Selectați pagina

UN FAPT DIVERS (PAIELE POPII)

Tot ce urmează a fi povestit, iubite cititorule, s-a derulat într-o vară ( prin anii cincizeci ai veacului trecut) într-un sat aşezat pe cursul mijlociu al Mureşului. Truditorii ogoarelor și-au dus, siliți să facă așa, recolta de grâu și alte păioase, pe aria stabilită afară din sat și nu în curtea fiecărui proprietar cum din moși-strămoși se făcea. Oamenii vedeau în această arbitrară poruncă posibilitatea ca autoritățile să poată mai sigur a acapara cât mai mult (uneori chiar tot) rodul câmpului. Motivul ”cotele obligatorii” către stat.

Și pentru ca jaful acesta să se producă ”exemplar”, în echipa ce supraveghea operația ticăloasă erau numiți unii bărbați cu un nivel discutabil al conștiinței, de o moralitate îndoielnică. Erau din rândul celor ce aplicau orbește ”lupta de clasă” ceea ce însemna ruinarea și distrugerea celor mai vrednici gospodari ai satelor pe motiv că acei ”chiaburi” au strâns averi pe seama altora, exploatând…Cei ce dijmuiau ce rezulta din batozarea snopilor erau din aceeași categorie cu I.P. care, la căminul cultural unde se ținuse adunarea pentru ”alegerea” echipei de la arie, l-a întrebat pe activistul de partid care citise lista cu cei propuși: ”tovarășe, pe mine de ce m-ați propus că eu nu știu carte, nici să scriu, nici să citesc?” Răspunsul a fost:” Stai jos că oameni vrednici ca dumneata ne trebuie”…

Și alături cu tot satul și-a clădit grâul în stog și preotul care era fiul unui agricultor model până atunci, acum declarat ”chiabur”. În urma politicii ”înțelepte” dusă de cei cocoțați în fruntea obștei, bunii gospodari de mai înainte se ruinau văzând cu ochii. Între ei și popa care acum mai avea doar o vacă…

A treierat grâul și, ca destui alții, a constatat că întreaga recoltă de categoria întâi (grâul ales) se reține drept cotă pentru stat. Acasă a fost nevoit să plece cu ceva boabe amestecate cu sămânță de buruieni. N-a avut ce face și cu amărăciune în suflet, a tot amânat să-și transporte paiele de la arie. După un timp, când se terminase treieratul, pe arie mai străjuiau ici-acolo paiele câtorva oropsiți…

Într-o seară din toamna anului respectiv, la cârciumă se cinsteau T.C. și I.T. care aveau grijă să treacă pe aici de fiecare dată când mergeau acasă. Prezent în crâșmă era de obicei și un terchea-berchea ce mai scurgea paharele înainte de închiderea localului. Amețiți de tăria consumată, cei doi puși să conducă satul, l-au chemat la masă pe acela care în opinia colectivă nu merita ”nici doi bani” și i-au promis ”o fele”(0,5 l) de țuică dacă se duce și aprinde paiele popii. Bețivanul a luat ce i se promise și dus a fost.

A doua zi tot satul era plin că în timpul nopții au ars paiele popii…

Duminica ce a urmat, după terminarea slijbei la biserică, preotul s-a adresat credincioșilor zicând:

”Aţi auzit ce mi s-a întâmplat. Acum nu am ce așterne în grajd pentru vacă. Nu știu cine a făcut batjocura asta. Îl rog să vină să îmi spună cu ce l-am supărat. Nu aștept nici o despăgubire…” Toată lumea se întreba cine poate fii făptașul. Cum nu se prezenta nimeni care să recunoască, preotul a repetat în trei duminici apelul.

Şi s-a scurs o zi,o săptămână, o lună, una după alta și nici un semn de nicăieri. Se vorbea că unul și altul ar fi bolnavi, mai murea câte un bărbat sau o femeie. Între cei betegi s-a aflat că ar fi și cel ce luase ”felea” de țuică. După un timp ajunse atât de slăbit că nu se mai putea ridica din pat deși era cam pe la 40 de ani. După o noapte de zbucium și gemete, făcu semn soției să se apropie și zise:

”Du-te la popa și spune-i că-l rog să mă ierte pentru că eu i-am aprins paiele”. S-a tulburat rău biata femeie certându-l că nu i-a spus atâta timp. Nenorocitul a mai adăugat că așa i-au dat poruncă cei ce l-au îndemnat.

S-a dus, cu ruşine și umilință femeia și l-a rugat pe preot precum îi zise bolnavul. Răspunsul a fost scurt:”Prea târziu !”…

După câteva zile cel vinovat a murit…

Niculae DAN

Gândul Anonimului

Arhivă