Generalul (r.) dr. Constantin Degeratu: „NU AM NICIUN MOTIV SĂ NU CRED ÎN AMENINŢĂRILE RUSE”

Generalul (r.) dr. Constantin Degeratu: „NU AM NICIUN MOTIV SĂ NU CRED ÎN AMENINŢĂRILE RUSE” Afirm, din proprie experienţă: cu americanii şi cu ruşii nodul gordian trebuie tăiat dintr-o singură lovitură, cu bărbăţie, cu fruntea sus. Pe româneşte spus: nimic nu este de negociat când este vorba de o naţiune demnă, precum cea română, din […]

JURNAL DE CAMPANIE PENTRU REÎNTREGIREA NAŢIONALĂ

La finele anului trecut, la invitaţia junilor unionişti, am avut onoarea de a face parte din delegaţia care a fost primită de şeful Cancelariei Prezidenţiale şi de consilierii aleşi pentru un dialog dorit consistent, cu cetăţeni români care solicită şi acum, preşedintelui actual al României, să acţioneze concret pentru reîntregirea naţională, în pofida ostilităţilor previzibile, […]

RĂZBOIUL (IM)PREVIZIBIL

Un scriitor perseverent cu propria ambiţie, de a rămâne sesizabil pe rafturile unor biblioteci naţionale de referinţă îşi scoate fiecare nouă carte în o sută de exemplare, dintre care primele zece le trimite la instituţii culturale de prim rang, iar restul le oferă la prieteni. Impact posibil? Circa patru sute de conaţionali vor răsfoi volumul […]

Interviu cu ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygiel

Ambasadorul Marek Szczygiel: „Intensificarea colaborării noastre este atât în interesul Poloniei, cât şi al României, al întregii regiuni” Ambasadorul Varşoviei la Bucureşti, Excelenţa Sa Marek Szczygiel este un diplomat optimist, ofensiv, cu o gândire pozitivă în ceea ce priveşte evoluţia comunităţii euroatlantice şi rolul NATO, între Summitul derulat în toamnă, în Ţara Galilor, şi cel […]

Visul lui Putin

În ce lume trăim? Ucraina este puternic zdruncinată de mişcările separatiste, extrem de active la momentul redactării acestor rândurigânduri. Iar la Bucureşti, iniţial, doar preşedintele a luat public o atitudine firească pentru un stat membru al NATO, România beneficiind, din fericire, şi de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, superputerea politică, militară şi economică […]

LA CARE… ESCU NE VOM OPRI?

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. În perioada postdecembristă a îndeplinit misiuni peste hotare, ca jurnalist militar şi ofiţer de […]