MIHAI VITEAZUL ŞI COMUNA LUNA

A vrut Mihai Viteazul să poposească la Luna ?

( fragment din lucarea ”Comuna Luna istorie. Trăinicie
şi adevăr pe Valea Arieşului, Ion Mazere Luneanu,
Editura Perfect service, Bucureşti 2008)

Iată o întrebare ce se desprinde dintr-un
document
1 a cărui supoziţie produce pentru
Comuna Luna o adevărată senzaţie. E vorba de o
scrisoare a lui Mihai Viteazu, către Ştefan Josika,
cancelarul Transilvaniei datată iunie 1595
2. Printre
altele în scrisoare se aminteşte cancelarului de
localitatea Luna. Mai întâi să reconstituim cadrul
istoric în care a fost elaborată scrisoarea.
La 1595 în Ţara Românească era domn
Mihai Viteazu din 20 februarie 1594 (numirea o
avea din septembrie 1593), iar în Transilvania era
domn Sigismund Bathory.
Turcii şi-au extins mult imperiul, instalând
paşale la Timişoara şi Buda, de unde ameninţau
centrul Europei. Ţările Române şi Transilvania,
recunoşteau suzeranitatea turcilor şi plăteau tribut.
În aceste condiţii, Papa în înţelegere cu Austria,
Spania şi Veneţia, pun la cale o cruciadă împotriva
păgânilor, în care scop Transilvania şi Ţara
Românească, trebuiau scoase de sub influenţa
turcilor pentru a slăbi flancul drept al acestora. În
plus se prevedea ca acestea să fie angajate în luptă
cu toate forţele umane de care dispuneau pentru a
duce greul acestei campanii.

Cruciada se
pregăteşte în secret, apoi mai deschis. În cele din
urmă Mihai Viteazu, în schimbul ajutorului promis
de Sigismund Bathory, din mai 1595 recunoaşte
suzeranitatea acestuia şi nu mai plăteşte tribut
turcilor.
În acest climat istoric a fost emisă scrisoarea
amintită.

În scrisoare, Mihai Viteazu se referă la
discuţiile purtate cu căpitanul Gheorghe Palaticz,
sol a lui Sigismund Bathory. Cu acest prilej Mihai
îl asigură pe Ştefan Josika, cancelarul
Transilvaniei, de toată bunăvoinţa, cu condiţia de a
fi ajutat şi el de principele Transilvaniei. De
asemeni, îl înştiinţează că va trimite ca reprezentat
la nunta principelui pe fiul său, Nicolaie Pătraşcu.
Îl mai roagă pe cancelar să intervină pentru a
obţine de la principele Transilvaniei un castel, sau
o moşie – Luna sau alta mai mare, unde să se poată
retrage cu familia şi o parte din boierii credincioşi,
în caz de insucces împotriva turcilor.

Deocamdată nu suntem în posesia
răspunsului, dacă el a fost dat de cancelar şi nici a
altui document mai explicit. Ca atare rămâne
ipotetică precizarea Comunei Luna solicitată de
Mihai Viteazu. Totuşi, în favoarea acesteia pare să
pledeze faptul că în urma conspiraţiei de la Cluj
împotriva lui Sigismund Bathory (septembrie
1594) unii nobili filoturci au fost decapitaţi, iar
„Ioan Gerendi, posesorul castelului din Grind” şi a
întinselor moşii, inclusiv moşia din Luna „aflat
printre conspiratori, a fost dezmoştenit de castel şi
toate moşiile”.

Deci la data scrisorii, moşia
Gerendi se afla în mâna principelui. În plus,
profesorul Coriolan Suciu, în Dicţionarul istoric al
localităţilor din Transilvania p. 365, identifică
localitatea Luna din scrisoarea lui Mihai Viteazu
cu Luna de Arieş, judeţul Turda.
În acest context, ne întrebăm sub rezerva
aprofundării celor din scrisoarea cu pricina, de
unde cunoştea Mihai Viteazu localitatea. A fost el
personal pe aceste meleaguri, sau vreun căpitan,
ori vreo solie a sa? Dovezi nu avem, iar dintr-un
hrisov al său rezultă doar că a fost în Transilvania
în iunie 1593 câteva săptămâni, în urma implicării
într-un complot împotriva domnitorului Alexandru
cel Rău. Unde? Nu specifică.

Oricum, rămâne un fapt istoric incontestabil
că la data respectivă comuna Luna era o
comunitate bine consolidată în centrul
Transilvaniei, iar dacă a constituit prilej de
aranjament între cancelar şi Mihai Viteazu,
credem posibil şi pentru faptul că populaţia sa era
formată numai din români. Întrucât la 1597
localitatea apare într-un alt document cu
denumirea de „Olah Lona” (Luna românească) cu
ocazia donării acesteia de către Sigismund
Bathory, rudeniei sale Barbára Fűzy
3, care nu este
altcineva decât soţia cancelarului Ştefan Josika.
O întrebare se mai ridică legat de scrisoarea
amintită. E o simplă coincidenţă că Mihai Viteazu,
purtat în triumf din victorie în victorie, speranţa
tuturor românilor şi a întregii creştinătăţi, în anul
1601 cu oastea mult slăbită, într-o situaţie critică
şi-a stabilit tabăra pe platoul din marginea Turdei?
Prin prisma scrisorii întrebarea capătă şi alte
valenţe. Să se fi oprit Mihai Viteazu pe acest
platou al Turdei şi nu în altă parte, pentru a-şi
trimite iscoadele să cerceteze drumul care
devenise periculos, cunoscut fiind că în acea
perioadă mulţi secui din scaunul secuiesc Arieşul,

lefegii, angajaţi în armata sa l-au părăsit?

Sau
eventual s-au oprit aici să analizeze abaterea în
drum spre Făgăraş pe valea Arieşului, prin Luna,
apoi pe Valea Mureşului. Itinerariul era ceva mai
lung, dar evita traversarea scaunului secuiesc
Arieşul, prin partea sa cea mai dens populată de
secuii ce-i deveniseră ostili. Sau eventual pentru a-
şi trimite vreun căpitan prin satele româneşti de pe
Valea Arieşului: Luna, Sâncrai, Urca, Vaidasig
etc. sau Cetatea Uioara stăpânită de banul
Mihalcea, pentru a-şi împrospăta forţele.
În situaţia creată să nu neglijăm un fapt
arhicunoscut că Gheorghe Basta, rival învederat,
nutrind scopuri meschine, îl urmărea pas cu pas şi
se împotrivea apropierii lui Mihai de Făgăraş, de
unde putea primi ajutoare din Ţara Românească.

Supoziţii care de fapt rezultă şi dintr-un
document puţin cunoscut referitor la uciderea lui
Mihai Viteazu, descoperit într-o bibliotecă din
Berna – Elveţia – „Basta suspecta pe Mihai că
strângea mereu oameni. Pentru aceasta era cu ochii
pe el să-i observe toate mişcările, cum el trimitea
adesea curieri în diferite părţi şi alţii asemenea
veneau la el şi nu ştie de unde…”
4.

Prin urmare una din ipoteze sau toate
laolaltă rămân nu numai verosimile ci şi logice.
Sunt realităţi şi nu-i puteau scăpa din vedere lui
Mihai Viteazu ca bun organizator şi strateg militar,
în acele momente critice pentru el şi oastea sa
atunci împuţinată.

Sigur rămâne, ca o fatalitate a istoriei,
punctul terminus al călătoriei domnitorului prin
Transilvania pe care o dorea a românilor, şi
sfârşitul tragic al vieţii sale, pe platoul din
marginea Turdei, platou de unde se vedea comuna
Luna, localitatea aceea amintită cu ani în urmă, în
istorica sa scrisoare pentru a-i servi eventual loc de
refugiu în vreme de restrişte.

Sigur rămâne şi faptul că, Gheorghe Basta,
în meschinăria sa, invocând alibiul unei trădări, a
dat ordin colonelului Pezeu care trimite o
companie de valoni sub conducerea ofiţerilor
Jaiqaes şi Martague să-l aresteze pe viteazul
domnitor al românilor. Astfel în dimineaţa zilei de
9 august 1601 când secerişul era în toi „în uşa
cortului fiind somat, Mihai a spus
BA şi nu s-a
predat ucigaşilor lui Basta
5”. Şi n-a mai avut timp
în faţa trădării decât să facă un tur de orizont cu
mâna pe secure poate în cădere, cât putea cuprinde
din pământul Transilvaniei în ultima clipă a vieţii.
Un tur de orizont în care ochilor săi mari înainte
de a-i închide definitiv, nu i-a scăpat credemo
Coasta cu Pădurea şi pământurile comunei Luna
aflate la un pas, spre care a tins, dar n-a mai putut
ajunge decât cu ultima privire.

Alături de Mihai, în câteva clipe „17
cadavre ale însoţitorilor, ce i-au sărit în ajutor,
zăceau scăldate în sângele lor cald”. Făţărnicia şi
ura deşănţată de care erau stăpâniţi iniţiatorii
crimei se desprinde şi din înscrisul aşezat pe
mormântul domnitorului român, al cărui conţinut
hârtia cu greu îl tolerează (v. anexa 11). La câteva
zile „19 august 1601 va sfârşi sugrumat din
ordinul aceluiaşi Gheorghe Basta şi banul
Mihalcea Caragea” (6.), căpitan al cetăţii Uioara
(de cealaltă parte a comunei Luna), locţiitor pentru
Transilvania şi cel mai apropiat colaborator al lui
Mihai Viteazu în campania sa pentru unificarea
tuturor românilor.

În asemenea împrejurări nu trebuie să
surprindă pe nimeni dacă asociem numele de
Giurgiu, Fetiţă, Hada, Moldan, Mazăre,
Moldovan, Tulai, Vlad, Novac, Măhăcean,
ultimele trei dispărute din sat, ca rezultat al
metamorfozării băştinaşilor cu o parte din oştenii
voievodului, scăpaţi cu viaţă. Oştenii, după
decapitarea lui Mihai Viteazu şi a altor căpitani sau risipit în toate direcţiile. Unii probabil primiţi şi
protejaţi de luneni şi satele apropiate şi-au unit în
continuare destinul în lupta pentru libertate.
Ion Mazere Luneanu

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.