Ninge la Turnu Măgurele

De dimineaţă, începuse să ningă, mărunt şi liniştit,
aşezată, cum spun bătrânii. Era la jumătatea lui
decembrie. Câmpul avea nevoie de zăpadă. Odată
pentru apa care să intre în pământ şi pe urmă
pentru a proteja plantele în caz de îngheţ. Apoi, să
nu uităm că se apropiau sărbătorile şi toată lumea
aştepta ninsorile, ca să nu mai vorbim de copiii ce
intrau curând în vacanţă. Până şi tăiatul porcilor,
cu întreg ritualul specific, avea alt farmec cu
zăpada în curte.

Ninsoarea era aşteptată şi dorită până şi de
grăniceri, în ciuda faptului că le aducea destule
greutăţi. Cei de la şes nu aveau schiuri ca la
munte, astfel că mersul pe jos, inventat de
grăniceri, cum se glumea, devenea mult mai
anevoios. Ce să mai vorbim despre umezeala
permanentă de la picioare, având în vedere
încălţările destul de uzate care adeseori luau apă.
Aşa că, după ore bune petrecute în zăpadă, pe
timpul serviciului de pază, militarii se întorceau în
cazarmă uzi şi înfriguraţi.

În schimb, mantia albă de zăpadă,
aşternută peste câmpuri, devenea un excelent
mijloc de control, pe spaţii întinse, oferind
grănicerilor posibilitatea să descopere urmele
oricăror persoane pătrunse în zonă, în ambele
sensuri faţă de frontieră. Un alt mare câştig era
vizibilitatea sporită pe timp de noapte, astfel încât
patrulele şi posturile grănicereşti sesizau mai uşor
siluetele pe zăpadă, în timp ce grănicerii erau
ascunşi în costumele albe de mascare.
Maiorul Bălănescu Ioan, şeful de Stat
Major al Batalionului de grăniceri, privea pe
fereastra de la birou, direct pe câmp, cazarma
unităţii fiind aşezată la marginea localităţii, spre
Dunăre, până unde mai erau vreo patru kilometri.

Începând cu ultima lună de toamnă, uneori şi mai
repede, în lunca fluviului se lăsa o ceaţă deasă de
nu vedeai la câţiva metri. Acum ninsoarea se
înteţise bine şi începuse să se aşeze, vizibilitatea
reducându-se la fel ca pe ceaţă, ceea ce îngreuna
orientarea militarilor în teren.
Ofiţerul a cerut legătura telefonică cu toţi
comandanţii de companie din sectorul de
responsabilitate, de la Jiu şi până la Vedea.

De
peste tot i s-a raportat că începuse să ningă şi era
ştiut că, de regulă, ninsorile ce se porneau
dimineaţa erau de durată şi aşezau zăpadă mare.
Le-a cerut să se ocupe în primul rând de asigurarea
echipării corespunzătoare a oamenilor şi
planificarea lor în serviciu în două trimiteri. I-a
atenţionat, totodată, că vor primi telefonic şi o
dispoziţiune de pază a comandantului de batalion,
cu măsurile ce se impun, aceasta având valoare de
ordin scris.

Cu privirea pe geam, îşi aminti cum, la
început de carieră, locotenent fiind, la un pichet de
grăniceri, avusese un pui de câine lup crescut de
militari. Era ţinut în uscătorie şi, fiind foarte mic,
dormea într-un pâslar, la gura unei sobe în care se
făcea foc cu lemne şi cărbuni.
Într-o noapte a căzut din sobă un tăciune
pe spatele căţelului. A încercat săracu să scape, dar
a nimerit în botul pâslarului, aşa că până la auzit
scâncind sergentul de serviciu, tăciunele l-a ars
până la piele, rămânându-i pe blană o porţiune ca
un bănuţ, unde nu mai creştea părul. Soldaţii l-au
botezat „Ursu”, întrucât se vedea după primele
luni că va creşte mare şi puternic, ceea ce s-a
adeverit. Când a crescut, reuşea să tragă două-trei
sănii pline cu copii gălăgioşi şi fericiţi de o
asemenea plimbare.
În iernile cu zăpadă, pe „Ursu” îl luau
militarii, noaptea, în serviciul de pază. Se zbenguia
tot timpul, dar era şi folositor. Deşi nu fusese
dresat la centrul de specialitate, militarii l-au

învăţat să răspundă la diferite comenzi pentru
mersul la picior, semnalarea prezenţei unei
persoane, refuzul hranei de la străini şi altele.
În afara faptului că „Ursu” era în serviciu
un prieten credincios, care la comandă devenea
agresiv, apărându-şi camaradul, câinele avea
uneori şi manifestări de animal sălbatic. Astfel,
iarna, când iepurii întâlniţi fugeau speriaţi,
împiedecându-se în zăpada mare, „Ursu” reuşea
să-i ajungă cu câteva salturi mari.
După o astfel de întâmplare, odată, la
bucătărie, s-a pregătit pentru soldaţi o tocăniţă de
cartofi cu puţină carne de iepure, în completare la
porţia de „balastru”, cum numeau soldaţii
mâncarea simplă de orez.

Continua să ningă din ce în ce mai tare,
deja tot peisajul începuse să se îmbrace într-o
mantie albă, strălucitoare, şi se făcuse linişte,
zăpada atenuând zgomotele zilei. Ofiţerul puse
instinctiv palmele pe calorifer. Era destul de cald.
Mica centrală termică a unităţii funcţiona destul de
bine, numai că, din când în când, combustibilul
special primit periodic, cu un vagon cisternă, nu
era de cea mai bună calitate.
Subunităţile de frontieră, respectiv cele
cincisprezece pichete şi cele patru sedii ale
comenzilor de companie, se încălzeau toate cu
lemne de foc şi cărbuni. Aprovizionarea se făcea
încă din timpul verii, când delegaţii unităţii plecau
să contracteze şi să aducă vagoanele cu lemne şi
cărbuni. A fost o perioada când această
aprovizionare s-a făcut centralizat de eşalonul
superior.

Până când combustibilii nu erau asiguraţi
şi depozitaţi la toate subunităţile, în cantităţile
necesare pentru preparatul hranei, încălzitul şi
îmbăiatul militarilor, precum şi pentru
funcţionarea uscătoriilor, acest obiectiv nu lipsea
din planurile de muncă ale celor de la serviciile de
specialitate (logistica de azi-n.r.) ale Batalionului.
Acum, când se părea că iarna îşi intrase în
drepturi, comandantul unităţii, colonelul Mazere
Ioan, un gospodar desăvârşit, era mai liniştit
ştiindu-şi aprovizionate toate cazărmile. Dacă
iarna se va prelungi foarte mult, se va proceda ca
şi în alţi ani, când a fost restrâns numărul
încăperilor în care se desfăşurau activităţi cu
militarii, realizându-se astfel economie la
combustibil.

Şeful de stat major îl chemă pe maiorul
Gavrilă, ofiţerul cu paza frontierei, specialist cu
mare experienţă şi vechime în sectorul unităţii,
căruia îi spuse:

— Tovarăşe maior, ştiu că privind afară
te-ai gândit şi dumneata la dispoziţiunea de pază
pe care trebuie s-o transmitem la subunităţi şi în
care să prevedem măsurile pregătite din timp
pentru paza frontierei, în noile condiţii de stare a
vremii. Te rog să te prezinţi la tovarăşul locţiitor
al comandantului pentru servicii, la locţiitorul
tehnic şi medicul şef, cu care am vorbit deja, să-ţi
precizeze fiecare, dacă mai au completări de făcut,
pe care să le introducem în proiectul documentului
ce urmează să-l prezentăm comandantului. Să nu
uiţi câteva măsuri şi anume: retragerea
dispozitivului de pază, la prima terasă a Dunării, şi
dispunerea patrulelor şi posturilor grănicereşti
îndeosebi pe comunicaţii şi în puncte obligate de
trecere; păstrarea intactă a stratului de zăpadă din
apropierea frontierei, pentru descoperirea urmelor
infractorilor, contravenienţilor, contrabandiştilor şi
braconierilor, şi realizarea pârtiilor pe zăpadă
numai pe itinerariile de deplasare a grănicerilor,
stabilite de fiecare comandant de pichet; plantarea
jaloanelor colorate ca repere pentru prevenirea
rătăcirilor şi punerea în stare de funcţionare a
locurilor pentru adăpostire în
caz de viscol; pregătirea echipelor de la companii
şi batalion pentru intervenţie la pichetele Dăbuleni,
Potelu, Gîrcov şi Năvodari, izolate la malul
Dunării.

În continuare, mr. Bălănescu i-a mai
amintit de hrănirea şi cazarea efectivelor,
incluzând servirea unui ceai cald la plecarea şi
înapoierea grănicerilor din serviciu, de prevenirea
îmbolnăvirilor şi degerăturilor, de întreţinerea
armamentului şi a tehnicii, precum şi de hrănirea şi
întreţinerea animalelor de serviciu, cai şi câini.
Într-adevăr, iernile grele, cu zăpadă,
constituiau o perioadă mai puţin activă în ceea ce
priveşte tentativele de trecere frauduloasă a
frontierei şi de contrabandă pe fâşia verde, în afara
Punctelor pentru controlul trecerii frontierei,
întrucât deplasarea şi rămânerea infractorilor în
teren erau foarte dificile, de unde şi tendinţa de a
folosi mai mult comunicaţiile şi localităţile pentru
adăpost şi hrană. Indiferent de frecvenţa
evenimentelor, paza frontierei avea caracter
permanent, fără nici o diminuare a misiunilor, ci
doar schimbarea unor procedee şi metode
corespunzător particularităţilor anotimpului.
Din experienţa anilor anteriori, când, într-o
situaţie similară, eşaloanele superioare s-au
întrecut în transmiterea succesivă a unor
dispoziţiuni de pază pentru perioada de iarnă, cu
căderi abundente de zăpadă, mr. Bălănescu s-a
gândit să-şi întrebe şeful ierarhic nemijlocit, dacă
intenţionează să transmită astfel de măsuri întrucât
batalionul este cel implicat direct, iar în sectorul
său ninge abundent, având pregătită o
dispoziţiune. Ca urmare, a cerut legătura telefonică

la brigada de grăniceri, solicitând să vorbească cu
„119 Geneza”, adică şeful de stat major.
— Să trăiţi, tov. colonel, sunt mr.
Bălănescu.

— Să trăieşti, Ioane, răspunse amical col.
Popescu Ricu, cu care fusese coleg la Academia
Militară. Care-i necazul? Ai ceva la frontieră?
— Ninge la Turnu Măgurele, asta este
problema, şi se pare că nu se va opri degrabă. În
tot sectorul s-a aşternut deja un strat de zăpadă de
câţiva centimetri. Se pare că a început să ningă şi
dincolo de Jiu, la Brigada vecină. La dvs. nu
ninge?
— Deocamdată nu. Este cerul închis, dar
dacă va ninge, iarna nu-şi face decât datoria. Ai
nevoie de ceva sprijin?
— Vreau să vă rog ceva. Am pregătit o
dispoziţiune de pază a comandantului pentru noile
condiţii, cu măsurile necesare aici, în sectorul
nostru. Anul trecut, după ce am transmis o astfel
de dispoziţiune la toate pichetele, la scurt timp am
primit telefonic alte dispoziţiuni asemănătoare de
la brigadă şi comandament, cu măsuri pe care am
fost obligaţi să le transmitem tot la pichete deşi se
refereau exact la aceleaşi lucruri.
— Te-am înţeles, răspunse col. Popescu.
Ce propui?
— Să completăm dispoziţiunea noastră, a
batalionului, şi cu alte măsuri pe care le
consideraţi dvs. necesare, şi apoi să o transmitem o
singură dată, ca să nu ne repetăm şi să ţinem
comandanţii de subunităţi de vorbă în timp ce ei au
treabă, ca să nu spun că ne comentează negativ
stilul nostru de muncă.
— Bine, de acord. Transmite-ne şi nouă, la
Punctul de comandă operativ, măsurile pregătite
de voi şi dacă vom avea completări, le dau ordin la
ai mei să vi le comunice în maximum 10 minute,
ca să puteţi transmite dispoziţiunea la companii şi
pichete. Mulţumit? Mai ai ceva?
— Deocamdată, nu. Cred însă că
particularităţile astea, cu măsuri specifice iernii,
trebuie să le introducem în noile regulamente de
pază, pentru a nu le mai repeta de fiecare dată,
urmând să fie transmise prin dispoziţiuni numai
măsurile de sprijin din partea eşaloanelor
superioare. Cred că asta ar simplifica lucrurile.
— Te-am ascultat cu atenţie, o să facem
aceste propuneri la primele convocări dedicate
începerii lucrului la noul regulament. În încheiere,
col. Popescu spuse, glumind:
— Acum, hai, la treabă, că vă înzăpeziţi
până transmiteţi măsurile. Te salut!
— Să trăiţi!

Îl chemă pe mr. Gavrilă, dându-i ordin să
raporteze telefonic măsurile la Punctul de
comandă operativ al brigăzii, după care să aştepte
10 minute răspunsul.
Mr. Bălănescu s-a prezentat apoi la
comandantul batalionului, cu propunerile de
măsuri şi graficul misiunilor ce vor fi executate de
cadrele din comandamentul unităţii. După ce a
intrat în biroul comandantului, acesta i s-a adresat:
— Ia loc, te rog. M-a sunat, adineauri,
tovarăşul comandant al brigăzii, col. Petrescu, şi sa interesat de starea vremii. I-a raportat şeful de
Stat Major de cererea noastră, ca să prevenim
repetarea unor măsuri, şi a fost de acord. M-a
informat că ne pune la dispoziţie o echipă de
genişti şi transmisionişti de la brigadă, pentru
intervenţie, la nevoie, în sectorul nostru, la
Zimnicea. I-am mulţumit pentru acest sprijin şi ma anunţat că se va deplasa la Olteniţa, cu un
colectiv de control. Ce ai adus?
— Am aici măsurile şi, după definitivarea
lor, vă voi prezenta dispoziţiunea la semnat.
Colonelul Mazăre a citit măsurile, făcând
pe text câteva sublinieri.

— Bine, poate începe transmiterea lor,
succesiv, prin P.C.O. Să nu uiţi să ordoni ca la
toate subunităţile să se execute, cu militarii,
instructaje practice, pe bază de semnătură, pentru
prevenirea evenimentelor grave, abaterilor şi
accidentelor.

Mr. Bălănescu prezentă apoi graficul
planificării în serviciul de pază a frontierei a
cadrelor comandamentului unităţii, pe care, de
asemenea, comandantul l-a avizat.
Lucrurile s-au derulat în continuare
potrivit celor convenite şi dispoziţiunea de pază a
batalionului, pentru condiţii de iarnă cu căderi
abundente de zăpadă şi viscol, a fost transmisă
telefonic şi înscrisă în registrele de pază, la toate
companiile şi pichetele de grăniceri din sectorul de
responsabilitate. De la brigadă nu s-au mai primit
completări.
Şi, în timp ce mr. Bălănescu începuse să
lucreze la câteva notări de serviciu ale cadrelor din
Statul Major, operaţiune ce trebuia încheiată în
luna decembrie, în birou a intrat mr. Gavrilă.
— Să trăiţi! Vin de la P.C.O. Ofiţerul de
serviciu primeşte o Notă telefonică de la brigadă.
Este o dispoziţiune, dată de ei, în care sunt trecute
măsurile noastre pentru pază în condiţii de
ninsoare.

— Extraordinar, răbufni Bălănescu. Păi nu
le-am spus că transmitem noi măsurile. Doar eu
am vorbit cu şeful de stat major al brigăzii. Hai să
vedem despre ce este vorba.
Au verificat la P.C.O. şi s-au convins că
măsurile erau exact aceleaşi, formulate la batalion,
transmise informativ apoi la brigadă şi reprimite

acum cu alt număr de ordine şi cu atenţionarea că
trebuie să ajungă până la pichete.
Bălănescu a cerut la centrală să vorbească
cu şeful de stat major al brigăzii, dar acesta
plecase din unitate. I-a răspuns şeful Biroului pază,
mr. Dumitrescu, explicându-i că el a avut
iniţiativa, întrucât ningea la Turnu Măgurele şi
brigada trebuia să intervină cu ceva, deoarece,
dacă venea un control ar fi fost criticaţi că nu
conduc paza şi nu intervin la schimbările de
situaţii; în concluzie, a solicitat înţelegere pentru
soluţia adoptată de el în lipsa şefului de stat major
al brigăzii.

Mr. Bălănescu şi-a dat seama încă odată că
de ce îţi este frică nu scapi şi că oamenii se
desprind greu de unele practici. A raportat şi
comandantului despre întâmplare şi la asigurat că
va rezolva problema. A cerut la telefon
comandanţii de companii, cărora le-a relatat despre
primirea noii dispoziţiuni şi le-a indicat ca, în toate
registrele de pază să se înscrie la dispoziţiunea
batalionului şi numărul de înregistrare al
dispoziţiunii de pază al brigăzii, întrucât măsurile
sunt aceleaşi.
Şi iar s-a apucat şeful de stat major al
batalionului de alte treburi, privind din când în
când pe geam cum ningea, cu fulgi mari ca în
poveste. Şi-a amintit că băieţelul său, Călin, s-a
născut în ianuarie, tot pe o vreme cu ninsoare
mirifică, iar acum se bucura de apropiata revedere,
aşteptându-l acasă să-l plimbe cu săniuţa.
Deodată, în uşa biroului, a apărut din nou
mr. Gavrilă. Bălănescu l-a privit întrebător, cu
sprâncenele ridicate.

— Să trăiţi! La Comandamentul trupelor
de grăniceri s-a auzit că ninge la Turnu Măgurele,
iar cei de la P.C.O. au întrebat la Brigada de
grăniceri Giurgiu dacă au fost luate ceva măsuri.
S-a raportat că a fost dată o dispoziţiune de pază,
pentru tot sectorul brigăzii, fiind de aşteptat să
ningă în sudul ţării.
— Mă rog, treaba lor, spuse mr.
Bălănescu. Eşalonul superior trebuie să cunoască
totul şi să aibă situaţia sub control.
— Şi eu cred la fel, spuse mr. Gavrilă,
numai că Punctul operativ al comandamentului a
cerut să i se transmită dispoziţiunea dată de
brigadă, ca să se poată raporta şefilor că s-au luat
măsuri.
Era vorba, de fapt, de dispoziţiunea noastră,
a batalionului, copiată de brigadă.
— Am înţeles. Şi în continuare, ce s-a mai
întâmplat?
— Păi, lucrătorii de la Bucureşti, probabil
din dorinţa de a se evidenţia, au copiat
dispoziţiunea brigăzii, de fapt a noastră, i-au dat
un nou număr şi au prezentat-o, ca propunere de
noutate, să fie transmisă în toate trupele de
grăniceri, deci inclusiv la noi, până la nivelul cel
mai de jos, al Pichetului de grăniceri.
— Şi te pomeneşti că acum ne transmit
nouă măsurile?

— Da, cu atenţionarea că ofiţerii din
comandament vor controla la pichete dacă
măsurile respective au ajuns la comandanţi şi sunt
puse în practică.
— Ca să vezi ce-a ieşit, spuse mirat şi
ironic Bălănescu. Probabil că acum ofiţerul nostru
din P.C.O. scrie iar măsurile transmise de la
C.T.Gr. S-a ridicat apoi de la birou şi a făcut câţiva
paşi prin încăpere. Uite ce faci, tovarăşe maior
Gavrilă. Te duci la P.C.O. şi vorbeşti cu toate
companiile ca la dispoziţiunea noastră, care are şi
numărul brigăzii, să-i scrie alături şi numărul
dispoziţiunii C.T.Gr. Când vor fi întrebaţi dacă au
primit dispoziţiunea cu măsurile pe timp de iarnă,
în funcţie de eşalonul care întreabă, să raporteze
numărul corespunzător al documentului. Am să
vorbesc şi eu cu comandanţii de companii să
verific dacă au înţeles. Nu are nici un rost să se
scrie şi să se transmită de la companie până la
pichete, de trei ori, acelaşi lucru.
— Aşa am să fac, răspunse ofiţerul.
— Totuşi, insistă Bălănescu, toate
măsurile sunt la fel? Nu este nici o completare,
nici o deosebire?

— Există una: „Să se dea jos zăpada de pe
cercevelurile geamurilor pentru a nu fi spulberată
în încăperi şi să se spargă gheaţa de pe aleile
circulate pentru prevenirea accidentelor”.
Exact când ofiţerul termină fraza, sună
telefonul. Mr. Bălănescu ridică receptorul.
— Sunt centralistul de serviciu, caporal
Alexandru. Vă caută „Migdalul”. Aveţi legătura.
Era Comandamentul Trupelor de Grăniceri.
— Mr. Bălănescu, şeful de stat major al
batalionului.

— Noroc Ioane, col. Suciu. Ce faci, măi,
băiatule. Am auzit că ninge la voi, la Turnu
Măgurele. Aveţi probleme ?
— Avem, tovarăşe colonel, că noi aici am
stabilit nişte măsuri concrete pentru subunităţi, pe
care le-am raportat la brigadă şi apoi le-am
transmis în frontieră. Măsurile au ajuns pe urmă şi
la C.T.Gr., odată cu informaţia că ninge la Turnu
Măgurele. Ulterior lucrătorii de la Punctele de
comandă operative ale brigăzii şi
comandamentului, ni le-au transmis ca fiind ale
eşaloanelor respective, deşi erau propriile noastre
măsuri plimbate în sus şi în jos. Râd ofiţerii de noi,
pe la colţuri.
— Ce să-i faci, Ioane, avem oameni care
nu ştiu cum să se evidenţieze şi să-şi justifice

activitatea. Bine că mi-ai spus. Mă duc să raportez
şefului de stat major al C.T.Gr.
—- Tovarăşe colonel, vă rog frumos nu
raportaţi. O să-mi fac duşmani. O să spună că i-am
pârât şi nu este bine să te ai rău cu ăştia de la
P.C.O., că doar ei fac buletinele informative
zilnice şi, dacă vor să te picteze, îţi trec numai
lipsurile. Lăsaţi-o aşa. Măcar în viitor de nu s-ar
mai repeta. Numai eu sunt de vină că m-am
complicat singur, crezând că simplific lucrurile.
— Bine, Ioane, spuse col. Suciu, ardelean ca
şi Bălănescu, de unde simpatia reciprocă
manifestată fără rezerve. O lăsăm aşa. Dar, i-a
spune, ninge în continuare la voi?
Bălănescu se uită pe geam şi răspunse,
râzând:
— Gata, a încetat! Nu mai ninge la Turnu
Măgurele!
Bălăei Ion

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.