DEMONUL DIN CĂLIMARĂ ŞI PROBLEMATICA ZI DE 23 AUGUST

(Fragment din studiul De la Mihai Viteazu la
Mihai Viteză)

Într-un raport datat 21 iulie 1975 al
Unităţii Speciale „S”, din cadrul Ministerului de
Interne, care monitoriza corespondenţa lui Pamfil
Şeicaru, de acum stabilit la München, în R.F.
Germania, sunt redate comentariile făcute de
marele jurnalist şi exilat într-un material adresat
surorii sale din România, Maria Ionescu, vizavi de
dorul de ţară, dar şi de unele aspecte în genere
cunoscute cândva, în parte cam uitate azi, ca de
pildă: „Şi demonul politic din călimară, demon din
călimară pe care vroiesc să-l izgonesc, a acoperit
drumul spre ce vreau să mă îndrept: literatura. Va
trebui să scriu un volum – 23 August 1944 – care
este concluzia fatală a tuturor erorilor politice
acumulate de la 1919 până la lovitura de stat dată
de un rege […] sfătuit de mama lui, Elena de
Sparta, care servea politica engleză şi precipita
capitularea en rase campagne, cum se numeşte în
drept internaţional capitularea fără condiţii.
Interesul? Churchill alături de Roosevelt au
susţinut capitularea fără condiţii; Churchill între
altele, lupta pentru restaurarea monarhiei în
Grecia. Lordul Moran1 – medicul şi prietenul lui
Churchill, da în memoriile lui date asupra luptei pe
care a dus-o premierul britanic cu proprii[i] lui
colaboratori care erau împotriva Elenei – femeia
miracol – care a făcut, contrar legilor biologice, un
copil de 4 kilograme în şase luni şi jumătate.
Onorabila prinţesă de Sparta trecuse Rubiconul
înainte de căsătorie şi a urât poporul nostru, deci
nu-i păsa de consecinţe când împingea pe […] fiu
să facă lovitura de stat, capitularea fără condiţii,
aşa cum o cerea Churchill. Voi poate nu ştiţi sau
aţi uitat că la naşterea excesiv de prematură a lui
Mihai s-a dat un comunicat de medici mamoşi,
1 Charles Wilson, întâiul Baron Moran (1882–1977).
afirmând că naşterea este normală. Bineînţeles că
poporul român, care suferă de toate beteşugurile,
dar nu de prostie, a înţeles enigma miracolului
biologic a lui Mihai şi i-au dat porecla MihaiViteză.”2

Ceea ce mai mult ca sigur că nu intuia
destul de „beteagul”, dar altminteri deloc prostul
popor român atunci când îl „botezase” Mihai
Viteză pe respectivul e că nu va trece nici un sfert
de veac şi porecla s-a transformat în renume,
rapiditatea cu care acesta a manevrat la 23 august
1944 fiind deja de domeniul legendei. Una deloc
convenabilă lui Şeicaru care, nevoit să rămână în
exil până la moarte, tuna şi fulgera de la München,
dând vina pe „demonul din călimară”: „În
noiembrie 1943, din iniţiativa Rusiei sovietice, s-a
început la Stockholm, prin ambasadoarea
Kollontai 3 , negocieri în vederea încheierii unui
armistiţiu cu România. Evident, se trata cu
guvernul mareşalului Antonescu; fireşte, guvernul
englez a fost interesat şi în decembrie a vorbit la
radio BBC (Londra) Wickham Steed4, care m-a
atacat, că Pamfil Şeicaru – adică eu –, persistă să
înşele opinia publică românească atribuind
Sovietelor intenţii pe care nu le au. De exemplu,
tendinţa lor de expansiune către Marea Egee şi
Mediterana. «Eu nu cred că D[om]nul Pamfil
Şeicaru să fie rău informat”, i-am răspuns. A
revenit din nou şi a încheiat sfătuind poporul
român, din iubirea pe care i-o purta, să capituleze
imediat. Comentariile lui Steed s-au făcut în
primele zile ale lunii decembrie şi replicile mele
au apărut la 3 şi 5 decembrie 1943. La al doilea
răspuns, Steed a renunţat să dea sfaturi amicale.
Ori de atunci au trecut 32 de ani. De unde să fie
informaţi cei care au azi 40 de ani, când atunci
aveau 7 ani! Şi nici acei care aveau 50 de ani nu
puteau să fie informaţi.

7De aici, cred eu,
necesitatea imperioasă de a pune în lumina
adevărului originile şi factorii determinanţi ai
loviturii de stat de la 23 August 1944. La radio
Londra erau în 1943 o serie de români care
serveau emisiunea şi limba română. Ori ar fi fost
de aşteptat un protest sub forma unor emisiuni de
la un post în care se recomanda capitularea fără
condiţii. Nicio reacţiune. Şi aceiaşi oameni se agită
azi spre a forma un nou Comitet Naţional, fireşte
cu asentimentul lui Mihai care să le dea

«autoritatea morală şi juridică», în calitate de erou
al capitulării en rase campagne. De 30 de ani asist
în exil la o vastă impostură care vrea să-şi acopere
inexistenţa prin binecuvântarea fostului rege. Ori
trebuie spulberate toate imposturile printr-o
expunere documentată a politicii României de la
ianuarie 1919 şi până la august 1944. Şi o voi face.
Iată cum se amână din nou renunţarea mea la
dezbaterea problemelor politice. Mă simt obligat
să pun la punct toate falsificările. Şi o voi face.
Neîndurat este demonul politic din călimară.
Întrebarea este: servesc minciunile promovate ca
adevăruri intereselor poporului român? Categoric,
nu…”5

77777Şi totuşi, an de an, fie de Ziua Eroilor sau
de Ziua Armatei (care, culmea potrivelii, pică
exact în ziua de naştere a fostului rege!), dar mai
ales de 23 August, pe posturile de televiziune
îndeosebi se promovează tot felul de neadevăruri –
nu zic, se promovează şi adevăruri! –, unul dintre
acestea fiind legat de marea dilemă: a fost sau nu a
fost „regele” inspirat atunci, la 23 august 1944,
când şi-a arestat comandantul armatei (respectiv
pe mareşalul Ion Antonescu ), fiindcă în loc să
depună armele, acesta s-a arătat hotărât să mai dea
măcar o ultimă luptă cu cotropitorul, şi l-a pus la
dispoziţia lui Stalin, în vreme ce el a rupt-o la
sănătoasa, către munţi, cu tot cu regină-mamă, ca
să-şi salveze pielea? Sigur, dacă am întreba un
politician ce şi cum vizavi de acest aspect,
răspunsul ar fi extrem de nuanţat deşi nu încape
vorbă că favorabil respectivului, atâta doar că nu
toţi suntem şi politicieni, ba din contră. 7

Aşa se face
că, în fiecare an, invariabil, apropiindu-se luna lui
Gustar, nefiind eu politician ci cu totul altă specie
de pământean, gândul îmi fuge la două momente
capitale din istoria României Eterne legate,
ambele, de una însă nici pe departe şi aceeaşi zi…
În primul rând, gândul îmi fuge la Călugărenii
acelui fabulos 23 August (13 August după vechiul
calendar) 1595, când voievodul Mihai Viteazu,
deşi comanda o armată de zece ori mai mică decât
a lui Sinan Paşa, l-a făcut pe acesta din urmă să
muşte ţărâna inclusiv la propriu, otomanul
pierzându-şi ultimii săi doi dinţi, spun cronicarii,
în sfântul pământ valah pe care venise să-l
cotropească. Iar în al doilea rând, desigur, ajung şi
la relativ recentul eveniment din acea vară
fierbinte a tinereţii bunicilor mei, adică la 23
August 1944, când hoardele înstelate cu roşu,
prăvălindu-se dinspre străfundurile Asiei, precum
odinioară năvălitorii celui dintâi mileniu de după
Hristos, ajunse tot cu probleme de „afaceri” de jaf
şi silnicie pe pământ românesc, graţie „mutării
5 Ibidem, inclusiv f. 329.
regale” de la Palat au fost primite cu flori în loc de
gloanţe, cu hambarele pline cu grâne în loc de
scrum şi cenuşă şi cu cramele doldora de butoaie
cu vin în loc de râuri secate şi fântâni cu apa
otrăvită, precum era obiceiul pe vremea lui
Decebal, a legendarului Ţepeş ş.a.m.d. Şi mă
întreb, oare, atât de mult să fi decăzut românii în
trei secole şi jumătate, doar, de la Mihai Viteazu la
Mihai Viteză? În condiţiile în care, din perspectiva
militarului vorbind, având în vedere existenţa
frontului cuirasat Focşani–Nămoloasa–Galaţi
(destul de bine pus la punct la ora aceea, o ştiu din
surse demne de respect, nu cum au încercat să
acrediteze ideea unii „specialişti”) şi, mai ales,
într-o a doua fază, lanţul Carpaţilor, istoria
românilor s-ar mai fi putut îmbogăţit cu cel puţin
un Călugăreni ori Mărăşeşti?

E mult de comentat
aici, dar la ce rost, îmi vine să spun, atâta vreme
cât trista realitate este aceea care este? Cum spaţiul
presează, mă mulţumesc să constat numai că parcă
niciodată adevărul acelui proverb cu armata de lei
condusă de un batal (care e net inferioară uneia de
oi conduse de un leu) n-a fost mai limpede ca în
cazul celor doi Mihai, ambii cu aceeaşi
ascendenţă, pe undeva (se zice că şi eroul de la
Călugăreni ar fi avut ceva sânge de grec!), cu
aceeaşi misiune nobilă şi totuşi atât de diferiţi din
punct de vedere al caracterului, al calităţilor fizice,
dar îndeosebi psihice şi, plecând de aici, al
destinului istoric. Unul care aici, pe pământ, nu a
trăit nici 45 de ani, dar care în inima românilor va
rămâne în eternitate, şi celălalt, căruia Dumnezeu
i-a dat zile cât de două ori peste ale celui dintâi,
dar care, cu toate acestea, va rămâne palida figură
a unei file de carte peste care orice român demn va
trece cu jenă. Şi mă mai întreb acum, în pragul
unei noi deşi problematice aniversări, oare, cât de
bleg şi uituc să fii, ca român, ca să-i treci cu
vederea unui astfel de personaj care putea avea
totul la picioare cu un singur gest, nici într-un caz
însă acela prin care a pus ţara pe tavă celui mai
perfid şi periculos dintre inamicii României
moderne, anulând dintr-un foc trei ani de jertfă
eroică a sute de mii de ostaşi români, până la
Stalingrad, şi antamând alte sute de mii de jertfe la
vest de Tisa, pentru iluzoria cioară a păcii de pe
gardul Londrei? Cum să-i cânţi osanale şi să-i
dedici emisiuni la televiziunea naţională unui
eunuc care a oferit ţara intactă agresorului, ca să o
poată jefui în voie, şi i-a mai şi făcut cadou apoi
sute de mii de soldaţi pe post de carne de tun, în
schimbul a două avionete şi o „jucărea” pe care, la
vremea lui, Avram Iancu, într-o situaţie cumva
similară, a respins-o cu dispreţ, spunând că el nu
pentru aşa ceva s-a bătut?

Sărmanul Şeicaru!… Deşi, ocazional, a
mai combătut pe marginea subiectului, avea să
treacă Styxul fără să mai apuce să încadreze
definitiv, cum şi-ar fi dorit, acest accident al
istoriei noastre recente!… În ce mă priveşte, mă
consolez cu iluzia că istoria de mâine va pune,
oricum, mai devreme sau mai târziu, lucrurile la
punct, în sensul că respectivul individ, căruia
Dumnezeu i-a dat destule zile ca să-şi poată
admira „opera”, va avea o pagină modestă şi tristă,
de va fi să o aibă, în Marea Carte a Neamului, ca
însăşi viaţa lui de epigon, în vreme ce steaua
bravului de la Călugăreni va străluci tot mai intens
într-o Românie mereu trădată, uneori şi învinsă,
dar niciodată îngenuncheată definitiv.
Dan Gîju

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.