pe Ion şi Ana
Mazăre (a lui Mămăliga), pe Matiaş – un sârb
ramas din razboi, Ilie al lui Sabin, a lui
Ţurcalău, Moaşa şi apoi al lui Şerban, al lui
Ciuca (care şi-a cumpărat primul televizor pe
vale) ş.a.. Valea satului colectează apa pâraielor
şi izvoarelor din hotar, din partea de vest (de
sub pista aerodromului militar) şi le duce într-un
sursur continuu şi liniştit spre Arieş, travesând
drumul ţării pe sub un pod de piatră cu parapeţi
din zid solid, a cărui boltă umedă şi răcoroasă
făcea parte din locurile pline de vrajă şi mister
ale explorărilor din copilărie. Acolo, în casa de
pe vale, s-a născut în 1952 cel de al doilea copil
al familie Toderaş, care, după propriile lui
mărturisiri, s-a bucurat de o copilărie de basm
ca-n povestirile lui Ion Creangă, trăită alături de
ceilaţi copii din sat într-o atmosferă de pace şi
linişte, de creştere economică, nu ferită de griji
şi lipsuri materiale, dar protejată de ocrotirea
părinţilor gata în permanenţă să ia asupra lor
povara greutăţilor vieţii. Maria, mama lui, ar fi
dorit o fetiţă după primul băiat şi de aceea
adeseori îl învelea cu năframa.

Rudele apropiate, constituite din familiile celor
patru surori ale mamei (au mai venit după ei
încă două, iar după 1965 şi două nepoate:
Vironica căsătorită cu Nicolae Moldan şi Florica
căsătorită cu Pătru Mazăre) trăiau din plin,
perfect integrate: munceau la câmp, participau la
clăcile organizate toamna în perioada
recoltatului, respectau şi savurau toate tradiţiile
şi obiceiurile locului, participau la petreceri, se
ajutau reciproc la diferite munci, la tăierea
porcilor pentru Crăciun, participau la nunţi şi
mergeau de Crăciun la colindat fără a fi
incomodate de restricţiile ideologiei oficiale a
vremii.

Îşi câştigau existenţa şi lucrând cu ziua
pentru oamenii mai înstăriţi din sat, cum erau
Urcan Constantin (poreclit Pontosu pentru că
juca foarte bine dansurile populare fecioreşti,
ponturile) sau Holăneasa, mama învăţătoarei
Haru, soţia învăţătorului Haru Victor. Ajutau la
clădirea stogurilor de fân, la strânsul recoltei, la
depozitarea porumbului cules în hambare, la
curăţat boabele de porumb de pe ştiuleţi, la bătut
pălăriile de floarea soarelui, la întins şi
împachetat foile de tutun ş.a.

Uneori, în timp ce cei mari lucrau, Holăneasa
aduna copii în jurul ei şi le spunea poveşti
pentru a sta liniştiţi. Toderaş îşi aminteşte că în
una din aceste împrejurări a fost lăudat că a
ascultat toată povestea până la şfârşit fără să se
mişte, vrăjit de farmecul povestirii.
În primii ani de şcoală primară drumul
era prin cimitirul satului, unde era tentat să
scormone după picioici (baraboi) ajungând la
şcoală murdar de pământ. Reclamat de
învăţătorul Haru Victor că vine murdar la
şcoală, mama i-a urmărit şi i-a descoperit
traseul. În fiecare an de Crăciun şi de anul nou
copilul Toderaş mergea cu copii la colindat şi cu
pluguşorul la pocnit. Atunci a trăiat adevărate
momente de graţie existenţială a căror frumuseţe
se relevă şi azi, la vârsta pensionării, în toată
splendoarea ei. În primii 7 ani vecinul lor, Ion
al lui Mămăliga, un om isteţ şi cu un dezvoltat
simţ al umorului, îl chema să îl colinde şi de 3-4
ori la fiecare Crăciun, amuzat de faptul că
pronunţa stălcit anumite cuvinte, dar niciodată
nu rădea de el în faţa lui. Prin anii 60, după ce
s-a introdus curentul electric pe vale şi a fost
instalat iluminatul stradal, el aruncând cu pietre
după păsări a spart primul bec electric de
iluminat public. A fost un copil năzbâtios, plin
de viaţă şi pus pe şotii. Îşi aduce aminte că, de
mai bine de 6 ori, omul de serviciu de la şcoală,
Ilie Seichei, a venit acasă la părinţii lui cu ramle
unor ferestre de la şcoală cărora părinţii trebuiau
să le pună geamul pe care el îl spărsese. Odată,
în una din recreaţii, a aruncat cu buretele după
colegul său Bogdan Vasile, care ferindu-se a
lovit şi a dezechilibrat trepiedul ce susţinea tabla
de scris care a alunecat şi a spart geamul…
Acasă obişnuia să alerge după toate carele şi
căruţele de pe drum pentru a se agăţa de ele,
pentru ase căriţa. Era atât de activ şi
neastâmpărat încât naşului său începuse să îi fie
teamă, când trecea pe vale cu carul, să nu cumva
să i se întâmple ceva rău.

Din clasa a V-a, a început să meargă în
vacanţe la lucru pe bani, cu ziua, la GOSTAT.
Copiii lucaru la răritul porumbului, la prăşit cu
sapa, sau la adunat fânul cosit. Transportul la
câmp îl asigura GOSTAT-ul cu remorca trasă de
tractor dimineaţa la dus şi seara la întoarcere.
Vara întreagă copiii din sat umblau desculţi. În
vacanţele de vară, după secerişul grâului, copiii
străbăteau miriştile prospăt secerate pentru a
culege ce rămânea în urma combinelor, resturi
care deveaneau hrana păsărilor din curte şi nu
numai.

În registrul amintirilor din copilărie a
păstrat o întâmplare plină de semnificaţii privind
condiţiile material modeste în care a trăit. Avea
o pereche de tenişi pe care îi proteja, aşa că în
una din zile, înainte de a începe jocul de fotbal
cu băieţii, şi-a descălţat tenişii şi i-a pus pe
marginea drumului. La plecare a uitat să îi mai
încalţe, obişnuit fiind să umble desculţ. S-a
întâmplat însă ca în acea după amiază să îi
viziteze un văr al tatălui său din Bucureşti,
inginer de meserie, care în drum spre Finciu s-a
oprit şi pe la ei pentru o scurtă vizită. Din
discuţia cu părinţii au decis să îi dea voie lui
Toderaş să meargă în excursie la Finiciu
împreună cu unchiul său. Din păcate, când să se
încalţe nu şi-a mai găsit tenişi şi, spre mare sa
dezamăgire, a ratat excursia.
La 14 ani, când a trebuit să îşi facă
buletinul de identitate, profesorii din şcoală au
observat că în Certifcarul de naştere numele său
avea prea multe consoane şi nu era scris foarte
clar, astfel încât a fost necesară o decizie în
instanţă pentru corectarea şi refacerea actului.
Iarna femeile din Luna puneau războiaele de
ţesut în funcţiune. Şi mama lui avea război şi
ţesea cuverturi de pat, lipidee, cum le spuneau
lunenii, din lână şi bumbac, cu desene florale
complicate, în iţe multe. Toderaş o ajuta pe
mama lui la ţesut în diferitele faze ale procesului
de lucru (vopsit lâna, urzit, ales iţele, făcut ţevi,
ridicat scândura după iţe pentru ţesut etc.) astfel
încât a învăţat şi ştie să ţeasă şi lipidee.

Înzestrarea sa pentru matematică era una
de mare excepţie. Încă din clasa a VIII-a a
început să rezolve şi să trimită rezolvările de
probleme din gazeta matematică, numele lui
fiind nelipsit din lista rezolvitorilor de probleme
publicată în gazetă.

A intrat la liceul teoretic din Câmpia Turzii,
astăzi „Pavel Dan”. Şi în liceu a privit şcoala ca
o joacă. În cl. IX-a şi a X-a a participat la
Olimpiada de fizică deşi şi profesorul de
matematică, Bogdan Ioan, îi ceruse sa mergă la
matematică. Din păcate, Olimpiadele erau
organizate toate în aceeşi zi, aşa că a trebuit să
aleagă. În a X-a, după Olimpiadă, dimineaţa la
şcoală, a rezolvat tema de matematică la tablă
pentru colegi, dar la oră s-au controlat caietele şi
fiindcă nu aveam tema scrisă în caiet a primit
un doi ( ştia că este din cauza neparticipării la
Olimpiadă).

Profesoara de Limba Română l-a lasat
corigent în trimestrul I pentru a-l determina să
înveţe şi să obţină şi el măcar o notă mare la ea,
dar după prima notă de nouă, a revenit la notele
de cinci şi de şase. Părinţii îl îndemnau şi îl
sfătuiau să înveţe şi să ajungă măcar un maistru
(tatăl lor era macaragiu la ISCT, unde a lucrat
foarte puţin şi mama).

Datorită rezultatelor deosebite obţinute
în rezolvarea problemelor din Gazeta de
matematică, a fost mai uşor examenul de
admitere la facultatea de matematică din cadrul
Universităţii „Babes-Bolyai” (UBB), examen ce
a avut loc în anul în care a apărut şi
specializarea informatică. Aici a avut parte de
profesori şi colegi foarte buni (atmosferă
favorabilă) şi i-a fost uşor să înveţe. Fără să ştie
că există o astfel de bursă de merit, în anul II, i
s-a acordat 12 luni bursa republicană (una pe
toată facultatea, cât un salariu şi se acorda
pentru un student cel mult un an de studiu).
Mama, văzând că avea note mari la un moment
dat i-a spus: „Eu sţtiu ca învâţând mult la
matematică poţi sa înnebuneşti. Pentru noi nu-i
nevoie să înveţi ca să iei numai 10”. Altă dată
tatăl i-a luat indexul (carnetul de note) pentru a-l
duce să-l arate colegilor de seviciu. Urmarea
cursurilor universitare a fost o bucurie mare
pentru familia lor. Au urmat aceste cursuri şi
fratele şi surorile lui.

În anul IV de facultate s-a căsătorit cu
Maria-Elena (Mariana), colegă de an. Socrii lui:
Iosif, nascut în Gherla, cu tată armean şi mamă
de naţionalitate germană, şi Elena cu tatăl
oltean şi mama de naţionalitate geramnă din
Banat din comunitatea de şvabi, au locuit mult
timp la Chişineu-Criş şi acum sunt înmormântaţi
în Cluj. Ei i-au ajutat cu tot ce au avut şi au
putut, le-au crescut fetele şi când ele au ajuns de
şcoală au vândut la Chişineu-Criş şi s-au mutat
într-un apartament la scara vecină cu ei, care era
cumpărat şi pregătit din timp. Pentru nunta lor,
mama lui a compus o chiuitură lungă, care i-a
făcut pe mulţi participanţi să plăngă de emoţie
şi bucurie. În seara nunţii lor, pe 19 iulie,
înainte de Sfântul Ilie, s-a dezlănţuit o furtună
cum nu mai fusese în Luna, cam 30 minute, cu
pomi rupţi, ţigle aruncate de pe acoperişuri,
ploaie şi vânt foarte puternic.

La repartiţie, din cele 11 locuri de
muncă în Cluj (7 la buletin şi 4 la medie) două
au obţinut ei: Toderaş la „Sanex” şi soţia la
Liceul de Informatică. După 2 ani s-a mutat cu
serviciul la Centrul de Calcul al Universităţii, de
unde în 1986 a trecut prin concurs la facultate,
pe post de asistent. Au urmat 11 ani, din1975 în
1986, în care nu s-a scos niciun loc la doctorat şi
apoi s-a înscris la prof. Marusciac Ioan în
domeniul Optimizare Matematică (sau Cercetare
Operaţională) cu tema „Metoda elipsoidului”
(adică optimizare liniară, îmbunătăţirea metodei
simplex de programare liniară). Şi-a finalizat
doctoratul, a obţinut titlul de doctor în
matematică şi prin concurs a ajuns cadru
didactic la Universitatea Babeş – Bolyai, unde
lucrează şi în prezent.

În 1981, la numai 58 ani, a murit tatăl
lui iar 11 ani mai târziu, în 1992 i-a părăsit şi
mama. Mormântul lor este în Cluj, în cimitirul
dintre cartierele Zorilor şi Mănăştur, cartiere în
care locuiesc câte 2 fraţi din cei patru, Lenuţa şi
Nicu în Zorilor, iar el şi Mia în Mănăştur.
Părinţii lui au fost oameni remarcabili, au
muncit din greu (tata 3 schimburi la uzină şi
apoi acasă ca şi croitor, iar mai rar şi la câmp).
Au ştiut să îşi crească copiii în cultul, respectul
şi dragostea faţă de muncă, le-au făcut
copilăriile fericite şi au dat societăţii româneşti
contemporane oameni de mare valoare.

Tinerilor soţi li s-au născut: în 1977
Cristina, în 1978 Ioana, în 1983 Adriana, în
1984 Daniela şi în 1988 Corina. Au decedat
Cristina la 3 zile dupa naşterea Ioanei (avea 1 an
şi 4 luni) şi Daniela în 2006 (avea 22 de ani şi
era studentă la Ştiinţe Economice secţia
germană, colegă de grupă cu Adriana). Ioana
(avocat la Baroul Cluj) e căsătorita cu Mişu
(medic de medicina muncii) şi au o fetiţă
Alexandra – deocamdată singura nepoţică, care
în septembrie împlineşte 8 ani şi este elevă în
clasa I-a în Reims (Franţa). Adriana este
absolventă de matematică-informatică în limba
germană şi ştiinţe economice în limba germană,
are o firmă în Cluj împreuna cu alţi doi asociaţi,
este căsătorită cu un bas-bariton ce cântă
muzică de operă prin Germania (Gissen,
Rostock) şi îşi doresc copii. Corina este medic
stomatolog, lucrează în Cluj şi pe 30 august
2015 va avea nuntă cu Horea (absolvent de
Informatică în limba engleză şi lucrează ca
expert în IT).

La Luna au vândut casa şi grădina, dar
mai au la asociaţie foarte puţin teren.
În plan social, din 1997 până în 2012 a
fost preşedinte al Sindicatului UBB al
sindicatului din învăţământul superior, în
Federaţia „Alma-Mater”. Principala realizare a
fost redobândirea unor drepturi salariale
neacordate de guvernul „Boc-Băsescu” (Legile
221 şi 330) deşi alte drepturi pierdute nu le-a
câştigat în instanţă (tăierile de 25%). A negociat
contracte de muncă şi a facut cât a putut de mult
pentru oameni.

Acum consideră că şi-a atins limitele, îi
cere lui Dumnezeu iertare de păcate, aşteaptă
pensionarea şi-şi doreşte linişte, iar celorlalţi la
fel ca şi lui, multă sanatate şi tot ce-şi doresc ei.
Din 2005 şi-a cumpărat un teren şi din 2007
foloseşte cabana de la Râşca (lângă Lăpuşteşti)
unde soţia seamănă flori, au câţiva arbuşti,
pomi, zmeură iar el coseşte iarba cu motocoasa.
Acolo este spaţiu pentru toţi şi toţi din familie se
simt forte bine.

Parcursul profesional de mare excepţie
este reflecat sintetic în tabelul de mai jos, cu
precizarea că în lista lucrărilor ar mai fi câteva
pe care nu le-a mai notat.

 

1. Domenii de interes ştiinţific
Teoria Grafurilor;
Matematica discreta;
Teoria şi modelarea sistemelor.

2. Limbi străine cunoscute Franceza, engleza citit

3. Brevete, invenţii, aplicaţii soft
Sisteme pentru:
Evidenta studentilor la UBB;
Model pentru expoatarea sari prin dizolvare;
pentru ICPMSN Cluj – Napoca;
Gestiunea facturilor; pentru Electrometal
Cluj-Napoca;
Ordonantarea activitatilor; pentru constructia
FAIMAR Baia – Mare;
Biblioteca matematica; pentru ITCI Cluj –
Napoca;
Calculul salariilor; pentru ACMM Cluj –
Napoca;
4. Activitate didactică

Algoritmica grafelor: curs, seminar şi
laborator;
Modelare cu ajutorul retelelor Petri: curs şi
seminar;
Capitole speciale de teoria grafelor: curs şi
seminar;
Comunicare în internet: curs şi seminar;
Mutimedia şi invatamant la distanta: curs şi
seminar;
Matematici discrete: curs şi seminar;
Limbaje formale: curs,seminar şi laborator;
Bazele informaticii I: seminar şi laborator;

Comuna Luna, Şcoala din Luna, toţi prietenii
rudele şi cunoscuţii pot fi bucuroşi şi mândri pentru
acest model uman cu o existenţă completă şi
exemplară, în care strălucesc ca un giuvaere de mare
preţ, performanţa omenească impresionantă şi o
modestie copleşitoare. Primul lucru care mi l-a
transmis, după ce acceptat cu mare greutate,
prezentarea personalităţii lui în această rubrică a
revistei a fost rugămintea de a nu fi lăudat şi gândul
mi-a fugit imediat la finalul poemului Scrisoarea II în
care geniul lui Mihai Eminescu privea critic şi sever
micimea lumii în care trăia, şi-şi explica ezitarea de a
scrie de teama de a nu ajunge să fie lăudat
reprezentaţii năravurilor dominanţe ale vremii sale,
care din nefericire nu sunt departe din acest punct de
vedere de vremurile în care trăim noi, această
atitudine regăsită în rugămintea menţionată este este
concluziv exprimată în versurile:

”De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu
cumva
Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda.
Dacă port cu usurintă şi cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.”
Eu nu pot decât să mă înclin în faţa
realizărilor lui să îl felicit pe prietenul meu din
copilărie şi să îi urez la rândul meu multă sănătate şi o
viaţă lungă şi fericită.

Gheorghe Indre

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.